Strigătul din Moisei – 81 de ani de la masacrul care nu trebuie uitat

Se împlinesc 81 de ani de la una dintre cele mai dureroase pagini din istoria noastră recentă – Masacrul de la Moisei, petrecut în ziua de 14 octombrie 1944, când trupele horthyste aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au ucis 29 de români nevinovați.

În acea zi de toamnă, la ceas de seară, soldații unguri conduși de regimul lui Miklós Horthy au adunat țărani români din satele din Mureș, Cluj, Sălaj și Maramureș — oameni simpli, luați de la muncile forțate pentru armata ocupantă — și i-au închis în două case de lemn de la marginea comunei Moisei. Acolo, fără judecată, fără milă, au deschis focul asupra lor.

31 de oameni au fost identificați, însă doar doi au supraviețuit:
➡️ Vasile Petrean, din comuna clujeană Pălatca, și
➡️ Vasile Ivașcu.

Acești doi martori au dus în tăcere mai departe povestea unei cumplite nedreptăți.

Statisticile epocii arată dimensiunea atrocităților comise în Ardealul de Nord sub ocupația horthystă: în doar un an, între 1940 și 1941, s-au înregistrat 919 omoruri, 1.126 schingiuiri, 15.893 arestări și aproape 219.000 de expulzări ale românilor din satele ardelene. Masacrul de la Moisei, petrecut la sfârșitul războiului, nici măcar nu a fost inclus în aceste cifre.

Cei uciși la Moisei nu au fost nici partizani, nici trădători — așa cum au încercat să-i prezinte propaganda sau ocupanții. Au fost oameni simpli, țărani care visau doar să se întoarcă acasă. Fuga lor din lagărul de muncă forțată de la Leordina le-a fost fatală. Prinși de trupele în retragere, au fost ținuți flămânzi două săptămâni, apoi aduși în Moisei, unde au fost executați și arși împreună cu satul — peste 300 de case au fost mistuite de flăcări în acea noapte.

Deasupra gropii comune, sătenii au ridicat mai întâi o troiță de lemn, iar mai târziu, în memoria celor căzuți, s-a înălțat grupul statuar al eroilor de la Moisei, opera sculptorului Vida Gheza.

Pe colina care privește spre Valea Izei, dincolo de calea ferată și cele 44 de trepte de piatră, stau doisprezece stâlpi-oameni — siluete mute, dar parcă vii — care par să strige lumii:

„Să nu mai fie uciși oameni nevinovați.
Să nu mai fie arse case.
Să nu mai fie lagăre și războaie.
Să nu se mai repete niciodată Moisei.”