În cursul acestei săptămâni, respectiv în perioada 10–12 februarie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul subunităților de poliție, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic.
Activitățile au vizat verificarea legalității provenienței, transportului și comercializării materialului lemnos. În acest context, au fost verificate depozite de material lemnos, iar pe drumurile publice au fost organizate filtre rutiere, pentru controlul autovehiculelor care transportă material lemnos.
Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au verificat 214 autovehicule, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 au fost prevăzute de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Valoarea amenzilor aplicate este de aproximativ 60.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea a aproape 145 de metri cubi de material lemnos, estimat la o valoare de aproximativ 50.000 de lei.
Totodată, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale, în cazul a trei infracțiuni constatate, fiind de asemenea indisponibilizat un mijloc de transport utilizat la transportul materialului lemnos.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru protejarea fondului forestier și asigurarea respectării legislației în vigoare.









– Servicii de creare site web
