Două construcţii ilegale construite pe malul Barajului Firiza, situat în Munţii Gutâi, care alimentează cu apă municipiul Baia Mare, dar şi alte localităţi, urmează să fie demolate, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Maramureş, Mihai Leşan.
“În urma verificărilor efectuate pe malul Barajului Firiza, în zona Vidrele, au fost descoperite două construcţii ilegale, majoritatea construite din lemn şi folosite ca loc de relaxare. Aceste construcţii urmează a fi demolate pentru că se află pe proprietatea noastră”, a spus Mihai Leşan.
Construcţiile cu rol de protecţie par a fi construite de persoane care merg în mod frecvent pe malul Barajului Firiza pentru relaxare sau pescuit.
De-a lungul barajului, autorităţile silvice au amenajat mai multe popasuri turistice, însă acestea nu se află în imediata vecinătate a obiectivului.
De asemenea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş urmează să verifice şi alte porţiuni ale barajului unde ar exista construcţii improvizate.
Barajul Firiza, construit la începutul anilor ’60, asigură alimentarea cu apă a municipiului Baia Mare şi este considerat principalul loc de agrement din vecinătatea oraşului.









– Servicii de creare site web
