Vezi VIDEO
Intre Satu Nou de Jos si Grosi – centrul de comuna n-a existat decat un drum de pamant, pentru carute. Cu o finantare europeana, ruta se va deschide in aceasta vara si pentru masini, insa evenimentul este umbrit de inchiderea scolii din Satu Nou de Jos, unitate care a ramas fara copii.
Comuna Grosi a castigat o finantare europeana pe masura 3.2.2, pentru drumul de 4,2 kilometri care leaga Satul Nou de Jos de centrul de comuna. Lucrarile se vor incheia in vara acestui an, astfel ca satenii nu vor mai avea de trecut prin Baia Mare pentru a ajunge in Grosi. Numai localnicii se bucura de veste doar pe jumatate, dupa ce, din acest an de invatamant, scoala din Satul Nou de Jos a fost inchisa.
„A ramas in Satu Nou de Jos numai gradinita, nu sunt decat foarte putini copii si nu se justifica plata unui invatator. Deja din anul scolar 2010-2011 copiii din clasele I-IV si V-VIII sunt adusi in centrul de comuna”, spune primarul Gicu Lupan din Grosi.
Situatia este similara in satul Ocolis, unde functioneaza numai gradinita. Edilul Lupan spune ca nu se urmareste inchiderea scolilor, ci reducerea cheltuielilor acolo unde nu sunt copii.
Sursa: Alexandru Ruja