Saptamana trecuta am fost patru zile in Irlanda. Am plecat din Londra, unde voi sta pana la finalul acestei saptamani. Irlanda face parte din UE, dar nu si din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Este o tara cu ceva mai mult de patru milioane de locuitori, dar in afara granitelor mai sunt vreo sase milioane, mai cu seama in SUA, Canada si Marea Britanie. Are un PIB de circa 40.000 de dolari pe cap de locuitor, fiind a treia cea mai bogata tara din Europa si a patra din lume.
Dintr-o tara aflata la coada Europei, cu o economie primitiva, Irlanda a explodat pur si simplu dupa 1990, avand pana in 2002 o crestere economica medie de 10% pe an, iar in urmatorii cinci ani de 6%. A fost perioada in care Tigrul Celtic a facut adevarate ravagii, ajungand astazi sa aiba una dintre cele mai industrializate economii din lume. Secole la rand populatia tarii a trait in principal de pe urma agriculturii, dar in 2002 industria producea 46% din PIB.
Cum s-a ajuns aici? Dupa 1990 guvernul irlandez a pus in practica o serie de proiecte nationale in economie pentru reducerea inflatiei, scaderea taxelor si impozitelor, reducerea cheltuielilor guvernamentale si a aparatului birocratic, pregatirea fortei de munca, promovarea investitiilor straine.
Unde s-a ajuns? La o economie performanta deservita de o forta de munca instruita si educata care produce bunuri industriale ce reprezinta 80% din exporturi, cu toate ca numai 28% din forta de munca lucreaza in acest domeniu. Ca un exemplu poate fi amintit faptul ca Irlanda este cel mai mare producator din Europa de computere personale, industria de IT fiind la inaltime. Comunitatea romaneasca de aici este la ora actuala printre cele mai importante, numarand peste 60.000 de cetateni. Am intalnit romani peste tot (despre asta voi scrie in alta parte), fiind deosebit de apreciati si respectati.
Printre obiectivele pe care le-am vizitat a fost si Guinness Storehouse, un muzeu al celui mai renumit produs de export irlandez, de fapt un adevarat templu inchinat berii negre. Din 2000, cand a fost deschis, muzeul a fost vizitat de peste cinci milioane de oameni. Strada arata ca si in 1902, cand a fost data in folosinta cladirea care adaposteste muzeul. Afara stau si asteapta taxiuri, autobuze, dar si calesti la care sunt inhamati o mandrete de cai ce abia asteapta sa pui banii in mana vizitiului, ca sa poata pleca in cursa.
Se sta la coada la intrare. Biletul costa acum 18 euro. La intrare se poate vedea contractul de inchiriere a terenului pe 9.000 de ani, pe care a fost construita fabrica de bere in 1759, de catre Arthur Guinness. Fondatorul imperiului Guinness a avut 21 de copii, afacerea fiind preluata pe rand de membrii familiei, principiul functionand si astazi.
Muzeul berii este o fabrica de produs bani. La parter este amenajat un spatiu imens pentru un magazin unde se afla numai produse brenduite cu celebra harpa, logo-ul Guinness, de la geci, tricouri, hanorace, fulare, pahare, ciocolata sau beri. Pana la etajul sase vizitatorul este familiarizat cu intreg procesul de producere a bauturii, este invatat cum se umple o halba, cum se toarna in pahar, cum se bea, i se ofera amanunte despre cele patru ingrediente magice care fac berea neagra: apa, maltul, hameiul si drojdia. Maltul, bunaoara, este produs din orz provenit numai din productia interna. O armata de specialisti urmaresc culturile de la arat si semanat pana la recoltat. Agricultorii care nu se incadreaza in standardele impuse sunt eliminati din competitie.
La etajul cinci se afla un restaurant unde o formatie canta melodii irlandeze, in aplauzele consumatorilor. Localul e plin, majoritatea consumatorilor stau in picioare. Acelasi lucru l-am gasit la ultimul etaj, unde functioneaza Gravity Bar, o imensa incapere circulara, construita din inox si sticla, care ofera o panorama de 360 de grade asupra capitalei irlandeze. Erau 3-4 consumatori pe metru patrat, poate si pentru faptul ca majoritatea turistilor prefera sa-si savureze acolo berea oferita gratuit de gazde. Ma rog, cat poate fi de gratuit dupa ce ai lasat 18 euro la intrare. Abia de la acea inaltime constati ca Dublinul are foarte putine cladiri inalte, blocurile sunt rare si doar cateva trec de patru etaje.
Da, asa e, intre Irlanda si Guinness poti pune semnul egal, pentru ca brandul apare peste tot. E bautura, ciocolata, tricou, paine, tocanita. O afacere privata derulata cu succes de mai bine de doua secole, condusa de o familie care a contribuit la supravietuirea si la bunastarea unei natiuni. Interesele ei au coincis cu cele ale natiunii.
Familia Guinness a fost si este implicata masiv in istoria Irlandei. Ea a fost cea care a reconstruit cea mai mare catedrala din Irlanda, St. Patrick. A fost prima corporatie din lume care a introdus concediul platit al angajatilor, incurajandu-i sa plece la odihna. De ani buni sponsorizeaza echipa nationala de rugby a Irlandei, sportul rege in insula. Teatrul Guinness este in proprietatea familiei, care suporta toate cheltuielile. Si Guinness World Records, celebra carte a recordurilor, are ca punct de plecare fabrica de bere din Dublin.
O familie pentru o tara. Am stat si m-am gandit la sutele de milionari romani imbogatiti peste noapte din ruinarea economica a tarii lor. Banii furati se regasesc in vilele de nabab, in limuzinele luxoase ori in conturile sigure din bancile de afara. Unul nu vrea sa ajute statul, dimpotriva, stau cu ochii priponiti pe el ca sa-i descopere slabiciunile si sa-l mai fure cand au ocazia. In 1990 economiile celor doua tari erau senisibil egale, cu un plus pentru Romania. Astazi, Irlanda are un PIB de peste 40.000 de dolari pe locuitor, iar Romania de circa 10.000 de dolari. Nu cred ca mai are rost sa continuam.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
