![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Muncitorii companiei de distributie a gazului au incurcat din nou traficul pe principala artera de circulatie din Baia Mare. La scurta vreme dupa ce s-a asfaltat una dintre gropile facute de acestia in intersectia cu bulevardul Unirii, ieri, 23 ianuarie, echipa de sapatori a inceput cu perseverenta lucrul in exact acelasi loc, spargand inca o data asfaltul.
Lucrarile au inceput inainte de orele pranzului iar muncitorii au justificat ca trebuie sa remedieze o defectiune aparuta la retea. Prezenta lor pe bulevardul Bucuresti i-a revoltat insa pe multi dintre trecatori, care au reprosat faptul ca in ultima luna E.ON Gaz a sapat de trei ori in acelasi loc, distrugand asfaltul si incurcand traficul in intersectie.
Unii dintre baimareni sunt chiar speriati de faptul ca problema ar putea fi mult mai grava, mai ales ca inainte de Craciun a avut loc si o explozie suspecta pe strada Culturii.
“Asta acum o luna si ceva s-a facut aici! Fac toate lucrarile numai de mantuiala. Stiu ca de o luna de zile sunt probleme, ca pe aici trec in fiecare zi. Am intrebat un om si a zis catre mine «D-apoi maine ce-om lucra?! » Asta-i mentalitatea…”, a aratat un baimarean.
„O fi avand o defectiune. Sunt retele vechi, probabil lucrari proaste…”, a opinat un alt trecator.
Unii cetateni isi pun problema unor scapari de gaze, in conditiile in care in urma cu aproximativ o luna, a avut loc explozia de pe strada Culturii, aflata la doar cativa zeci de metri distanta. „Probabil ca s-au spart conductele. Ne e frica, cum sa nu! Ne e frica sa nu fie scapari de gaze”, a marturisit o baimareanca.
Lucrarile efectuate la intersectia celor doua bulevarde este justificata de compania de gaz prin faptul ca in zona a fost descoperita o defectiune care trebuia remediata urgent, in cursul serii, groapa fiind astupata. Oficialii E-ON Gaz au mai aratat ca pentru buna functionare a retelei de distributie a gazelor naturale se impune interventia ori de cate ori este necesar.
„Interventia companiei noastre in zona mentionata a avut ca scop remedierea unui defect identificat in urma monitorizarii curente a retelei de distributie a gazelor naturale din municipiul Baia Mare. Lucrarile au fost finalizate in cursul acestei amiezi, imediat fiind notificata firma specializata responsabila pentru refacerea carosabilului, in conformitate cu standardele stabilite de autoritatile locale” a precizat pentru eMaramures purtatorul de cuvant al companiei de gaz, Oana Demian.
Sapaturi derulate frecvent de catre angajatii E.ON Gaz au fost reclamate de baimareni si pe strazile Narciselor, Petofi Sandor, Traian, Bilascu sau pe Cosbuc. Oamenii nu isi explica de ce muncitorii trebuie sa sparga asfaltul si de sapte-opt ori intr-un loc, fara sa rezolve problemele de retea.
CITESTE SI:
• GROPILE LUI DOREL – Muncitorii de la gaz si apa au distrus o intreaga strada din Baia Mare, reabilitata acum 4 ani (VIDEO)
• SOLUTIE SOCANTA – Scurgeri de gaz sub asfaltul unor strazi din Baia Mare, „rezolvate” cu gauri si gropi in carosabil (VIDEO)
• ACTUALIZARE – DEFLAGRATIE GAZ – Explozie la un camin de gaz de pe strada Culturii din Baia Mare (GALERIE VIDEO)
• POTENTIAL PERICOL – Baimarenii de pe strada Culturii se tem ca explozia de gaz de dinainte de Craciun s-ar putea repeta (VIDEO)
Sursa: Gabriela Kuhajda