Vezi GALERIE FOTO
-8 grade C in Baia Mare la ora 6 dimineata. Am plecat la ora 7 spre Surduc-Galgau Almasului. Am trecut prin Remetea Chioarului pentru a evita macar in parte dezastruoasa infrastructura rutiera dintre Baia Mare si Somcuta Mare (drum national, he,he he !). Mijeau zorii, era senin si puteam admira Luceafarul si secera Lunii pe cerul inca violaceu intunecat dar cu sangerii irizatii la orizont. Comozi, am ratat primul subiect foto al zilei, minaretele tiganesti ale turlelor bisericii noi ortodoxe din Remetea Chioarului, cu semiluna stralucind alb-argintie in dreapta lor, ca un simbol al dreptei infratiri dintre islamism si ortodoxie.
Am ajuns in soseaua nationala traversand partial Somcuta Mare si… au aparut imediat gropile zdruncinatoare, numai bun prilej pentru a le adresa pios-fierbinti …rugi ( a se citi pe invers) celor care (nu) administreaza drumurile tarii dar incaseaza nesimtiti rovinieta si dadeau amenzi porcesti pentru necorespunzatoarea stare tehnica a autoturismelor.
Cadre cu rasaritul… inghetat
Am oprit cateva minute, coborand serpentinele Dealului Mesteacan, pentru a admira rasaritul…inghetat. Stagnante, albe, neguri pluteau pe culoarul Somesului si, oarecum hiperbolizat dendritic, pe vaile afluente.
Gerul era din ce in ce mai obraznic, obturandu-ne geamurile laterale desi aeroterma torcea…a paguba. Mai apoi soarele a aparut si a disparut, la inceput incandescent-rosietic, ulterior alb-galbui, congelat, peste Somes, incepand dinspre Cormenis spre Valea Lesului si Lozna, printre coroanele uriaselor salcii ori pe deasupra culmii dealurilor sud-estice.
Era cam prea putina lumina pentru a opri la zvelta biserica de lemn, monument istoric, din Rastoci ori la modesta casuta a batranicii din capatul satului, sau in Letca, la o alta bijuterie de lemn, biserica din sec. XVII restaurata relativ recent.
Poate ar fi meritat sa tragem cateva cadre pe la Cuciulat, dincolo de cariera de calcare, de la locul traditionalului targ, de pe-acolo avand o frumoasa priveliste asupra vetrei ninse a satului, cu fumurile vertical itite din hornuri.
Dar…negurile ascundeau spectaculosul Stan al Clitului si la stanga lui, mai departe, retezatul crestet al Pietrosului Salajului pe cre l-am curtat ultima oara in vara lui 2010 alaturi de elevii scolilor din Zalha si Napradea.
Te pui cu gloaba?
Am oprit nitel dincolo de podul din Ciocmani pentru a mai nemuri o data maret-lenesul Somes cu apele sur-verzui pe care pluteau fragmente de gheata de diferite marimi ( zai, in limbajul locului), in timp ce salciile-si clateau in undele reci superbele lor coroane.
Un straf tras de un metis de semigreu negricios, paros si coplesit de filamentara chiciura, avand doi hatri tarani batraiori de prin Surduc pe capra, infofoliti si cu caciuli rusesti urecheate, mergand la targ in Cuciulat, s-a oprit in intersectia spre Clit-Lozna Mare. Parerea inechivoca a focosului bidiviu, fata de fotograficul nostru demers, reiesea grotesc din imagini dar vorba aia, te pui cu gloaba ?
Ajunsi la statia trafo Surduc-Tihau am luat-o la stanga, spre Galgau Almasului, oprind imediat dupa panoul indicator al localitatii, la gura ulitei pietruite din valea Gorunilor.
In timp ce ne luam rucsacii usori si betele de tura, am simtit instantaneu apriga ciupeala a gerului si am luat-o repejor spre cel dintai obiectiv, impresionantul abri format pe firul nordic din obarsia vaii Gorunilor.
Instantanee foto, pe un ger naprasnic
A existat odinioara un drum de caruta prin lunca modestei vai, strajuit de salcami, mai apoi urmarind catre vest liziera tinerei paduri de goruni, dar mai recent, proprietarii celor vreo 500 de mioare care si-au construit un saivan traditional pe la jumatatea vaii, pe un versant domol si expus sudic, au creat un larg-sinuos parcurs peste araturi, holde, pajisti, ocolind astfel valcelele afunde si acaparate de tufe de paducel, porumbari si macesi, deplasandu-se cu tractorul cu remorca in vederea aprovizionarii stanei.
Numeroase jgheaburi de lemn, valaua circulare din anvelope auto, salarite cu drobi mari de sare, o rulota cu soba de tuci, colibe, saivanul protejat de vant pe laturile V-N-E, totul trada grija gospodarilor pentru pregatirea minutioasa a viitoarelor, apropiate, fatari timpurii, Salajul avand in continuare respect fata de pastoralele traditii specifice unui relief indeosebi colinar, saracacios.
Privind in urma de-abia intrezaream cheala piramida a Magurii Teiului din pricina negurilor apoi soarele a izbucnit feroce, cu dinti, deasupra culmii sudice a vaii Gorunilor pe care am parcurs-o in iarna 2009/10 in cautarea Pietrei lui Pintea, descoperind atunci o succesiune de mici si pitoresti abriuri, grote, praguri gresoase drapate cu muschi, vai salbatice, aparent inaccesibile, valcele cu saritori…
Narile ni s-au lipit, obrajii, buzele, mainile (prin manusi) au cunoscut obraznica muscatura a gerului si cu siguranta acolo nu erau doar -9 C, conform site-ului meteo vizitat inainte de plecare ,ci cel putin -12, -14 C.
Eram insa echipati ca lumea si nu ne faceam probleme, intuind ca dupa ce soarele avea sa mai suie pe bolta temperatura avea sa creasca, iar noi am putut beneficia de o splendida zi de iarna turistica salajeana.
Spre obarsia vaii Gorunilor
Cerul a devenit treptat albastru-otel, iar padurea de goruni din N-NV minunata, oferindu-ne vederii nu doar siluetele verticale scortoase alte trunchiurilor, ci hasurile oblicelor lor umbre alungite pe versantii acoperiti discontinuu cu nu mai mult de un lat de palma de nea stralucitoare.
Ajunsi la invazivele tufe labartate, etern verzi intunecate, de maturi sau dobru (Genista tinctoria) , am taiat-o printre ele urmarind un vechi si ingust sleau de caruta, imediat dupa aceea ocolind prin stanga un picior inclinat, impadurit, continuand spre N si avand catre V paraul principal al obarsiei vaii Gorunilor cu malurile acaparate de un impenetrabil hatas de salcam, carpen, soc, porumbari, aceasta impiedicand vederea firului vaii flancat de spectaculosi pereti de gresii inalti de 4-7 m (valea Gorunilor mai era alimentata de doua paraie modeste, unul V si altul NV).
Ocolind piciorul impadurit pe drumul de caruta, am dat de firul paraului, insignifiant spre N dar atragand atentia spre S deoarece, dupa un parcurs de circa 7-8 m prin talvegul compact gresos… sare intr-o verticala cascada, acum inghetata, aproximativ tot atatia metri.
Am ocolit potcoava abriului deasupra caruia ne aflam si am continuat apoi prin dreapta, dand de o vaga poteca ce coboara oblic, spre NE, la firul vaii. De-o parte si de alta aveam peretii gresosi, vertical cel din stanga, oblic si in diferite grade erodat in baza cel din dreapta iar in fata abriul propriu-zis din inaltul caruia picura cristalin putina apa ce nu a coagulat nocturn multumita gerului.
Spectaculosul candelabru glacial si jiltul “Craiesei Zapezii”
Sus, pe buza despicata a abriului strajuit de cativa tei, sinucigas parca atarnand deasupra vaii, spanzura un spectaculos candelabru glaciar, feeric penetrat de razele soarelui.
Sub candelabru, amintind de o stalgmita, apa dispersata in mii si mii de aglutinate picaturi, crease mirabile perlete cu irizatii bej-ocru-maronii, alteori diamantin-pure dar si un fel de domnesc jilt, demn de Craiasa Zapezii, aflat in perpetua, imprevizibila si fascinanta metamorfoza creativa.
Peretii abriului erau acoperiti cu mii si mii de mici hamace delicate tesute din firele subtiri de paianjeni pe care se insirau cristalinele picaturi ale condensului apoi, in cele mai mici firide, lichenii si muschii au dezvoltat macrofotogenice broderii catifelate.
Eram fascinati si…bucurosi ca gerul isi pierdea simtitor din matinala-i ferocitate si deoarece doar 45 de minute ne-a trebuit de la sosea pana la acest superb, prim, obiectiv, eram convinsi ca aveam sa le admiram pe toate cele patru prestabilite.
La Gradina Zmeilor
Ne-am intors la masina pe traseul aproximativ parcurs anterior, fiind placut mangaiati de soare cand eram in bataia sa si, subit ciupiti de ger. cand am traversat zone aflate-n umbra.
Cerul a devenit si mai albastru-otelos deasupra graficei impecabile a padurii de gorun iar crestetul desfrunzit al acestuia trada minutios profilul reliefului colinar de ansamblu , unul foarte intens framantat.
Ajunsi la sosea, ne-am imbarcat, pornind spre Gradina Zmeilor, lasand curand in dreapta gura vaii Rea si apoi piciorul estic al culmii Dealului Inchieturii pe care de asemenea am parcurs-o in iarna 2009/10 pe o ploaie inghetata, nenorocita, alaturi de impecabilii nostri amici in ale turismului de la scoala Napradea.
Am urmat drumul spre fostul CAP, lasand in stanga succesivele, mari, solarii prezente de cativa ani acolo, tradand vocatia si pasiunea unora de-ai locului pentru horticultura profesionista, oprindu-ne la cabana de lemn de sub Gradina Zmeilor, remarcand ca au mai aparut niste panouri informative pe langa tricolorul plouat-spalacit atarnat de poarta monumentala de lemn, si doua marcaje turistice, un punct rosu pentru circuitul Gradinii Zmeilor, respectiv cruce rosie, pentru absolut nespectaculoasa Piatra Pintii.
Am luat-o pe aleea pavata cu andezite de Porolissum, din fericire neaua acoperind partial porcaria amenajistica neavenita, constatand ca din vara lui 2010 au mai fost instalate niste balustrade albe din teava si piloni metalici, ritmat strident vopsiti, meniti sa impiedice accesul SUV-urilor, motocicletelor si al ATV-urilor in situl spurcat cu fonduri UE (200.000 UE, cica).
Fostul sopron-copertina, destinat scenei pentru unele spectacole neo-folclorice, a fost dublat de unul mai mare, dotat cu trainice banci de lemn din stejar pentru cateva sute de spectatori apoi, mai la vest, a fost terminat un chiosc picnicaresc, primul de acelasi fel fiind cocotat in capatul estic al Gradinii Zmeilor, la primul punct de belvedere spre Capitanul si ostenii.
Si-n continuare spre vatra satului insirat de-o parte si alta a vaii Almasului. Am urmat aleea pavata si flancata de rigole pietruite cu aceleasi andezite sur-negricioase de Porolissum, din loc in loc prevazuta ba cu balustrade de stejar, ba cu cosuri pentru gunoi artizanal confectionate din lemn, remarcand erodarea rapida a versantilor gresosi dupa doar cateva luni de la agresarea lor in scop amenajistic-turistic-mercantil.
Impresionantele bizarerii conglomerat gresoase
Surpriza! Valcelul estic cu saritoare accesibila inaintea amenajarilor europene, a fost excavat, devenind impracticabil. Scarile imbecil daltuite-n friabilul banc de gresii au fost astupate cu arocament prevalat din zona (dupa ce, revoltat fiind de barbaria constatata sesizasem GNM-pe Silvian Ionescu insasi, GNM si APM Salaj) , accesul spre prima belvedere realizandu-se acum pe o scara cu trepte de stejar si balustrada de lemn.
De sus, de langa deplin inutila ciuperca de lemn, am putut panorama plonjant spre Galgau Almasului dar si oblic, spre SV-V, admirand impresionantele bizarerii conglomerat gresoase desprinse eroziv din masivul banc de gresii.
Din fericire, aceeasi putina nea reusea sa obtureze aleile pavate pe langa care au aparut intre timp si cateva panouri de tabla pe care erau inscrise denumirile legendare ale formatiunilor (Zmeul si Zmeoiaica, Acul Cleopatrei, Hora Closca si Crisan…).
Am parcurs integral zona superioara, pe liziera de goruni tineri, de la E spre V, focalizand asupra formatiunilor minunate si cu certitudine unice pe plaiurile noastre mioritice, la un moment dat dand cu privirile de o extraordinara draperie din sloiuri cristaline care acoperea un incipient abri.
Arata mult prea spectaculos, in soarele orbitor, pentru a nu-l accesa dupa un necesar ocol larg, evitand astfel periculoasele praguri gresoase glazurate gros cu gheata, riscul de prabusire in hau fiind demn de luat in seama.
Am revenit la poteca, am traversat obarsia unui sec paraias , coborand pe un valcel abrupt si partial acoperit cu calupuri de gheata, ascunse parsiv de un consistent strat de frunze uscate, dand in firul paraului ce curge de la V spre prin fata Gradinii Zmeilor pentru a aflui dupa circa un km in vaii Almasului, malul sau geografic stang.
Am admirat de-acum incolo acel impresionat turn ca de sah, galeria miniera, prospectiva pentru zacaminte de carbune brun, un alt abri spectaculos, cu un mic ochi de apa amintind de o exotica laguna, invadat de vegetatia densa, verde, sub cuirasa translucida de gheata, apoi ne-am regrupat, admirand formatiunile-turnuri dintr-o alta perspectiva.
Un singur grup de turisti… baimareni, ne-a fost dat sa intalnim aici, in apropierea Acului Cleopatrei, un biolog, sotia sa medic si doi amici de-ai lor, sot-sotie, medici si ei, recomandandu-le sa nu plece din Galgau Almasului fara a admira si mult mai putin cunoscutele minunatii geologico-peisagistice aflate pe valea Gorunilor, valea Tireacului si Pe Pietre.
Pauza de pranz ne-am facut-o la soare, pe bancile sopronului pentru spectacole desi…am fi putut folosi in acest scop si cele cateva trainice banci de lemn insirate la N de indispensabilul teren de fotbal , lab-tenis, badminton sau bambilici….aflat la o aruncatura de bat.
Dupa vreo jumatate de ceas, in care soarele ne-a injectat nenecesara portie umana de lene, am sunat goarna, coborand in sat, traversand valea Almasului, de la biserica frumoasa, zidita, dar cu o turla-sulita specifica traditionalelor biserici de lemn salajene si maramuresene, continuand spre SE, pe o strada larga ce avea sa ne scoata aproape de gura vaii Tireacului, acolo unde doua diferite tipuri de aglomerate gresoase, unele fine-bej-ruginii si altele grosiere, sur-negricioase, au generat, prin erodarea si desprinderea treptata din versantul inclinat, aparitia unor spectaculoase babe sau ciuperci.
Acum nu mi s-a parut sa fie mai mult de 7-8, situate pe niveluri diferite, insa imediat dupa 1990, dand peste ele alaturi de tatal meu, retin ca au fost extrem de multe, cu talia variind de la 50 cm la 2 m. Privind de aici spre NV aveam o frumoasa panorama spre Gradina Zmeilor si gorunetul de pe Dealul Inchieturii.
In cautarea testoasei zburatoare
Colegii mei au luat-o din start in amontele vaii Tireacului, nu pe drumul agroforestier ci pe cel costis, urmat de mioarele iernate aici. Eu am coborat in vale, urmarind-o inspre amonte admirand spalarile intense, rapele gresoase, numerosii trovanti cu marimi diferite, unii rotunjiti-dur-gresosi cu diametre de 50-70 cm, altii cu forme de pioni de sah, inalti de aproape un metru sau altii, exemplar foliati si aplatizati ca niste cepe de apa, avand diametre de peste un metru.
Eram disperat ca nu dadeam de testoasa zburatoare, descoperita cand am fost pe-acolo prima data cu Papa. Am mai cautat-o, insa fara succes si dupa aceea alaturi de colegii de drumetii dar am crezut ca vreun neghiob a daramat-o doar pentru a se afla in treaba.
Un amic clujean insa a vazut-o si mi-a trimis pe net o imagine, fara a-mi aminti de vreun reper util redescoperirii sale. Am insistat, si bine am facut deoarece am gasit ciudata formatiune, de o remarcabila sculpturalitate monumentala, la circa un km amonte de gura vaii Tireacului, pe malul sau geografic drept, mascata printre arbustii spinosi de paducel si porumbari.
O caruta trasa de vite baltate alb-rosu-portocaliu cobora pe drumul agroforestier, incarcata frumos cu fan si insotita de cativa simpatici localnici cu potaile lor neagresive.
Am admirat pe-ndelete testoasa zburatoare, dupa care am coborat o vreme pe valea Tireacului, in mare parte captiva gheteurilor care insa, in zona mediana, lasau vederii superbe formatiuni aducand unor frunze sau inflorescente exotice.
Am suit la drum si ne-am plimbat prin soare spre masina apoi, cu toate ca ortacii s-au cam lenevit si se simteau coplesiti de atatea, minunate, subiecte si imagini deosebite, erau pe cale de a renunta la ultimul obiectiv propus de mine, bancul de gresii din flancul drept al vaii Almasului, situat intre hotarul Galgau Almasului (S) si cel al Tihaului (N).
Abriul-surpriza de Pe Pietre
Oarecum impotriva vointei lor, mai ales fiindca Ionica P. nu fa fost niciodata in Galgau Almasului la vreo locatie turistica inedita, am decis sa trecem in revista, rapid, si zona Pe Pietre.
Gulere si caciuli cochete de nea punea in valoare (iarna) bancurile erodate de gresii, scotand la iveala cel putin trei niveluri diferite de terasare apoi, cand alt-cand poti sa admiri sulitele, pumnalele, draperiile si coloanele de gheata daca nu acum.
Surpriza pentru mine a reprezentat-o descoperirea in zona SE a bancului gresos Pe Pietre a unui abri nestiut, relativ redus ca dimensiune si minunat decorat acum cu efemeridele glaciare stralucitoare.
De acolo, privind spre V ,vedeam o parte a comunitatii rurale de pe malul drept al vaii Almasului iar dincolo de ea si soseaua Hida-Jibou, gura valea Rea iar mai la NV, aceea a vaii Gorunilor, totul dumnezeieste baleiat in soarele inca viguros al dupa-amiezei.
Ne-am suit in masina plecand spre Baia Mare, via Var, Jibou, suportand (injurand birjareste, nu doar printre dinti) calvarul asfaltic urban si-n continuare pana dincolo de Somes Odorhei.
La trecerea podului peste Somes in Ardusat am ratat (neputand opri unde ar fi trebuit) un alt subiect foto magnific, evolutia unui stol de cateva sute de cormorani plutind in amontele raului, catre Buzesti. La ora 17 eram ajunsi in Baia Mare, pe la casele noastre ( la 30 ianuarie ora 6 dimineata temperatura fiind de -13 C si prognoza era in continuare de zile senine si geroase, demne de apropiatul februarie).
Sursa: Lucian Petru Goja