Istoricul, scriitorul, filologul, teologul şi traducătorul Gheorghe Şincai s-a născut la 28 februarie 1754, la Şamşud (azi comuna Râciu, din Judeţul Mureş), familia lui trăgându-se din Şinca Veche, din Ţara Făgăraşului. A învăţat carte la Colegiul reformat din Târgu-Mureş, la Gimnaziul piarist din Bistriţa şi la Seminarul iezuit din Cluj. La 20 de ani este numit profesor de retorică şi poetică la Şcolile Blajului, de unde pleacă la Roma pentru a urma, alături de Petru Maior,cursurile Colegiului urban pontifical „De Propaganda Fide” şi obţine, în 1775, titlul de doctor în teologie şi filosofie. Îşi continuă apoi pregătirea intelectuală la Seminarul „Sf. Barbara” din Viena, unde l-a avut ca „prefect de studii” pe colegul său mai vârstnic Samuil Micu Clain. Istoricul era recunoscut ca un poliglot, cunoscând, pe lângă limba română, limbile clasice: latina şi greaca veche, dar şi maghiara, germana, italiana şi franceza.
Cu aceste calităţi, tânărul Şincai era întru totul îndreptăţit să ocupe funcţia de bibliotecar în cadrul Colegiului „De Propaganda Fide”, funcţie în baza căreia a avut acces nelimitat la acte şi înscrisuri extrem de preţioase pentru istoria românilor, pe care le-a copiat şi le-a transcris. „Ritualurile” acestor rodnice preocupări documentare şi arhivistice le-a urmat apoi cu consecvenţă şi la Viena, şi la Buda.
Prin 1784, împreună cu Petru Maior, renunţă la călugărie, faţă de care nu se simţea atras fiind numit, la propunerea episcopului Grigore Maior, director general al şcolilor româneşti unite din Transilvania, funcţie pe care o va deţine vreme de 12 ani, sporind considerabil numărul acestora (înfiinţând peste 300 de şcoli „normăleşti”), implicându-se cu eficienţă şi în alcătuirea, traducerea şi tipărirea unor manuale şcolare de strictă necesitate, precum: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica şi Catehismul.
George Șincai a scris numeroase opere. 27 de volume de documente fiind reprezentate sub forma unor tomuri, fiind păstrate în condiții bune. Multe colegii și licee din România îi poartă numele, printre care și școlile din Șinca Veche și Râciu. Satului Șamșond i-a fost atribuit numele de Șincai.
Niciuna din vechile biserici greco-catolice din Șinca Veche, Râciu și Șincai nu au fost retrocedate după raptul din 1948 și falsa libertate cu care greco-catolicii au fost amăgiți după 1990.








– Servicii de creare site web
