Dragobetele, stravechea zi a indragostitilor, care isi are radacinile in traditiile dace, este sarbatorita de romani pe 24 februarie, cand baietii si fetele se intalnesc pentru a ramane impreuna pana la primavara urmatoare. In lumea satului romanesc, pana la jumatatea secolului 20, Dragobete era sarbatorit pe 24 si 28 februarie sau pe 1 si 25 martie, potrivit cercetatorului Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile si mituri”. In vechime, 24 februarie insemna inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii.
In ziua respectiva, semnalul era dat de pasarile nemigratoare, care se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Despre „pasarile” neinsotite la Dragobete stia toata lumea ca raman singure si fara pui pana in aceeasi zi a anului viitor.
Dupa modelul zburatoarelor, fetele si baietii se intalneau sa sarbatoreasca Dragobetele, pentru a ramane indragostiti pe parcursul intregului an. Daca timpul era favorabil, imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci flori de primavara. In sudul Romaniei (Mehedinti), fata se intorcea in sat alergand, obicei numit „zburatorit”, urmarita de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna. Din zapada netopita fetele strangeau de cu seara ultimile ramasite – zapada zanelor -, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste.
Nici oamenii mai in varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea in care urmau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor.
De Dragobete, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala: „Dragobetele saruta fetele”. Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.
Steaua Dragobetelui, a carui evocare actiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a inceput sa apuna in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Intr-un fel, Dragobetele a fost si el o victima a comunismului. Dupa Revolutie, locul lui a fost luat treptat de Sfantul Valentin, care a fost importat din lumea occidentala si care este sarbatorit constiincios pe 14 februarie. Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes, un neastamparat.
Sursa: Mediafax
– Servicii de creare site web
