SCRISOARE PASTORALĂ a Preasfințitului părinte Vasile, la Naşterea Domnului 2025

     În Sărbătoarea Nașterii Domnului spunem și noi împreună cu apostolul Pavel: cu adevărat, mare este taina credinței: Dumnezeu s-a arătat în trup, a fost vestit de îngeri, văzut de oameni și rămâne pururea cu noi. Promisiunea lui Dumnezeu, așteptată de dorința omului credincios, se împlinește; Dumnezeu locuiește împreună cu oamenii. În noaptea sfântă de Crăciun o lumină strălucește în întuneric și învăluie cu lumina ei pe toți cei ce-l așteaptă pe Domnul. Se împlinește ceea ce prorocul Isaia spunea cu multe secole înainte de nașterea lui Isus: poporul care locuia în întuneric va vedea lumină mare și voi cei ce locuiați în latura umbrei morții lumină va străluci peste voi. (Is. 9,1)

Aceasta este lumina credinței ce luminează azi Sfânta Sărbătoare a Crăciunului și ne cheamă pe toți să o primim, lăsându-ne conduși de razele ei blânde spre Pruncul Isus.

Se cuvine să mulțumim Domnului pentru un așa mare dar pe care îl face oamenilor, prin care ne vizitează cu nemăsurata Sa iubire de oameni, oferindu-se pe Sine însuși ca dar ceresc și pământesc. De la mulțumire și sentimentul de gratitudine se poate trece cu mai mare ușurință înspre contemplarea misterului pe care îl celebrăm în această sărbătoare ce se repetă în fiecare an, fără a epuiza bogăția darului cuprinsă în ea. Și aceasta, pentru a întâmpina de fiecare dată cu bucurie și încredere viața nouă pregătită de Domnul în timpul ce va veni.

Textele celebrărilor liturgice ale Bisericii surprind misterul credinței și adevărul istoric al nașterii lui Isus, subliniind armonia diferențelor și unicitatea evenimentului: Astăzi Se naște din Fecioara, Cel ce are în mână toată făptura, cu scutece ca un prunc este înfășat, Cel ce din fire este nepipăit. În iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit Cel ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primește Fiul Fecioarei. Închinăm-ne Nașterii Tale, Hristoase. Învrednicește-ne să vedem și dumnezeiască Arătarea Ta.[1]

Accentul pus pe astăzi, pe sărbătoare, pe timpul prezent, întărește convingerea participării noastre directe la misterul iubirii lui Dumnezeu, scoțându-ne din obișnuit și cotidian, invitându-ne la contemplare și adorare. Deschiderea inimii și primirea darului ceresc reînnoiește viața cu însuflețirea harului și aprinde speranța pentru ceea ce urmează. Omul este călător în viață, este un pelerin pe cale și nu se oprește din căutare până nu ajunge în patria cerească.

Aceeași dimensiune a misterului locuirii lui Dumnezeu cu oamenii este surprinsă și de Sfântul apostol Pavel care le scria creștinilor din Colose, invitându-i să conștientizeze statutul lor, noutatea darului primit: Mulțumim cu bucurie Tatălui Celui Care ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor, și Care este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. (Col.1,12-15)

Pruncul Isus, a cărui naștere o sărbătorim astăzi, este mai întâi născut din veșnicie în sânurile Tatălui, și la plinirea timpului vine în lume pentru noi, pentru a rămâne împreună cu noi și a ne deschide calea spre înțelegerea nouă a vieții, pentru creșterea personală și spirituală a omului și a mântuirii noastre.

Același adevăr al originii dumnezeiești al Pruncului Isus ce vine în lume pentru noi este afirmat și de Sfântul evanghelist Ioan în Prologul Evangheliei sale, unde surprinde sintetic darul lui Dumnezeu și atitudinea omului în fața acestui dar: Cuvântul era Lumina cea adevărată Care, venind în lume, luminează pe tot omul. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, și ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu. (Io.1,9-12)

Putem spune din nou, minunându-ne în fața ieslei din Betleem: mari sunt lucrurile credinței! Împreună cu păstorii putem merge să vedem, să adorăm și să primim Darul lui Dumnezeu, Pruncul Isus înfășat în adăpostul necuvântătoarelor. Apostolul afirmă clar: lumea prin El s-a făcut și toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. În El era viață și viața era lumina oamenilor. (Io.1,3-4)

În fața darului vieții, omul nu are decât două opțiuni fundamentale: să primească cu generozitate și recunoștință originea și abundența vie a existenței sale, ori să se închidă în egoismul și fricile sale, neacceptând nimic din ceea ce l-ar putea salva și a-l face mai împlinit.

Sărbătoarea Crăciunului ne pune din nou în fața alegerilor existențiale și a primirii darurilor, acestea trecând de fiecare dată prin alegerile noastre libere și conștiente; celor ce îl primesc, care cred în numele Lui, le dă putere ca să devină fii ai lui Dumnezeu.

Dragi frați și surori în Domnul,

Am parcurs și noi anul ce se apropie de încheiere, Anul Sfânt Jubiliar, cu dorința reînnoirii credinței și a mărturisirii ei, cu statornicia convingerii însoțirii harului lui Dumnezeu, sub semnul și puterea speranței creștine. Am dat curs invitației Sfintei Maici Biserici de a fi pelerini ai speranței și pelerinajele care s-au făcut în acest an, au stat sub scutul înnoitor al virtuții speranței, a acelei speranțe care nu înșală și nu este trecătoare, ci doar înnoitoare din zi în zi.

Eparhia noastră împreună cu toți cei ce au participat, atât la pelerinajul de la Sighet, cât și la Roma la mormintele Sfinților apostoli Petru și Pavel, s-a îmbogățit cu experiența trăirii momentelor unice ce confirmă, consolează și încurajează. Drumul vieții personale și comunitare făcut cu Domnul este dătător de speranță și confirmă darul și abundența harului ce însoțește pe fiecare om, atunci când nu se resemnează și nu abandonează calea și chemarea proprie. Multe evenimente jubiliare ce au avut loc în acest an au deschis inimi și perspective spre o nouă etapă ce stă în fața noastră. Fiecare om are de parcurs propria etapă a vieții ce îi stă înainte. Aceasta, i se prezintă mai întâi, cu un chip nedefinit ca perspectivă a necunoscutului, a incertitudinii, a posibilului, pentru a fi luminată apoi, cu sentimentul încrederii ce se naște din credință.

Odată cu curgerea timpului omul conștientizează devenirea sa, nu doar constată numărul anilor ce s-au scurs și cum toate cele de până acum stau în spatele său, ci și ceea ce el este de fapt, ceea ce poartă cu el, sentimentul de mulțumire ori de regret, sau poate amândouă în măsuri diferite. Pelerinajul interior este mereu actual și chiar dacă Anul Jubiliar se încheie, procesul vieții însoțite de credință continuă. Urmează a fi trecute alte porți ce se deschid doar din interior și fiecare are pentru sine cheia și mânerul potrivit.

Privind retrospectiv, ar fi benefic pentru suflet ca fiecare să tragă pentru sine o concluzie, chiar și parțială, pentru a alege ce dorește să păstreze din experiența care l-a marcat în acest an, ce ar vrea să poarte pe mai departe cu el și ce i-ar place să împărtășească și să dăruiască și altora. Omul devine ceea ce alege și ceea ce înfăptuiește, iar în această devenire își scrie propria lui poveste pe care Domnul o va citi la timpul cuvenit. Harul Crăciunului ne invită să ne apropiem de Pruncul Isus născut în peștera din Betleem pentru a-l privi și primi în casele, familiile și inimile noastre. Privind la El, înțelegem cum devenirea sa umană a fost o continuă manifestare a unei iubiri ce trece dincolo de aparențe, și, cum fiecare persoană și realitate atinsă de El, s-au transformat în măsura potrivită a existenței lor. În acest proces lent de creștere și umanizare a noastră, din care nu putem să ne sustragem fără riscul de a ne pierde, înțelegem mai bine nevoia însoțirii și importanța alegerii: celor care Îl primesc le dă putere să se facă fii ai lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Harul Sărbătorii Nașterii Domnului ca lumină lină interioară ce atinge mintea și inima omului este lucrător tot timpul anului. Schimbul de daruri, ca înțelesuri profunde ale alegerilor ce ne ajută să ne schimbăm viața, este un proces permanent în viața de credință. Sărbătoarea este momentul de plecare și momentul de sosire a unei noi posibilități de schimbare și creștere spirituală. Nu putem sta pe loc în această dinamică a vieții care se schimbă cu rapiditate, ea ne solicită și ne transformă. Alegerea este mereu la îndemână, chiar dacă nu întotdeauna ușoară, și de aceea, cea făcută conștient și pentru sporirea binelui în lume, adaugă măsură umanității noastre.

Ne gândim adesea la ce ne dorim să primim, iar ceea ce lipsește căutăm să dobândim prin rugăciune și jertfă. Există o dorință profundă în om, aceea de a vrea mai mult și de a dobândi mai mult, ca o manifestare a firii sale incomplete, ce dezvăluie de fapt, o căutare de Dumnezeu. Această foame existențială ce îl face pe om să crească bine, atunci când alegerile sale sunt potrivite cu vocația sa, își găsește sațietatea în Pâinea coborâtă din Cer. Isus s-a născut în Betleemul Iudeii, nume ce înseamnă Casa pâinii. Originea Sa dumnezeiască, preexistentă creației însăși, dă măsură și sens întregii creații, pentru că în El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute (…) toate s-au făcut prin El și pentru El. El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt așezate. (Col.1,16-17). Înțelegem că există un sens și un înțeles al lumii și al omului în însăși Cel ce le-a dat ființă și măsură. De altfel, El însuși spune: Eu sunt Pâinea vieții; cel care vine la Mine nu va flămânzi și cel care crede în Mine nu va înseta niciodată. (…) pentru că m-am pogorât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Care M-a trimis. (…)  Aceasta este Pâinea Care se coboară din cer, pentru ca acel care va mânca din ea să nu moară. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în veci. (Io.6,35.38; 50-51)

În Sărbătoarea Nașterii Domnului primim acest dar nemăsurat al iubirii lui Dumnezeu în persoana Fiului Său, ca un dar ce așteaptă a fi primit din nou. Sfântul Ieronim (+420), cu puțin înainte de a muri, știind că i se apropie sfârșitul, s-a dus să facă o reculegere în peștera din Betleem, în ziua de Crăciun. Acolo i s-a arătat Isus, iar Ieronim l-a întrebat:

– Doamne, iubitul meu Isus, în noaptea asta, toți care cred în Tine doresc să-ți facă daruri. Ce dar ai vrea să-ți facă nevrednicul de Ieronim?

– Vrei să-mi dai soarele, sau stelele, sau florile din câmpuri – l-a întrebat Isus? Dar toate sunt ale mele, Eu le-am făcut. Al tău e doar păcatul. De vrei să-mi faci un dar, lasă-mi aici pe prag păcatele făcute.

Ce am putea oare să-i oferim și noi Domnului în această zi sfântă, ca semn de mulțumire pentru iubirea Sa pentru noi?

Cu aceste gânduri și îndemnuri, doresc a vă însoți pe fiecare dintre Dumneavoastră, familiile și pe toți cei dragi cu urarea: Sărbători binecuvântate în pace și bucurie!

+Vasile

episcop