Ritmul, culorile, competiția de înalt nivel și spectacolul au cuprins Calvià în aceste zile cu soare blând înfășurat sporadic în nori. Cea de-a cincea ediție a Mallorca Dance Festival a acaparat de joi viața socială în Insulele Baleare – iar românii Rareș Cojoc și Andreea Matei sunt pe afișul general, vedete absolute într-un total de 1.000 de concurenți din 40 de țări. În Pavilionul Municipal Galatzó, transformat într-o imensă pistă de dans, cei doi tocmai au câștigat azi clar titlul european la Standard – singurul care le lipsea dintr-un palmares deja inegalabil.
Pentru că secțiunea lor – cea mai așteptată din toate cele patru zile – oferea privilegiul unui spectacol unic, n-au fost menajați de organizatori. 60 de dansatori din 28 de țări au intrat de la amiază în cele cinci runde eliminatorii, din care în final Rareș și Andreea s-au clasat primii inspirând și celebrând expresia acestei arte pe care o patronează autoritar.
Valsul lent, dansul inimii, într-un loc parcă al mântuirii Cu Valsul Lent începe visul din finală. Lumina e caldă, aproape aurie, ca un apus care refuză să plece. Jurnaliștii și arbitrii accesează beția culorilor scrutând cuplurile tensionate. Calmi și siguri pe ei, Rareș și Andreea zâmbesc în așteptarea rutinei mișcărilor bine compuse. Au acest scenariu în suflete, nimic nu-i poate surprinde în dezavantaj. Încep „dansul inimii”.
Finalul apoteotic l-a avut Quick Step-ul, „șampania dansurilor”, unde Rareș Cojoc e sclipitor în mișcările sale alungite, iar Andreea devine vioaie în pașii-i săritori. Aici cei doi devin plini de viață, distractivi, ascunzându-și perfect concentrarea care-i la cote maxime. Ce-i diferențiază de restul este că din dorința de a arăta energie și viteză nu sacrifică frumusețea contrastului muzical. Quickstep-ul lor respiră bucurie, putere și viteze antagonice. Adică varietate frumoasă cu un grup brusc de mișcări lente din care pleacă din nou la drum cu pași rapizi și incitanți, până când încetinesc din nou ritmul pentru a crea un efect dramatic în coregrafie. Asta înseamnă o înțelegere matură a contrastului muzical, care estompează nivelul atletismului nebunesc ce-i gata să scape de sub control. Altora chiar le scapă, lor nu! Așa au ajuns înaintea celorlalți, cu o muzicalitate remarcabilă, folosind mișcările lente pentru a demonstra excelență. Au energie, viteză și putere, dar au și lumini și umbre care lipsesc celorlalți. E cheia spargerii rutinei, a distincției. Rareș Cojoc și Andreea Matei între candoare și angajament Aceasta este povestea unei noi seri magice. Rareș Cojoc și Andreea Matei au locul lor în istorie, sunt între cele mai bune întâmplări ale sportului nostru din ultimii ani. Priviți-i, admirați-i – nu și-au pierdut candoarea față de ei înșiși, neratând echilibrul dintre angajament și distracție. Într-o disciplină crudă, nevrotică, mereu în căutare de nou și de frumos, care croiește adesea succese folosind suferința drept stofă de campion, acest cuplu e un cântec liber, ușor, puternic, regenerator.







– Servicii de creare site web
