Prezentul este acel timp în care timpul atinge eternitatea, și, prin aceasta, se scrie o pagină de istorie binecuvântată în cartea de aur a lui Dumnezeu, din care face și parte Eparhia noastră, în fruntea căreia, cu demnitate voievodală, cu dârzenie și mândrie nepăcătoasă, se află Preasfințitul Părinte Iustin.
La acest timp potrivit și rânduit de către Proniatorul Ceresc, ne aducem aminte cu firească nostalgie și emoție sfântă, de evenimentele frumoase și duhovnicești care s-au petrecut cu fiecare dintre noi și care ne marchează viața pământească pentru totdeauna; pentru că amintirile frumoase nu sunt uitate, anulate, ci transfigurate.
În viață, alegerile sunt inevitabile, ne modelează, ne înnobilează și ne determină viitorul.
Se împlinesc așadar, astăzi, 16 decembrie 2025, 9 ani de la alegerea în demnitatea de Episcop titular al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a Preasfințitului Părinte Iustin, în scaunul chiriarhal rămas vacant ca urmare a trecerii la Domnul a vrednicului de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian Chira.
În conformitate cu prevederile din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române privitoare la alegerea de Episcop, candidaţii au fost aleşi din lista candidaţilor eligibili transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod. Din partea Sinodului Mitropoliei Clujului au fost nominalizați doi candidați: Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Bel, stareţul Mănăstirii „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” Scărişoara Nouă şi exarh al mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, actualmente, Arhiereul Vicar.
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au ales, cu o majoritate de voturi – 36 de voturi din 43 exprimate, pe Preasfințitul Părinte Iustin (Hodea) Sigheteanul.
Fiind uniţi de „duhul Rohiei” şi de vremurile grele, de început, ale Eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian şi Preasfințitul Părinte Iustin au fost și rămân oamenii providenţiali care au făcut din acest colţ de ţară un tărâm al spiritualităţii şi credinţei străbune. În toate scrierile şi cuvintele sale de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Justinian l-a văzut, firesc, pe Preasfințitul Părinte Iustin ca şi urmaşul său de drept în scaunul episcopal. A fost, desigur, o chemare sfântă din partea lui Dumnezeu iar această chemare și alegere se vede și se desăvârșește sub ochii fiecăruia dintre noi, a celor care trăim prezentul și contemplăm viitorul.
Pentru noi, maramureșenii, Preasfințitul Iustin nu este doar un păstor sufletesc, ci și un veritabil apărător și promotor al patriotismului și valorilor naționale, un stâlp al credinței și mândriei de a fi români și maramureșeni.
Întru mulți ani, Preasfinția Voastră!
Întru mulți ani, Preasfințite Părinte Episcop Iustin, Păstorul nostru, al clerului, al monahilor, preoților și a poporului cel dreptcredincios din Maramureș și Sătmar!
La alegerile prezidențiale din 2004 eram un copil. Aveam 7 ani și habar n-aveam ce se întâmplă în jurul meu...
Citeste mai mult










– Servicii de creare site web
