Povestea celor 4.000 de oameni care, de 115 ani incoace, si-au legat destinele de un mic oras minier. De ce a venit armeanul Hollosy Simon de la Munchen tocmai in Baia Mare, ce s-a intamplat cu miile de picturi cumparate de comunisti pentru a decora uzinele?! Aflati despre “furtul de la primarie” si cine e vinovat de un fenomen pe care oficialii nu il incadreaza la „furt”, ci la „disparitie”!
In 1896, an in care autoritatile imperiale austro-ungare aniversau „primul mileniu maghiar”, in Baia Mare, pe strada Crisan incepea edificarea Judecatoriei regale, iar autoritatile locale salutau solutia tanarului inginer Otto Stehl care a proiectat un acoperis inovator pentru Turnul lui Stefan, simbol al orasului, afectat de incendii. Insa, in acel an, fosta cetate medievala avea traiasca un alt eveniment ce avea sa-i schimbe destinul.
Sunt adevaruri uitate, spuse in imagini si sunete, astazi, la ora 15:00, la emisiunea “30 de minute”.
In 1896, an in care autoritatile imperiale austro-ungare aniversau „primul mileniu maghiar”, in Baia Mare, pe strada Crisan incepea edificarea Judecatoriei regale, iar autoritatile locale salutau solutia tanarului inginer Otto Stehl care a proiectat un acoperis inovator pentru Turnul lui Stefan, simbol al orasului, afectat de incendii. Insa, in acel an, fosta cetate medievala avea traiasca un alt eveniment ce avea sa-i schimbe destinul.
“Barbizonul Romaniei”
In 1896, primarul Baii Mari, Oliver Turman, il invita pe Hollosy Simon, un armean nascut in Sighet, absolvent al Academiei Regale de Arte Plastice din Munchen, sa tina aici cursurile de vara a scolii sale particulare de pictura. In luna mai, Hollosy Simon, Karoly Ferenczy, Bela Ivanyi Grunwald, Thorma Janos, Reti Istvan, Glatz Oszkar pun bazele unui fenomen ce avea sa ramana in atentia artei mondiale sub denumirea de Scoala de pictura de la Baia Mare, un fel de Barbizon al Romaniei.
Astazi, la 115 ani de la “momentul Hollosy”, oameni de cultura, cunoscatori ai fenomenului artistic de la Baia Mare, au acceptat sa vorbeasca despre secretele coloniei baimarene, ratiunea pentru care un orasel minier a fost ales ca “leagan” al unui puternic centru artistic, dar si despre disparitia unui tezaur insuficient exploatat. O disparitie favorizata de…
De ce Baia Mare?
Insa, de ce Baia Mare?, un orasel in care pe atunci, la sfarsitul secolului al XIX-lea, doar strazile centrale erau pietruite, iar pentru a ajunge la unul dintre putinele locuri de petrecere a timpului liber, la cazinoul din hotelul “Regele Stefan”, rebotezat de comunisti “Minerul”, liderii locali parcurgeau drumul prin praf sau noroi.
Tot atunci, in 1896, anul in care elevii lui Hollosy Simon ajungeau pentru prima oara in centrul minier, urbea inregistra primul mare esec financiar, Banca Populara pentru Ajutorare Reciproca SA din Baia Mare intrand in faliment, procedura definitivata in 1904. Asadar, cum a ajuns Hollosy in Baia Mare?
„Din 1896, vreme de sase ani, intre mai si septembrie, grupuri de artisti si studenti de la Munchen, cursanti ai scolii private de pictura Hollosy Simon, recrutati din intreaga Europa, cu un contingent important din Imperiul Austro-Ungar, au lucrat la Baia Mare. Intentia initiala a lui Hollosy s-a indreptat inspre Budapesta, el prezentand un proiect de organizare al unei academii de vara. Dupa ce autoritatile de la Budapesta au declinat propunerea, doi dintre studentii lui Hollosy, baimarenii Rety Istvan si Thorma Janos, au sugerat ca alternativa Baia Mare si au intermediat o corespondenta intre Hollosy si primarului de atunci al Baii Mari, Oliver Turman, in urma careia primaria a acceptat gazduirea studentilor si artistilor munchenezi, oferindu-le acestora bilete gratuite de transport”, a explicat dr. Tiberiu Alexa, director Muzeul Judetean de Arta – Centrul Artistic Baia Mare.
De asemenea, autoritatile din Baia Mare au pus la dispozitia artistilor un fanar, donat de un cetatean de vaza al Baii Mari, un anume Virag, fanar transformat in atelier de vara pe cheltuiala primariei si care a functionat pana in 1924.
Administratia locala a dezvoltat si infrastructura, in speta atelierele de creatie, a explicat muzeograful baimarean Ioan Anghel Negrean. „In 1900-1901 s-a construit primul atelier, in care a lucrat si Rety, apoi in 1911 s-a mai construit un corp de cladire, cu cateva ateliere, si Sala Mare, care la acea vreme era compartimentata. Apoi, prin anii ’69-’71 s-au construit corpuri de cladiri care exista si astazi la Colonia Pictorilor. Sigur, unii artisti, Ziffer de exemplu, aveau ateliere proprii”, a declarat dr. Ioan Anghel Negrean.
Practic, inspiratia liderilor locali au facut ca baimarenii sa profite de refuzul budapestanilor si sa aduca in oras scoala lui Hollosy Simon, punand, fara stie pe atunci, bazele a ceea ce astazi oamenii de cultura numesc principalul brand al urbei: Centrul Artistic de la Baia Mare.
Aportul artistilor
Daca la inceputul existentei scolii baimarene de pictura multe lucrari de arta au ramas in posesia localnicilor, in timpul regimului comunist foarte multe dintre picturile realizate in Centrul Artistic Baia Mare au fost cumparate de stat si repartizate pentru decorarea institutiilor publice.
Desi pana in 1950, asa cum nu a existat perceptia asupra fenomenului artistic de la Baia Mare, in oras nu exista “o piata autentica de arta”, dupa cum afirma drd. Dorel Topan, consultant artistic Muzeul Judetean de Arta, mare parte din lucrarile comunitatii artistice a ramas in localitate. “Multe dintre lucrari au ramas aici prin diverse metode, fie ca plata in natura pentru servicii pe care diversi localnici le ofereau artistilor, fie prin cumparare de catre colectionari privati”, a mentionat muzeograful Ioan Anghel Negrean.
Achizitiile din perioada comunismului
Dupa 1960, administratia regionala si apoi judeteana a delansat programe de achizitii din expozitiile anuale ale comunitatii artistilor locali. „Asa s-a constituit un fond, aflat la inceput la dispozitia Comitetului Regional pentru Cultura si Arta, apoi a Comitetului Judetean de Cultura. In anii ’60-’80 au fost campanii masive de achizitii”, a confirmat directorul Muzeului de Arta, Tiberiu Alexa. Cele mai valoroase lucrari au fost repartizate muzeului baimarean unde se regasesc si astazi, insa o alta insemanata parte a fost dirijata catre institutii publice si unitati industriale.
Directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Maramures isi reaminteste ratiunea pentru care comunistii au facut achizitiile. „Pe vremea comunistilor, erau artisti mari care au trait pe baza comenzilor de partid (cu tematica proletcultista sau de propaganda), dar lucrarile aveau o anumita valoare artistica. Insa existau si comenzi de stat, pentru ca se cumparau si peisaje, de exemplu Agricola sau Ziffer”, a declarat directorul Directiei de Cultura, dr. Ioan Marchis.
Seful Directiei de Cultura s-a pronuntat si despre valoarea operelor achizitionate de comunisti. “Tematicile cerute nu era neaparat portretul lui Ceausescu sau stiu eu ce muncitori din uzine. In Maramures, foarte putine achizitii au fost pe valoare pur propagandistica, asta datorita unor oameni de bun gust (prim-secretarul de atunci, Pop, Uglar, oameni cu destul de bun simt estetic). Astfel ca achizitiile de atunci sunt chiar valoroase, iar aceste lucrari, care au ramas prin institutii si n-au disparut sau n-au fost inlocuite, pot alcatui un adevarat muzeu”,a mentionat Marchis.
Astazi, multe dintre institutiile, unitatile de invatamant sau uzinele decorate de comunisti, prin repartitie, cu picturi de scoala baimareana si-au subtiat fondul decorativ. Am aflat ca asta nu se numeste furt, ci… disparitie si se vorbeste despre picturile care nu mai sunt ca despre un fenomen cu autor neidentificat. “Cele din unitatile industriale au avut o soarta mai… ciudata. Unele mai exista, altele au disparut…”, a spus Alexa.
Revolutia furtului
Disparitia picturilor de scoala baimareana se imparte in cele din proprietate privata si cele care ar trebui sa fi ramas in proprietatea statului. In timpul regimului communist s-a incercat o clasare a valorilor chiar si din colectii particulare, dar aceasta nu a mai fost pusa in practica – “a venit revolutia”. Astazi, nu mai exista nici macar clasare centralizata a bunurilor din institutiile publice, intocmita in timpul comunismului.
„In Romania legea patrimoniului a aparut abia in 2001. Dupa revolutie a existat 11 ani de vid legislativ in care foarte multe bunuri s-au distrus sau au fost trecute peste granita. Desi legea de patrimoniu a lui Ceausescu n-a fost abrogata, era ignorata si se spunea ca nu functioneaza nicio lege de patrimoniu. De aceea nici cei de la granita nu puteau opri valorile. Maramuresul nu stie nici macar cate lucrari de valoare au trecut granitele, nimeni nu a incercat sa faca o evidenta a acestor bunuri care au plecat”, a declarat Marchis.
La sfarsitul anului 1989, picturile de scoala baimareana erau pretutindeni. „Erau in cladirea mare a actaulei Prefecturi, la Primaria Baia Mare, in toate institutiile publice, la Centrala Minelor… Toate institutiile din judet au primit, chiar si cooperativele! – de exemplu, la Cooperativa Gutinul erau tablouri de scoala baimareana”, a explicat seful Directiei pentru Cultura Maramures.
Astazi picturile din institutiile publice pot fi numarate pe degete. Elanul revolutionar din decembrie ’89 s-a suprapus peste o revolutie a furtului – numai din complexul de protocol al presedintelui comunist Nicolae Ceausescu, de pe strada Petofi Sandor din Baia Mare, au disparut 10 din cele 56 de tablouri de scoala baimareana.
Furt din biroul Primariei Baia Mare
Alte picturi au disparut cu tot cu intreprinderi. L-am intrebat pe actualul sef al culturii maramuresene daca se stie ce s-a intamplat cu aceste tablouri? „Nu. Tablourile au disparut aproape toate, pe la directori, pe la tot felul de oameni… O parte le regasim la colectionari, la cei care le-au cumparat intr-un fel sau in alt fel, o parte au parasit granite… Cat am putut noi, am constientizat sefii de institutii ca stim despre tablouri, stie si Muzeul de Arta si daca dispar vom face scandal”, a recunoscut directorul Marchis.
Tot seful culturii judetene a povestit o intamplare cu iz penal, petrecuta in 2005, intr-un birou secundar al Primariei Baia Mare, cand un peisaj semnat de Lidia Agricola a fost furat chiar de unul dintre angajati, in locul lucrarii de scoala baimareana fiind pus un altul, probabil cumparat din talcioc. Furtul a fost pedepsit doar cu… o mustrare, hotul aducand tabloul inapoi dupa ce angajatii din respectivul birou au fost amenintati cu politia.
„S-a gresit ignorandu-se aceste tablouri din institutii. Dupa parerea mea, dupa revolutie Primaria trebuia sa fi fost foarte ferma. Am avut impresia ca ei s-au bucurat ca nu mai au aceasta raspundere. Noi de multe ori am fost prin toate birourile, am atras atentia… La un moment dat, in Primarie s-a schimbat un tablou de scoala baimareana. Eu am facut foarte mare scandal, acum vreo cativa ani, pana persoana respectiva care l-a sustras l-a adus inapoi, l-a inlocuit cu alt tablou.” Ioan Marchis, director Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Maramures
Traficate in Ungaria
Cat depre miile de tablouri din posesia cetatenilor, trecute peste granita in portbagajele autoturismelor cu care se facea micul trafic de frontiera, autoritatile de cultura invinovatesc… circuitul natural sau lipsa legislatiei. In lipsa legilatiei de protectie a patrimoniului local, autoritatile recunosc ca au facut filtrarea valorilor la limita ilegalitatii.
„In casele din Baia Mare, la un moment dat erau foarte multe lucrari realizate de nume cunoscute ale picturii baimarene. E adevarat ca dupa’89, buna parte din aceste lucrari au parasit Baia Mare, au intrat, de fapt, intr-un circuit al valorilor culturale, pentru ca ele astazi se gasesc in multe locatii din Europa”, a precizat muzeograful Ioan Anghel Negrean.
„Pana in 2001, patrimoniul era la Muzeul Judetean, care a facut o foarte pozitiva… nu ilegalitate… Ei nu au lasat aceste tablouri sa plece afara in virtutea legii vechi de patrimoniu, pentru a bloca acest trafic de valori. Geta Iuga a avut un aport pozitiv spre a stopa aceste valori, desi daca un cetatean o dadea in judecata, castiga pentru ca nu exista o lege a patrimoniului. Si eu am avut mult timp o politica de intimidare a acestor vanzari, trimitandu-le la expertiza la Cluj, iar omul renunta cand afla ca trebuie sa dea 1.000 de euro pentru o expertizare la un tablou care poate nici nu face atata. Din nefericire, muzeele neavand bani sa le cumpere, trebuia sa le dam drumul, pana la urma e proprietatea omului”, a recunsocut directorul Ioan Marchis.
In pofida opozitiei “aproape ilegale”, dupa cum spune Marchis, a autoritatilor de cultura, dupa 1989 cele mai multe dintre picturile realizate in Centrul Artistic Baia Mare au trecut granitele indeosebi spre piata din tara vecina, Ungaria.
„In tara foarte putine lucruri de valoare au trecut prin directiile de patrimoniu, pentru ca ele au trecut ilegal. Filtrul si controalele la vama erau cum erau, nu vorbim de coruptie, ci de aceasta lejeritate ca daca stiti imediat dupa revolutie orice puteai duce, puteai sa faci orice. Atunci, valorile care erau in proprietatea oamenilor sau a celor care ascundeau anumite valori. Au mers pietre de mina cu camioanele, au mers si tablouri de Ziffer si de alti artisti baimareni foarte cunoscuti… Nu i-a putut nimeni opri. Maramuresul este putin repetent in constientizarea, apararea si punerea in valoare a ceea ce inseamna patrimoniu”, a mentionat Marchis.
Ignorarea tezaurului din Baia Mare continua
Astazi, picturile din tezaurul cultural al orasului care si-a inchis banca de credit in 1896 si a deschis banca artei sunt impartite in doua. Din cele 400.000 de lucrari de arta, cat estimeaza directorul Muzeului de Arta -Centrul Artistic Baia Mare, Tiberiu Alexa, ca au fost realizate in ultimii 115 ani, cele mai multe au trecut granita.
Altele, putine, au ramas in colectiile private din oras, iar peste 4.000 de piese de arta plastica se afla la muzeul baimarean care, in pofida „exportului” masiv, inca detine principala colectie din Europa ce prezinta fenomenul artistic baimarean in integralitatea sa, de la inceputurile lui Hollosy si pana astazi.
In schimb, picturile din institutiile statului sunt contabilizate doar in inventarele locale, prafuite in arhive si necentralizate de nimeni. La Casa de Cultura a Sindicatelor, unele chiar au fost taiate cu cutitul. Protectia tezaurului baimarean continua sa fie ignorata, la mai bine de 20 de ani dupa ce o mare parte din el a fost furat sau traficat peste granita.
Sursa: Catalin Vischi