Vezi VIDEO
Sapte sportive de la sectia box a Clubului Sportiv Municipal Baia Mare, pregatite de antrenorul emerit Gheorghe Man si de Diana Gherghel, au obtinut sapte medalii la Cupa Romaniei de box feminin, destinata categoriilor de varsta junioare, tineret, senioare. Doua medalii de aur, patru de argint si una de bronz a fost zestrea cu care pugilistele baimarene s-au intors acasa de la ultima competitie oficiala nationala din acest an destinata practicantelor de box din Romania.
La categoria junioare, Daiana Ujeniuc a obtinut argint la 50 kg; Ioana Rus a obtinut aur la 63 kg; Anca Baias a cucerit aur la 75 kg si Ramona Canta s-a plasat pe locul II la 75 kg. La categoria tineret, Stefania Micle a luat argint la 81 kg, iar Maria Benzan a obtinut bronzul la 60 kg. La senioare, Diana Gherghel a luat argintul la + 81 kg. Acestea sunt rezultatele de la Cupa Romaniei.
„A fost un succes care nu s-a mai intamplat de multa vreme. Fetele s-au comportat foarte bine si au castigat toate medalii la categoriile la care au participat. In primul rand luptele grele au fost mai tari cu timpul, pentru ca au fost niste calduri extraordinar de mari si fetele au trebuit sa lupte cu dinamism si sa duca la bun sfarsit luptele. Sunt foarte, foarte multumit, date fiind conditiile in care noi am participat la aceasta competitie, cu bani putini am adus aceste medalii” a declarat pentru eMaramures antrenorul emerit Gheorghe Man.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Cupa Romaniei de la Ploiesti a fost ultima competitie oficiala nationala din acest an pentru pugilistele din Romania. „Sezonul oficial s-a terminat, am mai participat la Campionatul National din luna mai, unde cu opt fete am adus sapte medalii, iar acum, la Cupa Romaniei, sapte fete – sapte medalii. N-au participat la Cupa Romaniei cele doua componente ale lotului national, Adriana Hosu si Raluca Chis, din ce motive numai antrenorul lotului national stie. Daca erau si ele, erau cu siguranta doua medalii in plus” a mentionat Man. „Sunt multumita pentru ca fetele au boxat bine si au adus rezultate. S-au adus medalii valoroase, chiar si cu fetele incepatoare” a declarat Diana Gherghel.
La Campionatul National, tot sapte medalii aduse in Baia Mare. La junioare, Ioana Rus la 63 kg si Anca Baias la 66 kg au obtinut locul I, iar Daiana Ujeniuc a cucerit bronzul probei de 50 kg; la tineret, Stefania Micle a luat locul I la 81 kg, iar Roxana Blenche s-a plasat pe III la 57 kg; la senioare, Diana Gherghel a obtinut locul I la categoria +81 kg si Raluca Chis a obtinut argintul probei de 75 kg.
La antrenamentul la care am ajuns noi, cateva dintre pugilistele sectiei erau in ring.
Ioana Rus: „Sa fiu campioana este foarte bine, am luptat foarte mult si este greu. Am ales boxul pentru ca ma invata cum sa ma apar”.
Anca Baias: „Nu conteaza calitatile, conteaza cum lupti. Eu mai mult fac deplasari si atac, acesta este stilul meu de a boxa”.
Stefania Micle: „Cand eram mica ma uitam la televizor mult si imi placea boxul. Sunt multumita de mine, este primul an in care concurez, dar cred ca se putea si mai bine”.
Daiana Ujeniuc: „De mica am fost mai baietoasa, mi-a placut sa ma bat si am ales, prin urmare, sa practic boxul”.
15 sportive sunt legitimate la Clubul Sportiv Municipal Baia Mare, sectia box.
Sursa: RIP