Fermierii romani pot fi sanctionati cu sume cuprinse intre 5% si 100% din fondurile europene pe care ar trebui sa le primeasca prin anumite masuri de agromediu si zone defavorizate incluse in Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013, daca nu respecta conditiile impuse pe aceste scheme de plati, a anuntat, azi, 8 aprilie, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) .
Sanctiunile sunt cuprinse in Ordinul ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 174 din 3 aprilie 2013, privind aprobarea sistemelor de sanctiuni pentru masurile 211 – “Sprijin pentru zona montana defavorizata”, 212 – “Sprijin pentru zone defavorizate, altele decat zona montana” si 214 – “Plati de agromediu” din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013, precum si pentru nerespectarea eco-conditionalitatii in cadrul schemelor de sprijin pe suprafata pentru Pilonul I, aferente cererilor de plata depuse incepand cu anul 2013, impreuna cu anexele acestuia.
Sistemul de sanctiuni, aplicabil pentru cererile de plata aferente formelor de sprijin mentionate, pentru care se depun cereri in Campania 2013, se stabileste tinandu-se cont de urmatoarele aspecte ale neconformitatilor constatate, respectiv neglijenta, intentia, repetitia, amploarea (extinderea), gravitatea si persistenta acestora.
Astfel, pentru masurile 211 – „Sprijin pentru zona montana defavorizata” si 212 – „Sprijin pentru zone defavorizate, altele decat zona montana”, calculul sumei de plata si al sanctiunilor de reducere si excludere se efectueaza tinand cont de degresivitatea sprijinului financiar la nivel de masura si categorie de zona defavorizata, prin utilizarea cuantumului mediu la hectar, conform fiselor tehnice ale masurilor 211 si 212 din PNDR si ale legislatiei comunitare in vigoare.
Potrivit APIA, pe aceste masuri exista sase categorii de sanctiuni, care se aplica in urmatoarea ordine, prin calcularea din suma de plata ramasa dupa etapa anterioara de sanctionare, respectiv sanctiuni pentru supradeclararea suprafetelor, pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, pentru depunerea cu intarziere a cererii de plata, pentru nedeclararea tuturor suprafetelor, pentru nerespectarea ecoconditionalitatii si sanctiuni multianuale.
De asemenea, pe masura 214 „Plati de agro-mediu”, exista aceleasi sase categorii de sanctiuni, care se aplica prin aceeasi metoda respectiv prin calcularea din suma de plata ramasa dupa etapa anterioara de sanctionare. Normele de ecoconditionalitate, ce cuprind cerintele legale in materie de gestionare -SMR- si bunele conditii agricole si de mediu -GAEC, trebuie respectate de catre toti fermierii care acceseaza schema de plata unica pe suprafata – SAPS, platile nationale directe complementare – PNDC pentru culturile amplasate in teren arabil, in pentru fibra, canepa pentru fibra, hamei, tutun, sfecla de zahar, schema de plata separata pentru zahar, precum si schema de sprijin pentru orez din zone defavorizate, altele decat zona montana).
Potrivit datelor APIA, calculul sumei de plata si al sanctiunilor de reducere si excludere se efectueaza tinand cont de suprafata determinata a fermei, in urma tuturor controalelor. „In cazul in care normele de eco-conditionalitate nu sunt respectate in cadrul unui an calendaristic stabilit si daca neconformitatea respectiva este rezultatul unei actiuni sau a unei omiteri direct imputabile fermierului care a depus cererea de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata in anul calendaristic vizat, suma totala a platilor efectuate ori care urmeaza sa fie efectuate trebuie sa fie redusa sau exclusa”, mentioneaza APIA intr-un comunicat.
In cazul neglijentei, sanctiunea nu trebuie sa depaseasca 5% din suma totala, iar in cazul primei repetitii, sanctiunea nu trebuie sa depaseasca 15% din suma totala. In cazurile de nerespectare intentionata, reducerea procentului nu trebuie sa fie mai mica de 20% din plata si poate merge pana la excluderea totala din masura de sprijin pentru unul sau mai multi ani calendaristici.
De asemenea, valoarea sanctiunilor pentru un an calendaristic nu trebuie sa depaseasca suma totala cuvenita fermierului. Toate cazurile de neconformitate sunt aduse la cunostinta fermierilor in scris. APIA precizeaza ca fermierul nu va fi sanctionat in cazurile de forta majora si circumstante exceptionale, si anume decesul fermierului, incapacitatea profesionala de lunga durata a fermierului, exproprierea unei parti importante a exploatatiei, daca aceasta nu a fost previzionata la data la care angajamentul a fost semnat, o catastrofa naturala de proportii care afecteaza grav suprafetele agricole ale exploatatiei.
Sursa: Agerpres