Odată cu schimbarea sezonului au vrut şi să-şi schimbe garderoba şi să rămână cu banii în portofel. Au reuşit să facă acest lucru până la un punct, însă s-au ales cu dosar penal şi acum ...
Citeste mai multOdată cu schimbarea sezonului au vrut şi să-şi schimbe garderoba şi să rămână cu banii în portofel. Au reuşit să facă acest lucru până la un punct, însă s-au ales cu dosar penal şi acum ...
Citeste mai multATP Exodus Group analizează posibilitatea să atragă 4 milioane de euro prin Bursa de Valori București, prin emisiune de obligațiuni sau majorare de capital, a declarat pentru Financial Intelligence Mircea Cirț, CEO al companiei. ATP ...
Citeste mai multPreședintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan și directorul Casei Județene de Pensii, Lucica Pop s-au întâlnit miercuri, 11 septembrie 2019, în Sala ”Maramureș” a Palatului Administrativ, cu pensionarii maramureșeni care au ...
Citeste mai multLa începutul acestei săptămâni, poliţiştii au fost sesizaţi că pe strada Melodiei din Baia Mare s-a comis un furt din locuinţă. O femeie de 52 de ani a declarat că luni, la ora 01.15, persoane ...
Citeste mai multNu a fost pentru prima dată când poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au fost alertaţi cu privire la comiterea unei tâlhării şi au constatat ulterior, în urma cercetărilor, că fapta ...
Citeste mai multPrin încheierea penală nr. 48/DL, pronunţată la data de 10.09.2019, în dosarul nr. 1743/100/2019 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, ...
Citeste mai multCentrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe magistrala de cale ferată 400, la kilometrul feroviar 29, pe raza localităţii Apa (judeţul Satu Mare), la o trecere la nivel cu calea ferată, ...
Citeste mai multDimineață neagră pe șoselele din Maramureș. Pe DN 1C, sub Dura, o motocicletă s-a făcut praf. Foto: Radare Maramures
Citeste mai multMiercuri, 11 septembrie, aparatele radar vor funcționa pe mai multe drumuri din Maramureș. Emaramureş vă prezintă şoselele monitorizate pentru a veni în sprijinul șoferilor. Orele 08:00-14:00 BAIA MARE DN 1C BAIA MARE - VALEA CHIOARULUI ...
Citeste mai multIncendiu la un resort de lux din Baia Mare. Pompierii au fost chemați să lichideze flăcările izbucnite la coșul de fum al Complexului Lostrița. Pompierii băimăreni intervin cu 3 autospeciale și autoscară, În ajutor a ...
Citeste mai multLa alegerile prezidențiale din 2004 eram un copil. Aveam 7 ani și habar n-aveam ce se întâmplă în jurul meu...
Citeste mai mult© 2020 eMaramures. Toate drepturile rezervate.