Prima zi a lunii martie este legata la romani de sarbatoarea martisorului, o traditie mostenita din timpuri stravechi si care este pastrat la sate din mosi stramosi, iar in orase tinde sa devina un simbol deseori neinteles legat de venirea primaverii si concretizat in daruirea de flori si martisoare cu snur alb-rosu. La romani, Martisorul era legat de sarbatoarea inceputului de an, care la acea vreme era marcat la 1 Martie. Cu aceasta ocazie exista obiceiul de a se darui un cadou: un fir rosu impletit cu unul alb care simbolizau, rosul dragostea, fertilitatea, iar albul puritatea. La inceput, de firul impletit era legata o floricica.
Unele legende populare identificate de etnologi ca fiind de filiera geto-daca spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte, in acestea fiind vorba si de zilele Dochiei, cele noua Babe si obiceiurile legate de acestea.
In Romania, cele mai vechi dovezi ale sarbatorii traditionale de martisor au fost gasite de arheologi la Schela Cladovei, in Mehedinti, si dateaza de acum mai bine de 8.000 de ani. Acolo au fost gasite pietre de rau cu urme de vopsea alba si rosie, culorile a caror impletire simbolizeaza geneza si regenerarea vietii.
In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric.
Conform studiilor etnografice, acest snurulet era facut de femei, care il legau la gatul si la mana copiilor. Insa nu doar copiii purtau martisorul, ci si tinerii si adultii. Mai mult, snuruletul ce vestea primavara era legat si la coarnele vitelor din gospodarie sau la poarta grajdului, pentru a proteja gospodaria.
In timpurile de demult, aceasta zi era inceput de an, moment in care crestea necesitatea oamenilor de a se proteja. Ulterior, de acest snurulet rosu cu alb a fost agatata o moneda de argint sau de aur, sau chiar un medalion, indeplinind functia de talisman.
Martisorul se poarta pana in momentul in care infloresc trandafirii sau visinii. Atunci firul rosu se pune pe un trandafir sau pe o ramura a unui visin. In alte regiuni, martisorul se poarta atat cat dureaza zilele Babelor sau pana la Florii, cand se scoate si se agata de crengile unui copac. Se crede ca daca pomul va rodi, omul va avea noroc.
Atunci cand martisorul este aruncat dupa o pasare, purtatorul va fi usor precum pasarea. Monedele desprinse de pe snurulet erau pastrate pana la Sf. Gheorghe, cand fetele isi cumparau cu ele cas proaspat si vin rosu, pentru a fi imbujorate precum vinul si albe precum casul.
Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele”.
Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: „scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca”.
In satele transilvanene, martisorul se agata si la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta galetilor, pentru indepartarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viata, puterea regeneratoare care se crede ca ar fi stimulata prin insasi „culoarea vietii”. Cei din Bihor cred ca apa de ploaie adunata la 1 Martie, ii va face mai frumosi si sanatosi daca se spala cu ea.
In Banat fetele aduna stropi de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure, ca sa se spele pe obraji, rostind un descantec, al „dragobetului de dragoste” care suna astfel: „Floare de fraga/Din luna lui Martie/La toata lumea sa fiu draga/Uraciunile sa le desparti”. In Dobrogea, martisorul se purta pana la venirea berzelor, apoi era aruncat spre inaltul cerului ca norocul sa fie mare si inaripat.
Sursa: Rompres