Asociația ASSOC continuă să sprijine dezvoltarea profesională a angajaților din mediul privat prin proiectul „Ține pasul”. Cea de-a noua serie de cursanți, formată din angajați ai companiei Aramis Invest, a participat recent la programul non-formal de formare „Măsurare, verificare și punere în funcțiune a sistemelor electromecanice”. Cursul, cu o durată de 60 de ore, este destinat salariaților care lucrează cu sisteme electromecanice și urmărește actualizarea cunoștințelor și a metodelor de lucru, contribuind la creșterea performanței și eficienței la locul de muncă.
Potrivit reprezentanților ASSOC, aceasta este a noua serie care beneficiază de acest program de pregătire, iar interesul pentru astfel de cursuri rămâne ridicat. Feedback-ul primit atât din partea participanților, cât și a angajatorilor care au ales să investească în dezvoltarea profesională a angajaților este unul pozitiv.
În cadrul proiectului „Ține pasul”, organizatorii mai au programate încă două serii de formare în acest domeniu, continuând astfel să ofere oportunități de perfecționare și adaptare la cerințele actuale ale pieței muncii.






– Servicii de creare site web
