O căruță, da, o simplă căruță, a fost suficientă ca sute, poate mii de oameni, să rămână blocați minute în șir, cu nervii întinși, cu privirea pierdută pe ceas și cu gândul la cât de mult am rămas în urmă.
La început, șoferii au crezut că e un accident. Că s-a întâmplat ceva grav.
Dar nu — era doar o căruță, mergând încet, firesc, pe drumul mare.
N-a fost niciun dezastru, nicio tragedie. Și totuși… a fost.
Pentru că imaginea aceea e, de fapt, o radiografie a României noastre: o țară prinsă între două lumi. Una care trage cu calul și alta care trage de timp, de nervi, de răbdare.
Și, din păcate, între ele nu există drum.
Doar un DN care se transformă zilnic într-un șir de claxoane, frâne și resemnare.
Nu e vina celui cu căruța. Nu e vina celor din mașini.
E vina unui sistem care a uitat că progresul nu se măsoară doar în kilometri de asfalt, ci și în felul în care reușim să conviețuim, fără să ne blocăm unii pe alții.
Astăzi, din cauza unei căruțe, s-au pierdut minute. Dar, de fapt, pierdem ani.
– Servicii de creare site web
