Dupa circa un sfert de secol, Baia Mare a reintrat in lumea buna a sportului european. Este meritul incontestabil al celor care au crezut ca visul de a readuce performanta in handbal poate deveni realitate. Cu vreo doi ani in urma nimeni nu se gandea ca vom ajunge sa fim printre cele mai bune 16 echipe din Europa.
Altele erau preocuparile celor care se aflau prin preajma echipei: cum sa plateasca jucatoarelor salariile restante, de unde sa scoata bani pentru viitoarea deplasare, sa gaseasca un sponsor pentru a putea trimite echipa in cantonament, sa convinga o firma sa doneze un rand de echipament. Preocupari firesti pentru o echipa a tuturor, dar de fapt a nimanui.
Saltul decisiv s-a facut in editia trecuta a Ligii Nationale cand, dupa un retur de poveste, HCM a terminat pe treapta a doua a podiumului. Din mers, HCM a preluat atributiile si responsabilitatile legendarului si regretatului club valcean, devenind reprezentanta Romaniei in Liga Campionilor, dar si principala furnizoare de jucatoare pentru nationala lui Tadici.
Au ajuns acolo unde nu credea nimeni. Drumul pana la grupele ligii a fost o adevarata cale regala, presarat cu izbanzi de antologie. Sortii nu le-au fost favorabili, trimitandu-le intr-o grupa in care nicio echipa nu ar fi dorit sa ajunga. Mai sunt doua meciuri de disputat si se pot obtine patru puncte, echivalentul a doua victorii. E mult, e putin? Eu zic ca e suficient pentru aceasta etapa. Celor care mi-ar reprosa ca ma multumesc cu putin le-as aduce aminte ca U Jolidon Cluj-Napoca a evoluat intr-o grupa mult mai accesibila si n-a realizat niciun punct, cu toate ca avea un lot de valoare incontestabila.
Se putea mai mult? Cu putin noroc la Viena, da. Sigur ca e cam deplasat sa invoci (doar) norocul in situatia in care au fost vreo cinci oportunitati de a egala scorul la 20, in momentul in care Hypo era la pamant sub toate aspectele. Si, daca le ajungeam, cu siguranta le-am fi si depasit in final. Da, puteam ajunge in grupele principale, intre primele opt echipe ale lumii. N-a fost sa fie, dar asta nu stirbeste cu nimic performanta realizata. Vor fi sase meciuri din care jucatoarele se vor alege cu o experienta unica, care le va permite sa-si adjudece primul titlul de campioane nationale. Sa recunoastem ca am visat la el, dar intotdeauna ne-am trezit prea repede din somn.
Asa cum se intampla prin preajma oricarei echipe care face performanta, dupa esecul de la Viena au aparut imediat „specialistii”, „profesionistii” si diversionistii, care abia au asteptat prilejul sa actioneze. Cei din prima si a doua categorie sustin ca antrenorii n-au facut bine echipa, tactica a fost gresita, schimbarile neinspirate, schemele de joc n-au functionat, nu stiu ce adversara trebuia tinuta om la om pe tot terenul si multe altele. Nu sunt absurd, cred si eu ca in unele momente nu s-au luat cele mai inspirate decizii, dar oare cine este perfect?
Daca antrenorii si jucatoarele nu ar gresi deloc, n-ar mai avea niciun rost sa privim disputa din teren. Dar a incepe din nou sa distrugi prin manevre obscure ceea ce este in acest moment o certitudine, inseamna ca o boala nemiloasa te macina, iar consultarea unui medic specialist este necesara.
Cei din a treia grupa, diversionistii, lucreaza mana-n mana cu specialistii si profesionistii. Ei sunt gornistii care informeaza despre ceea ce se intampla prin culisele echipei: cine cu cine s-a cuplat si culcat, ce salariu mare are o jucatoare si cat de mic alta, motivele „reale” pentru care o anumita jucatoare n-a fost introdusa in teren, de ce se dusmanesc cutare si cutare, ora la care s-au culcat jucatoarele inaintea unui meci important. Nimic nu scapa diversionistilor, constienti ca „dezvaluirile” lor actioneaza ca si picatura chinezeasca. Daca se va intampla ca oamenii care se ocupa de echipa sa plece urechea la spusele lor, sa vedeti ca toata constructia asta frumoasa se poate darama neasteptat de repede.
Si apoi vor reveni ei, sapatorii, mancatorii de rahat, laudarosii care spun ca ei au facut si dres totul, asa ca sunt indreptatiti sa fie in fruntea bucatelor. Nu conteaza ca au mai fost acolo, dar n-au reusit mare lucru. Motive sunt multe, insa vina apartine altora, mereu altora, niciodata ei nu au ce sa isi reproseze macar. Asa ca vor sa mai incerce o data, cer o noua sansa. Nu o merita. Au avut posibilitatea si timpul necesar ca sa-si demonstreze neputintele, limitele, vanitatile, orgoliile tampite, meschinariile si jocurile subtereane.
Cu rabdare, tenacitate si multa munca s-a construit o echipa buna intr-un timp scurt. Jumatate dintre jucatoare sunt convocate si joaca in nationala tarii. Daca nu se va intampla nimic deosebit, HCM va castiga la pas campionatul intern, asa ca toamna o va prinde tot in grupele Ligii Campionilor. De data asta va fi altceva, inclusiv pretentiile noastre vor fi altele. Sunt perspective reale ca lotul sa fie completat cu alte jucatoare de valoare.
Viitorul suna bine pentru handbalul baimarean. Asa ca nu putem decat sa le uram pofta buna mancatorilor de cacat.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
