Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită la 29 octombrie 2025, a decis alegerea scriitoarei Ana Blandiana ca membru titular al instituției, în cadrul Secției de filologie și literatură. Această recunoaștere vine ca o încununare a unei opere literare și civice care a traversat, cu forță morală și claritate intelectuală, mai bine de șase decenii de istorie românească. Potrivit Legii nr. 752/2001 și Statutului Academiei Române, titlul de academician poate fi purtat doar de membrii titulari, astfel încât Ana Blandiana intră, oficial, în rândul celor care dau formă și sens culturii naționale prin excelență și responsabilitate.
Născută la 25 martie 1942, la Timișoara, sub numele Otilia-Valeria Coman, Ana Blandiana este una dintre cele mai puternice și respectate voci ale literaturii române postbelice.
Debutând editorial în anii ’60, s-a impus printr-o poezie de o simplitate cristalină și profunzime etică, care a transformat metafora în formă de rezistență spirituală.
În perioada comunistă, opera sa a fost de mai multe ori interzisă, iar numele cenzurat. Poemele ei, transmise clandestin din mână în mână, au devenit simboluri ale unei conștiințe care refuză compromisul. După 1989, Ana Blandiana s-a afirmat și ca una dintre cele mai importante voci civice, fondatoare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, alături de regretatul Romulus Rusan.
Destinul poetei a fost profund modelat de biografia tatălui său, preotul ortodox Gheorghe Coman, care a fost arestat în anii comunismului și a petrecut o perioadă lungă de detenție în lagărele de muncă. Potrivit unor mărturii, el a fost închis la Periprava, unde s-ar fi aflat în detenție alături de preotul greco-catolic Teodor Dărăban din Oradea, întrețesând acolo o prietenie care a supraviețuit și după eliberarea lor, în 1964, odată cu amnistia generală a deținuților politici.
Experiența tatălui său și durerea colectivă a unei generații frânte de represiune au lăsat urme adânci în sensibilitatea Anei Blandiana. În multe dintre poemele sale, libertatea și memoria devin dimensiuni sacre ale existenței, un mod de a vindeca, prin cuvânt, rănile tăcerii.
Un an după eliberarea din detenție, în 1965, părintele Gheorghe Coman avea să moară în urma unui accident casnic, lăsând în urmă o fiică tânără, dar deja înzestrată cu acea forță morală care îi va defini întreaga viață.
Autoare a peste 20 de volume de poezie, proză și eseu, traduse în numeroase limbi și premiate internațional, Ana Blandiana a făcut din literatură o formă de luciditate morală. Texte precum Octombrie, noiembrie, decembrie, Proiecte de trecut, A fi sau a privi, ori Patria mea A4 confirmă vocația ei de poet al adevărului și al transparenței sufletului.
După 1989, implicarea sa civică a completat destinul literar: ca președintă a Alianței Civice și fondatoare a Memorialului Sighet, a transformat memoria suferinței într-un proiect național de educație și reflecție. Pentru întreaga sa activitate, Ana Blandiana a primit numeroase distincții, între care Premiul Herder, Premiul European „Poetul Libertății”, și Premiul Internațional Vilenica.
Prin alegerea sa ca membru titular al Academiei Române, Ana Blandiana nu doar primește o recunoaștere personală, ci și reafirmă locul literaturii de conștiință în cultura română. Într-o epocă în care adevărul pare adesea relativ, vocea sa rămâne una dintre cele mai limpezi, reamintind că „adevărul moral al poeziei” este una dintre ultimele forme de libertate.
– Servicii de creare site web
