 |
 |
Au fost multe bucuriile, au fost multe si dezamagirile. Am participat la cupe europene castigate, la titluri ratate. La parcursuri entuziasmante, la esecuri care mi-au taiat oxigenul. Am ramas fara cuvinte de bucurie, fara cuvinte de uluire. Mai grava, tristetea. Sau lipsa de speranta. Sau nedreptatea. Niciodata nu am avut curajul sau puterea sau cerbicia de a contabiliza care au fost mai multe. Am asistat la momente de marire, la clipe de cadere. La echipe zambind din fotoliul confortabil al succesului, la echipe cazute in genunchi. Fireste, calatorului ii sta bine cu drumul, iar jurnalistului cu obiectivitatea. Dar dincolo de regulile din manualul de mass media, fiecare avem preferinte, fiecare avem punctul nostru sensibil. Dupa o copilarie si o tinerete traite in religia Minaurului, dupa o „ucenicie” care s-a soldat cu o mare iubire… ovala, HCM va insemna intotdeauna, intr-o biografie niciodata scrisa, imnul Champions League in sala polivalenta din Baia Mare.
Un vis (pe care, hai sa fim seriosi, niciodata nu am indraznit sa-l visez) devenit realitate in batrana noastra polivalenta din Baia Mare. Un moment care, in toamna lui 2013, nu ca mi-a starnit fiori sportivi niciodata traiti inainte, dar mi-a demonstrat – simplu si frumos – ca uneori este intr-adevar de ajuns sa visezi, sa iti doresti, sa crezi, sa muncesti si sa nu faci niciun pas inapoi. Sa privesti doar inainte. CU HCM am invatat ca uneori etapele pot fi arse, ca asteptarea nu e intotdeauna dovada de intelepciune si ca atunci cand „nebunia” e cu adevarat frumoasa, miracolele chiar se pot intampla.
Un gol in ultimele secunde venit din bratul de fier al Melindei Geiger si un placaj demn de un campion la rugby reusit de Geta Dinis Vartic, doua „minuni” care au dus la victoria HCM-ului impotriva unei regine a Europei handbalistice, Viborg. Un inceput de meci niciodata posibil de dat uitarii, un incredibil 9-0 impotriva lui Team Tvis Holstebro si o calificare istorica in grupele Ligii Campionilor. 19 octombrie 2013, zi memorabila, care inseamna prima victorie a unei echipe de handbal din Baia Mare in Liga Campionilor: HCM bate Hypo cu 24-23. Inimaginabilele ratari de la Viena si minunatul public romanesc din inima Austriei. 10 noiembrie, a doua victorie a HCM-ului in Liga Campionilor: 20-19 impotriva campioanei Germaniei, Thuringer HC. Nesperate momente de avantaj acasa la titrata Gyor, plus o imensa si superba speranta de calificare in grupele principale… Asa s-ar sintetiza, in foarte putine cuvinte, primul sezon de Champions League al unei echipe de handbal feminin baimarene.
17 octombrie 2014, ora 17.00. Pornim din nou la drum. Din nou impreuna. Din nou cu sperante superbe. De data asta vrem mai mult, tintim mai departe. Vrem sa patrundem in careul de asi si sa invatam Europa handbalistica, daca prin absurd a uitat de Minaur, ca Baia Mare traieste intre semicercuri: de data aceasta prin HCM Baia Mare. Desigur ca vor fi momente delicate. Fireste ca uneori tacerea, chiar si intr-o polivalenta arhiplina, va face ravagii. Nu va fi tot timpul gol pentru HCM, portarii baimareni nu vor fi mereu variante impenetrabile de porti maramuresene. Dar intotdeauna, absolut intotdeauna, va fi imensa iubire a baimarenilor pentru handbal, enorma dragoste pentru HCM si peste toate, frumoasa pana la nebunie, speranta ca putea ajunge in Final Four.
Dupa cum spune imnul echipei, HCM Baia Mare suntem noi toti. Cei care iubim performanta. Cei care indraznim sa visam. Cei care iesim din „cutie” si speram o secunda mai departe. Si impreuna azi pornim din nou la drum prin Europa. Hai, Baia Mare! Hai, HCM!
Sursa: Ramona-Ioana Pop
– Servicii de creare site web
