Ultima etapă zonală a concursurilor serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ s-a desfășurat duminică, 21 mai, în Poienile de sub Munte. În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în două probe: “pista cu obstacole pe 100 de metri” și “dispozitivul de intervenţie”.
În concursul de duminică, podiumul s-a prezentat astfel:
– locul 1- echipa S.V.S.U. Poienile de sub Munte;
– locul 2- echipa S.V.S.U. Ruscova;
– locul 3- echipa S.V.S.U. Vișeu de Jos.
Diploma de fair play a fost conferită reprezentativei S.V.S.U. Repedea.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, respectiv a capacităţii de intervenţie a acestor servicii.
Următoarea fază a concursurilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Maramureș este finala județeană, care se va desfășura în data de 14 iunie, în Baia Mare. În finală s-au calificat echipele S.V.S.U. ale comunelor Cernești, Fărcașa, Mireșu Mare, Poienile de sub Munte, Recea, Remeți și Săcel.
Diminețile încep cu informații, dialoguri și voie bună la Radio eMaramureș, prin emisiunea „Matinalul eMaramureș – Vorbe la răsărit”, difuzată...
Citeste mai mult









– Servicii de creare site web
