Marți, 23 septembrie a.c., ca urmare a probatoriului administrat de polițiștii din Vișeu de Sus, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de un bărbat de 32 de ani, cercetat ca urmare a producerii unui accident de circulație. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În fapt, bărbatul ar fi fost implicat în producerea unui accident de circulație la data de 7 iulie a.c., în localitatea Vișeu de Jos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel în cauză ar fi pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și ar fi surprins o femeie de 76 de ani care s-ar fi aflat pe trotuar, în calitate de pieton. Din nefericire, în urma impactului femeia a suferit leziuni incompatibile cu viața.
În cadrul verificărilor efectuate de polițiști și în urma raportului de expertiză medico-legală s-a stabilit faptul că alcoolemia conducătorului auto, în momentul producerii accidentului de circulație, a fost de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.
Sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările sub aspecul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.