O expozitie dedicata sculptorului Constantin Brancusi la Paul Kasmin Gallery din New York a starnit o serie de controverse, generate de parerile unor critici de arta care afirma ca anumite lucrari realizate dupa moartea artistului nu sunt autentice, ci simple copii. Constantin Brancusi a facut senzatie atunci cand sculpturile sale avangardiste si-au facut debutul la Armory Show din New York in 1913. Un secol mai tarziu, artistul roman tulbura din nou lumea artistica a acestui oras, afirma autorii acestui articol aparut pe site-ul publicatiei Wall Street Journal.
Cinci mulaje din bronz realizate dupa ipsosuri originale realizate de artistul roman sunt prezentate in aceasta iarna la Paul Kasmin Gallery, intr-o expozitie care reprezinta primele roade ale unui acord incheiat recent de galeristul newyorkez si fundatia care administreaza mostenirea lasata de Brancusi.
Comerciantul de arta newyorkez spera sa vanda in 2014 una sau doua dintre cele cinci lucrari, evaluate la 2,5 milioane de dolari fiecare. Problema este ca nu toata lumea considera ca acele opere sunt autentice, iar aceasta expozitie dedicata sculptorului roman a reaprins o dezbatere mai veche din lumea artelor care are legatura cu legitimitatea sculpturilor create dupa moartea unui artist. Disputele despre autenticitatea sculpturilor postume – care au afectat si alte nume si opere celebre, precum balerinele din bronz ale lui Edgar Degas – se scalda in ape etice tulburi.
Ele au ridicat, totodata, o serie noua de intrebari despre valoarea unei opere pe care un artist nu ar fi atins-o sau nici macar nu ar fi intentionat vreodata sa o realizeze. Principala obiectie este aceasta: Brancusi nu a autorizat niciodata in vreun testament creatia de opere aditionale, asadar, criticii spun ca orice opera de arta facuta dupa moartea lui reprezinta nu doar o neintelegere a naturii operei sale, ci si o copie „pangarita”, care ameninta sa submineze mostenirea sculptorului si piata obiectelor de arta.
Asher Edelman, un colectionar si comerciant de arta din New York, a vandut in urma cu un deceniu un Brancusi postum pe care il achizitionase in anii ’80, dupa ce Sidney Geist, expert in opera sculptorului roman, i-a spus ca era „un prost” ca pastra acea lucrare in colectia sa. Asher Edelman spune ca operele unui artist sunt unice si, din acest motiv, orice opera postuma nu apartine creatiei brancusiene: „Nu exista editie postuma a unui Brancusi – acestea sunt doar copii„, a spus el.
Cele cinci sculpturi de la galeria newyorkeza au fost create insa in mod legal, cu aprobarea fundatiei care administreaza mostenirea lui Brancusi, reprezentand mulaje dupa sculpturile din ghips gasite in atelierul lui Brancusi. Lucrarile au fost realizate intre 1992 si 2010 in topitoria Susse din apropiere de Paris – aceeasi topitorie care a creat opere de arta de-a lungul anilor lucrand in colaborare cu fundatiile care administreaza mostenirile artistice lasate de Joan Miró, Alberto Giacometti si Max Ernst. „Vor exista intotdeauna oameni care se vor declara 100% impotriva acestei practici. Eu pot doar sa va ghidez si acesta este adevarul – eu nu pot sa decid principiile morale pe care trebuie sa le adopte ceilalti”, spune Paul Kasmin. „Ceea ce am vrut sa facem a fost sa incercam sa aflam daca fundatia Brancusi, la fel ca fundatiile altor mari artisti, este deschisa pentru a face afaceri„, a mai spus acesta.
Operele originale de Brancusi, care nu apar pe piata prea des, pot atinge la licitatii preturi de peste 25 milioane de dolari. Paul Kasmin considera ca un mulaj postum dupa o opera brancusiana ar putea atinge pana la o treime din pretul unei sculpturi originale. Opere brancusiene postume au intrat deja in colectia unor institutii prestigioase, precum Muzeul Norton Simon din Pasadena, California. Catalogul expozitiei spune ca astfel de opere au fost cumparate si de colectionari celebri, precum Nelson Rockefeller, care detine un mulaj dupa sculptura brancusiana „Pasarea in vazduh”.
Expozitia newyorkeza, prezentata ca o celebrare a mostenirii artistice a lui Brancusi, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la Armory Show (Expozitia Internationala de Arta Moderna), nu precizeaza in mod direct in textul afisat pe perete faptul ca sculpturile au fost create dupa moartea sculptorului. Datele la care au fost realizate cele cinci opere sunt notate in lista obiectelor expuse in galerie, mult mai mica, dar si in catalogul expozitiei. Desi din punct de vedere tehnic nu este o expozitie cu vanzare, Paul Kasmin spune ca patru sau cinci renumiti colectionari de arta, pasionati de creatia brancusiana, si-au manifestat deja interesul pentru acele opere postume, pe care spera sa le vanda in curand.
William Tuckner, sculptor si autor al unei foarte apreciate carti despre sculptura de inceput de secol XX, spune ca Brancusi era obsedat de felul in care arata fiecare dintre operele sale si nu a cedat niciodata controlul asupra procesului de realizare a creatiilor sale. William Tuckner crede ca galeria newyorkeza „acorda un fals aer de autenticitate unor lucruri ce reprezinta opere esential neautentice„.
Operele postume genereaza adeseori dezbateri si controverse – mai putin, totusi, daca dorintele artistului au fost clare din acest punct de vedere. Ultimele opere ale lui Giacometti au fost finalizate in timpul vietii sale. Atunci cand considera ca o opera era finalizata, Giacometti distrugea mulajul acesteia, potrivit Fundatiei Giacometti din Paris.
Intrebari despre mostenirea lui Brancusi au aparut la putin timp dupa moartea sa, in 1957. Artistul a cerut ca tot ce se afla in atelierul sau sa revina statului francez, insa i-a numit drept reprezentanti legali si mostenitori oficiali pe vecinii sai din Paris, care au lucrat pentru el si care l-au ingrijit la batranete. Nepotul si mostenitorul acestora, Theodor Nicol, un cetatean canadian de origine romana, detine in prezent drepturile de autor. Brancusi nu a fost niciodata casatorit si a locuit singur.
Dintre cele 70 de ghipsuri ramase dupa moartea lui Brancusi in atelierul sau, mostenitorii artistului au decis ca 22 dintre ele sa suporte editii postume, a precizat Jean-Jacques Neuer, avocatul Fundatiei Brancusi din Paris.
Bazandu-se pe legea franceza si pe decizia mostenitorilor, operele pot fi produse in editii de cate trei, cinci sau opt piese, a precizat acelasi avocat, potrivit caruia fundatia a produs 40% din totalul operelor brancusiene postume aparute pe piata pana acum.
Sursa: Mediafax
– Servicii de creare site web
