Nicolae Aurelian Steinhardt (d. 29 martie 1989, Baia Mare, România) a fost un scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicist român. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate.
Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.
Unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai secolului trecut, Steinhardt şi-a început periplul prin lumea intelectualilor de vârf ai acelei perioade cu o licenţă în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti, obţinută în 1934, şi un doctorat în drept constituţional, concretizat în 1936, prin lucrarea „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”, publicată în acelaşi an. Nimic nu prevestea la acel moment, în acei ani în care Nicu Steinhardt a urmat cursurile şcolii primare, apoi ale Liceului „Spiru Haret” şi apoi ale Universităţii din Bucureşti, minunea care avea să-i schimbe viaţa. Iar „minunea” a fost închisoarea comunistă, care, aşa cum a scris peste ani Virgil Ierunca, i-a fost „academie şi altar”.
Şi totuşi… Deşi provenind dintr-o familie de evrei, cel ce avea să cunoască Taina Botezului într-o celulă de la Jilava, de la părintele Mina Dobzeu, descoperise încă din copilărie sunetul chemător al clopotelor:„Clopotele au fost, aşadar, primul semnal, declanşatorul iniţial al ursitei mele duhovniceşti. (…) Pentru mine, creştinătatea se confundă cu o poveste de dragoste:o dublă îndrăgostire de biserica creştină şi de neamul românesc.”
– Servicii de creare site web
