TURISM – TRASEE TURISTICE ALBA – Doua zile pe Valea Ariesului, in Tara Motilor (GALERIE FOTO)

Vezi GALERIE FOTO
Plec din Baia Mare pentru realizarea unei bucle turistice de suflet prin Tara Motilor. Monoton intervalul Baia Mare – Cluj-Napoca. L-as putea inlocui cu varianta prin Salaj, optez insa pentru directisima, peste Dealul Mesteacan – Dej. Din Cluj-Napoca, in plin clocot termic, pornim spre Turda. Aerul vibreaza incins deasupra minunatei palete picturale a holdelor mari de porumb, lucerna, grau, ovaz, orz, cele din urma secerate sau aflate in plin seceris. Locuri, amintiri, privelisti dragi: Cheile Tureni, Cheile Turzii, Piatra Secuiului – Coltii Trascaului, Valea Ariesului. Si nelipsitii tigani, iesind din Turda, oferind de bune decenii, cristaluri sutite din fabrica de sticla. La stanga, campusul-furnicar al Martorilor lui Iehova, cu mii de pelerini abia afluiti spre habotnica indoctrinare.

Abandonez soseaua spre Alba Iulia, ca sa trec pe sub autostrada, angajandu-ma spre Valea Ariesului – Campeni. Tarabele satenilor debordeaza pe marginile drumului de legume si fructe. Vestita e ceapa rosie. Un prim pod peste Aries. Dincolo, la stanga, e Moldovenestiul, marcat de semeata-i biserica. Aproape, un dig peste care apele de smarald ale Ariesului se prefira ca niste alb-inspumate evantaie. Terasamentul caii ferate pe care circulase decenii la rand mocanita e ba cu sinele furate de hotii de fier vechi, ba invadata de balarii si huci.

Prima oara umblasem pe-aici in cruda-mi adolescenta, cu Papa si fratele Alex. Luasem autobuzul RATA din Turda, umplut la refuz de moti si desagii lor, neaerisit, cu irespirabile miasme de trupuri ostenite, incinse si asudate, colbuit dinainte de Buru si varianta spre vestita Rametea, de-abia tarandu-se pe caldaramul cu macadam calcaros, oprind adesea pentru a deserta sau inghesui alti calatori.

Odata, prin aceeasi perioada a prunciei, fusesem si cu mocanita, ajungand prin Campeni, Abrud, Albac, pe meleagurile lui Horea, Closca si Crisan si ale lui Avram Iancu. Ulterior, profitand de beneficiile autoturismului, taiasem in lung si-n lat, in cateva randuri, Tara Motilor. In cateva randuri ii explorasem metodic minunatiile, de la Valea Ordancusii si Pestera Ghetarul Scarisoara la Cheile Posaga, rezervatia Scarita – Belioara, Ocolis – Cheile Pociovalistei si Cheile Runcului, cascadele Borzesti, Detunate, Valea Ampoiului, Ampoita, Rosia Montana – Rosia Poieni – Valea Secii – Geamana, Coltii Trascaului – Piatra Secuiului, cetatea Coltesti, grotele din rezervatia Calcarele din Dealul Magura – Baita, Taul Faeragului de langa Certejul de Sus, Cheile Valisoarei, Muntii Vladeasa, Bihor si Padurea Craiului cutreierandu-i cu alte ocazii.

De-a lungul Ariesului 

Constat ca padurile din flancurile Ariesului par ceva mai putin jefuite si masacrate decat cele maramuresene, bucovinene, nasaudene, dar si ca acolo unde foioasele se imbina cu rasinoasele, cele din urma se usuca pe picioare atacate fiind de devastatoare molime. Apoi parca s-au restrans enorm de pe versantii abrupti multisecularele terasari scrupulos cultivate an de an cu grau de primavara, ovaz, cartofi, porumbistilor fiindu-le rezervate ingustele lunci din preajma Ariesului si a vailor sale adiacente, huciurile, maracinii. In final padurea recucerind treptat totul, inclusiv vestitele sesuri, adica fanatele de pe platourile alpine.

Au disparut in consecinta specificele salase de varat ori cele pentru iernat, cu „poiate” pentru vite si sure acoperite cu paie de grau, aducand unor uriase cusme sur-negricioase. De-abia se mai pot urmari virtual sleaurile sinuoase de carute suind spre proprietatile motesti. Ariesul mi se pare mai curat decat oricand, asta multumita sucombarii de vreo doua decenii a exploatarilor miniere si a flotatiilor, cel putin vremelnic, fiindca se vehiculeaza redeschiderea minelor si asigurarea a mii si mii de locuri de munca gras platite, lapte si miere cu alte cuvinte.

Marcaje si refugii

Impunatoare stancariile Vidolmului, mai apoi, pe malul drept al Ariesului, se ivesc salbaticele calcare alb-argintii ale Muntelui Bedeleu si, aproape, o despletita cascada ce isi are obarsia pe la Fereastra Zmeilor. Binevenit, dar estetic total inadecvat apa cascadei e partial captata intr-o teava si dirijata intr-un „ciurgau” din parcarea dotata cu o masa si banca, insa locul colcaie de gunoaie mioritice. Ruland in amonte, in Sartas, deocamdata aflat in umbra, se va ivi semetul Colt al Bulzului, probabil un neck andezitic bazaltoid ce seamana oarecum Crestei Cocosului din Muntii Gutai. 

Un indicator arata din Salciua la stanga, peste un frumos pod de peste Aries – Schitul de Sub Piatra. Imediat dupa aceea pot fi remarcate marcajele turistice cruce albastra, spre Valea Morilor si pestera Huda lui Papara, si marcajul turistic cruce rosie spre Fereastra Zmeilor din Muntele Bedeleu. Asfaltul ingust lasa loc macadamului calcaros si valatucilor inecaciosi de praf pana la cabana-pensiune de Sub Piatra si schitul omonim aflat putin mai sus, in chiar baza semetelor turnuri calcaroase separate de valcele abrupte invadate de vegetatie. Abia acum se amenajeaza pe alocuri mici si stringent necesare refugii, in lipsa lor doua autovehicule neputand trece unul pe langa celalalt nici vara, daramite iarna. Valea Morii aduce prin albia-i accidentata si pitoreasca, cu ape putine, racoarea maruntaielor Hudei lui Papara.

In curtea cabanei sunt numerosi autoturisti. Dintre acestia pe putin vreo doua duzini de cehi ce-si poarta deasupra autoturismelor ingenios fixatele mountain-bike-uri. Cu dificultate imi gasesc un loc de parcare in care basculantele grele ce cara anrocament pentru casute de vacanta si cabane sa nu ma afecteze. Un panou informativ cu harta indica Huda lui Papara la 300 m in amonte de Valea Morilor. O luam intr-acolo si constat ca au mai disparut in ultimul deceniu cateva din „poiatele” motesti acoperite cu paie, implicit din specificul inconfundabil al locurilor. A ramas insa un trainic grajd cu ziduri din piatra in dreapta potecii. Prospera insa schitul, extinzandu-se in rezervatie si casele de vacanta. Putini turisti viziteaza la aceste ceasuri fierbinti ale dupa-amiezii portalul impresionant al Hudei lui Papara. Constat si ca poteca de pe malul drept, traversand o limba de grohote accidentata, e abandonata, preferandu-se o alta de pe malul stang dincolo de puntea ingusta si suspendata pe cabluri.

Huda lui Papara 

Flori calcarofile, corcodusi realmente rupti de rod substituind agresiv clasicii pruni, minunati si variati fluturi, greieri, lacuste, susur si oglindiri racoroase de ape iesind din pantecul Bulzului incepand de prin Jurasicul superior. Galeriile active si fosile insumeaza peste 2.022 m, diferenta de nivel a scurgerii apelor ce traverseaza dinspre Aiud masivul carstic situandu-se intre 567 si 675 m, pe parcurs realizand repezisuri, cascade, gururi, lacuri subterane. Huda lui Papara e considerata de speologi ca fiind cea mai lunga din Muntii Trascau. Un grilaj metalic a aparut recent, blocand accesul aventurier in pestera in care, in urma cu putini ani, un mic grup ramasese blocat de apele unei viituri masive, reusind sa supravietuiasca pitindu-se o vreme intr-o galerie fosila.

E postul Adormirii Maicii Domnului si nu lipsesc pelerinii de cult crestin ortodox, printre ei monahi si preoti cu familiile si pruncii lor care, inainte de a poposi spre inchinare si ruga la Schitul de Sub Piatra, trec pe la portalul Hudei lui Papara ca pe la un loc sfant capabil de nebanuite miracole tamaduitoare.

Drumul spre casa raposatului unchi Vasile

Revenim, ne imbarcam si continuam deplasarea spre Baia de Aries, oprind putin la podul de peste Aries, admirand acolo copiii ce se scalda, gospodariile si porumbistile frumoase, apele turcoaz ale raului contrastand armonios cu alb-argintiile stancarii ale Bedeleului. Urmatoarea oprire e la benzinaria din Baia de Aries, unde-mi fac avid plinul rasufland usurat…ca am scapat de „pana prostului”, dar si de 250 de lei. Vorba aia redundant latrata de guvernati „benzina in Romania e cea mai ieftina din UE”. Cat despre veniturile salariale umilitoare nu sufla nimeni un cuvintel.

Amabil, benzinarul imi spune pe unde s-o iau pentru a ajunge la casa raposatului de patru decenii unchi Vasile, stiut de multi varstnici de-ai locului dupa porecla „Pongo”, inspirata de unul dintre julvernienele personaje din Colectia romanelor de 15 lei a celebrei Edituri Hertz din Bucurestiul interbelic. 

De-abia a trecut de ora 16 cand parchez la umbra merilor, pe langa numerosii trandafiri si flori de tot felul. Gazonul tonic verde, molcut, ghirlandele vitei de vie promitand rod bogat, piersicul scund cu fructele-i in parg, cordial-neprotocolara primire de catre vara Jeni ne ofera subit relaxanta senzatie de acasa. Nepotul de 17 ani al fiului si norei sale, plecat de la 10 ani in Spania, va aparea… pentru a disparea repede, in cursul serii, dornic sa se bucure de revederea prietenilor sai ramasi in tara. Undeva, pe deasupra gospodariilor Baii de Aries si a livezilor lor, sub cerul albastru calatorit de fotogenici nori bucalati, rasare chelioasa magura imbietoare la o tura. E Plesa, ne spune Jeni, iar eu o intreb cum se poate sui acolo fara a incalca proprietatile localnicilor.

Plimbare in amonte de Aries

Despachetam, taifasuim, apoi Jeni ne invita la o plimbare in amonte de Aries, fara a ne preciza tinta aleasa. O luam in sus, lasand in urma un vechi dispensar, o brutarie dezafectata, gospodarii lipsite de opulenta, impresionand, ca si orasul, prin ordine si curatenie plus exuberanta si prospetimea florilor, trandafirii fiind la mare pret pe-aici. Ariesul e in dreapta. Noi urmam un drum pietruit ce face legatura cu decantorul de steril Harmaneasa si valea omonima. Incredibil ce multe locuri a invadat oportunistul balsam himalayan, pe liziere, pe langa Aries, valcele torentiale si paraie!

Drumul trece pe deasupra unei stanci pe care o stiam din copilarie ridicandu-se verticala, alb-argintie, din Aries. Acum arboretul malului drept o acopera-n mare parte. In baza ei e locul preferat de scaldat al copiilor de azi. Dam intr-un fel de catun, cu gospodarii pitoresti, cu curele de fanate avantate pe coasta abrupta din stanga, pe unele motii tocmai adunandu-si fanul in capite si clai. Trecem un paraias, apoi suim in scurta serpentina, ajungand la un loc de popas si un indicator turistic – 300 m pana la Fagul Imparatului, la care ne conduce drumul auto-forestier si Ariesul curgand la peste 100 m sub noi, in dreapta. Perspectiva e minunata, ca si cea spre Dumbrava, respectiv spre amonte, catre Muncelu. Jeni ne spune ca, in copilaria sa, Dealul Dumbrava era terasat si cultivat din crestet pana-n lunca din stanga Ariesului, acum doar pe varf ramanand insule cu terase in poieni, in rest fagetul si gorunetul au recucerit grabnic muntele.

Descrierea Fagului Imparatului

Un bloc de piatra e inaintea Fagului Imparatului, gros, cu circumferinta de vreo 3,5-4 m, cu un trunchi ramificat frant odinioara de furtuni, altfel cu o impresionanta coroana ramuroasa si frunzisul intact verde, sanatos. Fagul e „marcescent”, adica nu-si leapada toamna frunzele, acestea dupa ruginire si uscare ramanand pe crengi pana primavara la inmugurire si ivirea noii podoabe verzi. Cu certitudine arborele monumental e foarte batran, dar pare destul de putin plauzibil ca aici, la poalele sale, imparatul Franz Josef sa se fi intalnit cu Craisorul Muntilor – Avram Iancu, care voia sa-i relateze despre povara insuportabilei asupriri maghiare solicitandu-i acordarea unei anume autonomii. 

Un nor imens apare deasupra Muncelului, iar razele soarelui pregatindu-se de apus se avanta in larg evantai demiurgic spre cerul senin in rest. Returnam, profitand de belsugul savuroaselor corcoduse rosii ori galbene. La intrarea in Baia de Aries, din fata unui salas, panoramam spre Gruiul, dar mai ales spre scaldatu-n soare Colt al Bulzului. Pana acolo privirile aluneca pe deasupra blocurilor Baii de Aries si argintiu-bulbucata turla a bisericii ortodoxe si a limitrofului sau cimitir.

Baia de Aries, oras mort socio-economic

Baia de Aries e atestata istoric incepand din anul 1308, fiind locuita de moti alaturi de coloni sasi. Acestia au facut ca in 1325 exploatarea aurului sa ia un mare avant. Regele Carol Robert de Anjou a fost cel care a concesionat perimetrele miniere colonilor sasi, intemeietorii orasului medieval Civitas Ovounberg.

Numele orasului de munte a suferit multiple schimbari de-a lungul zbuciumatelor sale perioade istorice, precum Ofenbaia, Aranayosbanya, Kupecbanya si saseste Offera, Offenburg, Onimberg, Schlossburg etc. Evolutia orasului a fost strans legata de descoperirea si exploatarea a noi zacaminte de aur, cunoscandu-se si perioade de recesiune cand zacamintele anterioare erau epuizate. Azi, de la 3.400 locuitori, orasul a devenit practic unul mort socio-economic, tinerii plecand masiv in Occident in lipsa oportunitatilor locale, acasa ramanand varstnicii si, mai ales in vacante, nepotii lor. Ariesul aduce pe inserat binefacatoarea racoare, dar nu exista nicio sansa de ploaie, cerul inseninandu-se treptat odata cu pogorarea noptii.

A doua zi, spre magura Plesa

Ne trezim la 6 dimineata, dar pornim, condusi in prima parte de catre Jeni in partea de est a orasului, abia la 7.20 trecand pe langa batrana si frumoasa biserica reformata alba.
Superba dimineata insorita, racoroasa, impresionanta familiaritatea locuitorilor care se stiu intre ei, salutandu-se, schimband fugitive dialoguri, amintind de ruralele obiceiuri de odinioara si de stringenta nevoie onesta de comunicare. 

La stanga, peste Aries, e Dumbrava, mai aproape biserica ortodoxa si cimitirul. Jeni, inainte de a se intoarce acasa, ne da cateva repere necesare pentru a ajunge pe magura Plesa, ocolind o magura impadurita, urmand un fost drum tehnologic al IPEG ce ne va conduce spre catunul Gutri si surparile de galerii miniere din perimetrul minei Buduroasa.
Tinem drumul asfaltat, trecand printre frumoase case si vile. Ajungem astfel la o cruce de piatra de hotar alba. De-acolo drumul pietruit se ramifica, o varianta o ia la stanga spre valea locuita si din care vor razbate multa vreme optimist canturile matinale de cocosi si hamaiturile cainilor. Noi tinem varianta ce suie costis in dreapta, impresionati fiind de zumzetul albinelor si al gazelor ce par a izvori din vreo nevazuta, uriasa, uzina . La un moment dat apar primele surpari uriase (asemanatoare „ horhoaielor” Nistrului, Borzasului, Popradului de langa Baia Mare) cu pereti inalti de andezite oxidate. Drumul tehnologic o ia in varianta directa spre ele, dar si o alta suind in serpentine spre catunul apropiat Gutri.

Mai multe variante de drum

Abandonam drumul, prindem o poteca si, ghidati fiind de latratul unui caine, descindem in terasa catunului mic, deosebit de pitoresc. Departe, peste rape sau gropane, cum le spun localnicii, se iveste chelia cu faneata alpina Baia de Rosia. La stanga ei, piramidal, triunghiular si stancos, Coltul lui Lazar. Coltul lui Oancas, mai modest si mai scund, apare la stanga sa, iar deasupra lor se vede inseuandu-se sesul tipic Tarii Motilor, adica intinsa pajiste alpina. In rest culmi si varfuri impadurite, spre Muntele Mare. Una dintre rape e botezata Caciula si se pare ca e unita subteran cu o alta apropiata, aflata ceva mai la sud-vest.

Dintr-o ograda apropiata aud batutul coasei. Ma apropii si ma intampina amabil Aurel Taran, de-al locului dar stabilit cu familia sa mai sus pe Aries, in Lupsa. A venit acum sa-si ajute varstnicul tata la cosit. El ne sugereaza doua variante – coborarea spre rape si de-acolo suitu-n saua de deasupra La Pruni ce leaga Plesa de Baia Rosia, trecand prin Lespedari, sau, de vrem, urcatul la dreapta direct prin faneata necosita, debordand de flori si parfumate miresme, spre culme si in continuare spre La Pruni, pe la salasele de varat, in final descinzand in aceeasi sa.

Sperante… de redeschidere a minelor

Soarele dogoreste deja, motiv pentru care optam pentru varianta scurta, cu accesul direct spre culme, traversand o terasa cu pruni invadati de licheni, scurta vreme dupa asta deplasandu-ne pe o poteca umbrita de codrul de foioase, dand peste bureti usturoi si oite batrane. Nici tipenie de om. Cativa mulgatori suie la salasele de La Pruni pe cand ajungem si noi acolo, dupa ce am aruncat o prima privire spre Baia de Aries, Dealul Dumbravii si Muntele Mare.

Coboram la „mulgaci” si aflam ca terenul apartine unui fost director de la Miniera Deva, dar vacile si viteii sunt ai lor. Pana nu demult veneau cu masina sau cu un ATV din Baia de Aries spre rapele de sub catunul Gutri. Acum isi coboara laptele in bidoane, in carca. De la ei aflam si ca cele 5 g aur/t minereu din zona le da speranta redeschiderii minelor, azi inchise, in rest trudesc pe branci suind-coborand de doua ori pe zi La Pruni pentru a-si ingriji vitele. Adapatul il fac la „valauale” amenajate nu ca odinioara, in busteni de stejari si goruni, ci din anvelope de tractor sau confectionate din burlane groase amplasate pe firul putinelor izvoare din zona.

Pe crestetul Plesei 

Putin dupa ora 10 suntem ajunsi pe crestetul Plesei, cu o vasta panorama circulara.
Un picior plesuv cu faneata si un pin tanar coboara la spre Harmaneasa, o fata cu faneata si garduri electrice descinde abrupt spre decantor, azi iazul fiind un mic helesteu agreat de pescarii amatori, in final fiind traversata de paralele poteci si un sleau de car. Coboram in serpentine si, cat mai aproape de liziera din dreapta, depasim o parcela imprejmuita cu gard electric dupa care dam de un drum inierbat luand-o spre La Pruni, blocat de garduri din sarma ghimpata. Ne strecuram printre, iesind curand la un „valau” de adapare, trecem gardul peste un parleaz, prindem o poteca pastorala ce va continua cu un drum de car, mai apoi de TAF, orientandu-se spre saua din apropierea iazului Harmaneasa. Acolo o luam la dreapta si-n jos prin faneata cu gard electric, rare salase si sure, dam peste primii corcodusi cu ale caror delicioase fructe preferam sa ne dregem setea.

Mai avem vreo 2,5 km poate pana acasa la Jeni, timp in care urmarim strazile zigzagate si inguste. In oras admiram biserica reformata, care din pacate e inchisa la aceasta ora. Ne incheiem circuitul la ora 11.30, cu o jumatate de ceas dupa ora din start estimata de noi. Ne adunam bagajele, pranzim boiereste si ne hidratam in racoarea imbietoare a sufrageriei, apoi ne luam ramas bun de la Jeni plecand spre Posaga.

Asfaltul ingust lasa loc dupa o vreme caldaramului pietruit, colburos. Peisajul, arhitectura traditionala dau insa un farmec atractiv deosebit zonei. Cheile Posaga nu sunt departe, acolo impresionand stancariile calcaroase compacte, modul lor de eroziune si slefuire, valcelele inexpugnabile, din pacate monahii Schitului Posaga spurcand valea si izbucul pulsatil – Izvorul Tamaduirii, prin ridicarea unui oribil zid.

Si acel izvor considerat a fi sacru si cu miraculoase veleitati e asaltat de pelerini acum, in post. In lunca vaii inguste apar corturile turistilor si autoturismele acestora. Traversam Belioara tangent, pentru scurta vreme putand vedea putin din Rezervatia Scarita-Belioara.
Un drum se desprinde la stanga in Belioara, in susul vaii, trecand pe langa o stancarie uriasa cu recente urme de exploatare a calcarelor prin impuscare in cariera. O grota mare se deschide-n baza stancariei. Mai sus un drum o ia la stanga spre Orasti, apoi un altul catre Betasti, intrand astfel pe firul vailor inguste catre Muntele Mare. Noi continuam in sus si inainte spre Valea Segagii si Segagea, captivati fiind de pitorescul muntenesc motesc deplin autentic. 

Apoi, dupa ce ne incantam in fata unui peisaj tirolez desavarsit… cu poiata moteasca acoperita de paie ca o cusma, intoarcem spre Belioara, vizitand grota ivita post impuscare, act cam riscant, chiar si cu casca si echipament speologic adecvat, calcarele fiind dezagregate tectonic prin impuscare.

O sala mare circulara, larga de 10-15 m, inalta de vreo 7-8 tradeaza locul ascuns milenii la rand privirilor, produs de apa si dizolvarea lenta a carbonatului de calciu, cu siguranta exista o galerie subterana obturata acum de copturile desprinse din tavan. Tentativa noastra de a accede spre intrarea in Rezervatia Scarita Belioara e impiedicata din pacate de localnicii care, cu ajutorul unui buldoexcavator, au taiat drumul cu scopul realizarii unei aductiuni de apa potabila.

Renuntam, fiindca ne e lene si e si execrabil de cald deja, iar deplasarea pe drum e oricum mult stanjenita de autobasculantele care cara anrocament la diversi localnici aflati in constructie. O tinem de acum intins spre Buru-Turda. Popas in racoarea apartamentului lui Cristi si al fiicei mele Oana din Cluj-Napoca, apoi plecam spre Baia Mare, unde, sambata seara, aventura noastra de pe splendida Valea Ariesului ia sfarsit.

Foto: Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja