 |
 |
HCM Minaur a castigat cu 31-25 intalnirea cu Energia Lignitul Pandurii Targu Jiu din finala editiei 2015 a Cupei Romaniei, iar trofeul revine, dupa 16 ani, in Baia Mare. In fata unei sali arhipline, in care suporterii si-au incurajat entuziasmant favoritii din primul pana in ultimul minut, intr-o atmosfera in care au fost artificii nu numai la festivitatea de premiere, ci si in sufletul fiecarui iubitor de Minaur. Este pentru a sasea oara cand Baia Mare castiga Cupa Romaniei la handbal masculin si este, pentru a nu stiu cata oara, cand stim exact de ce iubim aceasta echipa.
Ar trebui sa scriu o cronica de meci. As putea scrie, in aceasta seara, doar o cronica sentimentala. Pentru ca nimic ce tine azi de HCM Minaur nu poate incapea in spatiile mici si stramte ale unei scrieri despre evolutia scorului, despre cine a dat mai multe goluri si cum au fost sau nu au fost fructificate situatiile de superioritate.
Nu as scrie azi despre evolutia scorului, dar as putea vorbi, in schimb, despre evolutia dragostei pentru aceasta echipa. Cum s-a nascut in lupte eterne si uneori sortite din start pierzaniei cu echipele din Bucuresti. Cum a fost sublimata in izbanzi nationale si continentale. Cum a fost pusa, mai apoi, la grea incercare in sezoane lungi si grele de mediocritate. Cum am scrasnit din dinti, am sters discret lacrimile si am continuat sa ne scriem calendarul personal in functie de Minaur. Cum ne-am incapatanat sa credem in aceasta echipa, chiar si stransi in chingile unei divizii inferioare, atunci cand, mai multe decat suporterii Minaurului, in polivalenta erau scaunele goale la meciurile echipei baimarene.
Cum am indraznit mai apoi sa speram in acest sezon, de la meci la meci. Ba impulsionati de calmul nordic al antrenorului Lars Walther, ba amintindu-ne – vazandu-l pe antrenorul secund, Petru Pop – de gloria de candva. Ba entuziasmati de geniul handbalistic al lui Eklemovic, ba fascinati de superba nebunie a portarilor Tatai si Pop. Cand bucurosi de cat de usor pare handbalul cand Stegavik si Sadoveac sunt in zi buna, cand impulsionati de golurile de manual ale lui Milas. Ba impresionati de forta capitanului Grasu, ba luati de val de entuziasmul lui Fotache. Cand energizati de lupta fara sfarsit a pivotilor, cand plini de sperante dupa cursele spectaculoase ale extremelor.
Nu as putea scrie azi despre statistici, dar as putea asterne niste cuvinte, in schimb, despre o alta statistica decat a finalei de azi. Despre statistica unor ani de asteptare. Mai exact 16. Ani in care noi, cei care am fost crescuti in religia Minaurului si am fost alintati de succese in fiecare sezon, am stat amortiti, traind din amintiri. Despre statistica momentelor in care l-am vazut pe emeritul Lascar Pana ba redus la tacere de durerea anilor fara medalii, ba furios cand Minaur a fost expluzata in Divizia A, cu un an inainte ca echipa de legenda a orasului Baia Mare sa celebreze patru decenii petrecute fara intrerupere pe prima scena a handbalului masculin romanesc. Unii din eroii succesului de azi nici nu descoperisera handbalul in 1999, atunci cand Minaur castiga ultimele trofee. Dar toti au inteles cumva, chiar venind din alte zari, ca Baia Mare are nevoie, dupa 16 ani de asteptare, de o victorie mare cu aceasta echipa.
Nu as putea scrie azi despre situatiile de superioritate sau inferioritate, dar lasati-ma sa scriu cateva cuvinte despre frumusetea spectatorilor iubitori de Minaur. Despre modul in care stiu canta si pot scanda din primul pana in ultimul minut. Despre bucuria cu care isi inconjoara echipa si despre felul in care Minaur a ramas in sufletul nostru fie ca am ales sa continuam sa ne purtam pasii spre polivalenta, fie ca am ales sa uitam pentru o vreme drumul spre sala sporturilor. Despre incredibila atmosfera care a fost azi la finala, lasati-ma sa scriu niste cuvinte. Despre cum emotia a fost atat de mare incat puteai sa o tai in felii. Despre energia incredibila care a purtat jucatorii spre victorie. Despre lacrimile pe care le-am vazut in ochii multor suporteri. Despre lacrimile pe care le-am vazut in ochii lui Lascar Pana, antrenorul vulcan, in ochii caruia nu credeam ca voi ajunge vreodata sa vad lacrimi.
Nu as dori sa analizez cine ce procent de eficacitate a avut, dar as dori sa scriu despre niste declaratii la cald. Despre cum Walther, mereu calm, mereu calculat, azi a zambit asediat de emotii si a marturisit cat de fericit este ca a obtinut acest succes. Despre emotia din glasul lui Maricel Voinea, care a admis ca in finala de azi l-au incercat multiple nostalgii. Despre fericirea lui Bera care a castigat primul lui trofeu. Despre dedicatia lui Petru Pop, care a spus ca aceasta cupa este a celor care au avut puterea sa astepte 16 ani. Despre regretul lui Fotache din cauza ca a primit rosu si de cat de greu au trecut ultimele minute din partida, petrecute in postura de suporter. Despre zambetul larg al lui Eklemovic, care are un palmares uluitor si care, totusi, azi s-a bucurat precum un copil aflat la prima medalie. Despre oftatul lui Tatai, atunci cand a marturisit cat de mult si-a dorit acest trofeu si cat adora sa joace pentru aceasta echipa. Despre intrebarea retorica a lui Martinez, care m-a chestionat, razand, daca mai am vreo indoiala ca vine si titlul in Baia Mare.
Azi HCM Minaur Baia Mare a castigat Cupa Romaniei. Poate Baia Mare este „o alta capitala a sportului romanesc”, asa cum scria in urma cu niste ani Fanus Neagu. Dar cu certitudine este capitala handbalului din Romania. Ar trebui sa scriu o cronica de meci. As putea scrie, in aceasta seara, doar o cronica sentimentala. Pentru ca nimic ce tine de Minaur nu are legatura cu cifrele, ci doar cu dragostea de handbal. Si cu o religie in care din unii din noi am fost crescuti si in care calculele seci, regulile reci, logica de metal si pronosticurile specialistilor nu isi au locul. Doar pasiunea poate ilogica, poate paradoxala, poate nebuna pentru o echipa.
HCM Minaur Baia Mare – Energia Lignitul Pandurii Targu Jiu 31-25 (11-9)
Sala sporturilor „Lascar Pana”; finala Cupei Romaniei;
Au arbitrat: Constantin Din si Sorin Dinu (Bucuresti);
Observator FRH: Valter Dancescu (Bucuresti);
Aruncari de la 7m: 3-3 (transformate 3-2, a ratat Apolzan);
Minute de eliminare: 20-14 (Fotache a primit cartonas rosu in min. 42, la a treia eliminare);
HCM Minaur: Tatai (13 interventii, inclusiv o aruncare de la 7m aparata), Pop (3) – Eklemovic 8 (3 din 7m), Pribanic 5, Stegavik 5, Milas 5, Bera 3, Martinez 2, Fotache 1, Malmagro 1, Busecan 1, Grasu, Popescu, Marta, Mihai, Sabou; antrenori: Lars Walther si Petru Pop;
Energia Lignitul Pandurii: Antonaru (14 interventii), Selaru – Sifre 6, Dragnea 5, Acatrinei 5 (1), Dias 4, Apolzan 2 (1), Stankevicius 2, Kekezovic 1, Al. Manescu, Popescu, Ilies, Enache, B. Manescu, Seabra, Stoica; antrenori: Liviu Andries si Adrian Gorun;
Evolutia scorului:
repriza 1 – 0-1 (min. 4), 1-2 (min. 7), 2-2 (min. 8), 4-2 (min. 11), 5-3 (min. 12), 6-6 (min. 15), 7-7 (min. 18), 10-7 (min. 25), 11-8 (min. 28), 11-9 (min. 30);
repriza 2 – 14-10 (min. 34), 15-11 (min. 36), 17-13 (min. 38), 20-15 (min. 43), 22-15 (min. 47), 25-17 (min. 50), 26-19 (min. 52), 29-23 (min. 57), 31-25 (min. 60);
Final 4 Cupa Romaniei, editia 2015
– semifinala 1: HCM Minaur Baia Mare – HCM Constanta 25-24
– semifinala 2: HC Odorhei – Energia Lignitul Pandurii Tg Jiu 24-23
– finala mica: HCM Constanta – HC Odorhei nu s-a disputat, prima echipa neprezentandu-se
– finala mare: HCM Minaur Baia Mare – Energia Lignitul Pandurii Targu Jiu 31-25
Palmares Cupa Romaniei
STEAUA Bucuresti: 9 editii (1981, 1985, 1990, 1997, 2000, 2001,2007, 2008, 2009);
MINAUR Baia Mare: 6 editii (1978, 1983, 1984, 1989, 1999, 2015);
HCM Constanta: 5 editii (2006, 2011, 2012, 2013, 2014);
DINAMO Bucuresti: 3 editii (1979, 1982, 1988);
FIBREX Piatra Neamt: 3 editii (2002, 2003, 2004);
POLITEHNICA Timisoara: 1 editie (1986);
UNIVERSITATEA Craiova: 1 editie (1991);
UCM Resita: 1 editie (2010).
Sursa: Ramona-Ioana Pop
– Servicii de creare site web
