Botizeanul Vasile Trifoi multumeste in fiecare zi divinitatii ca a ajuns la 60 de ani. Aflandu-se la un pas de moarte, de pe patul de spital, barbatul a facut o promisiune: va dura o rastignire daca Dumnezeu il va ajuta sa se puna pe picioare. Omul si-a revenit miraculos, iar de atunci a luat dalta si ciocanul si nu le-a mai lasat din mana. A sculptat in lemn crucea fagaduita, dar s-a apucat si de alte lucrari, inspirate din Cimitirul Vesel de la Sapanta sau din viata satului. Curtea lui Vasile Trifoi este plina de creatiile sale, sculpturi naive care ii amintesc ca a scapat de moarte numai datorita Celui de Sus.
Cand s-a apucat de sculptat, Vasile Trifoi avea de dus la indeplinire o promisiune. Dumnezeu l-a vindecat de o boala grea, iar acum trebuia sa-i multumeasca asa cum ii fagaduise. Barbatul se pricepea sa lucreze cu lemnul, insusi tatal sau ii reprosase pe vremuri ca, in ciuda indemanarii sale, n-a ridicat macar o cruce pentru eroii neamului.
“Am fo’ aproape mort, Dumnezo’ sfatul m-o pus pe picioare si am facut crucea ceea de colo,” isi aminteste Trifoi.
Vasile Trifoi a lucrat la padure, dar nu stia prea bine de unde sa inceapa sculptura, asa ca s-a inspirat de la un alt mester din Botiza, dar si din creatiile lui Stan Patras din Sapanta. Pe crucile pe care le sculpteaza pentru morti, Trifoi scrie versuri ironice.
“Care o fost betivan, apoi ase’ o fost. Si io am fost betivan…”, spune el razand, dar tinand sa precizeze ca sunt 20 de ani de cand n-a mai pus alcool in gura.
Mesterul Trifoi face sculpturi naive, in curte are expuse de la busturi de domnitori pana la scene din viata taranului, in miniatura. I-a sculptat pe Brancoveni, pe Stefan cel Mare, pe Alexandru Ioan Cuza, pe Adam si Eva, dar si rastigniri sau oameni la coasa ori facand alte munci.
Sursa: Alexandru Ruja
– Servicii de creare site web
