La Aramis, în Baia Mare, nu se mai aud doar zgomotele de utilaje, ci și pașii apăsați ai unei lupte care miroase a manipulare ieftină. O fabrică mare, cu mii de oameni, care ani la rând a fost exemplu de diversitate funcțională: români, maghiari, nepalezi, srilankezi, toți pe același palier – muncă multă, bani puțini și un vis de trai mai bun. Ei bine, brusc, cineva s-a gândit că e cazul să bage bățul prin gard. Și, culmea, gardul e chiar în curtea noastră.
Ce vedem azi la Aramis? Un început de prăpastie între români și asiatici. Oameni aduși aici pentru că România nu mai are forță de muncă. Pentru că românii, milioane la număr, au ales să-și caute norocul prin Spania, Italia, Germania. Acolo, culmea ironiei, sunt „străinii” care spală bătrânii și strâng roadele câmpului. Și acolo au cerut respect și condiții decente. Dar aici, în propria curte, românul s-a transformat peste noapte în stăpân de sclavi și în judecător moral: „Ce caută asiaticii în România? Ne fură locurile de muncă!”.
Nu-i așa că sună penibil?
De fapt, nu e vorba despre locuri de muncă, ci despre discursuri otrăvite. Guvernanți care se joacă de-a patrioții, extremiști care latră lozinci pe internet și în piețe goale, iar oamenii simpli prind frica și ura din aer. Aceeași rețetă, repetată ca un disc stricat: găsește un dușman imaginar, pune oamenii unii contra altora și, între timp, cine trebuie își vede liniștit de combinații.
Până mai ieri, în halele de la Aramis, românii și nepalezii munceau cot la cot. Acum, dintr-o dată, s-au transformat în tabere adverse. Întrebarea e simplă: ce s-a schimbat? Oamenii nu, munca nu, nevoile lor nu. S-au schimbat doar mesajele care vin de sus. Mesaje încărcate cu ură, cu venin, care prind repede la urechile obosite după schimbul trei.
Nu e deloc întâmplător. Și, din păcate, nu e doar la Aramis.
Adevărul e crud: românii uită prea repede că au fost și sunt migranți. Uită că și ei au trăit priviri urâte, jigniri, suspiciuni. Uită că, de multe ori, au dormit câte opt într-o garsonieră mizeră doar ca să trimită acasă niște bani. Uită, dar condamnă.
Ce face diferența? Un singur lucru: manipularea. Când îți repeți zilnic că străinul e de vină, ajungi să-l crezi. Și să uiți că, în realitate, tu și el sunteți la fel: doi oameni simpli care își vând timpul și sănătatea pentru o leafă.
Concluzia? Pierdem cu toții. Pierde muncitorul român, care nu mai are un coleg, ci un „dușman inventat”. Pierde muncitorul asiatic, care se simte izolat și umilit. Și pierde societatea, care se lasă trasă înapoi într-un film prost, regizat de extremiști și distribuit cu bună știință de politicieni fără rușine.
La Aramis nu e vorba despre asiatici sau români. E vorba despre noi toți. Și despre cât de ușor ne lăsăm întărâtați unii împotriva altora.
– Servicii de creare site web
