REPORTAJ – ASPRA – MARAMURES – Locul in care cuvantul „criza” nu exista in vocabular (VIDEO)

Vezi VIDEO

Indiferent de ce se intampla in lume, in Bucuresti sau in Baia Mare, taranii din Aspra isi vad linistiti de treburile lor. Ei stiu una si buna, ca nimeni nu le da nimic si trebuie sa munceasca pentru fiecare bucatica de paine. Daca i-ar intreba cineva, n-ar cere guvernului Romaniei decat sa fie lasati in pace. Revolutia au trait-o ca pe o simpla schimbare de regim fiscal. „Am scapat de darile celea multe pa care eram fortati sa le dam” – zice batrana Maria Giurgiu din Aspra.

„Amu nu-i rau, nu putem zice ca-i rau. Doamne feri de mai rau!”, continua ea, marturisindu-mi apoi ca de nimic nu s-a temut in aceasta viata decat de boala, cu care recunoaste ca e greu sa te lupti in pustietatea aceea.

Intrebat despre criza mondiala, Vasile Butuza, un localnic care ingrijea o turma de oi, mi-a spus pe sleau: „Nu am observat noi asa ceva, ca de muncit tat asa muncim”.

Oamenii din Aspra, catun aflat pe Culmea Prelucilor, deasupra defileului Lapusului, s-au obisnuit de-a lungul anilor cu asprimea zonei, care le ofera strictul necesar: cartofi, malai, ceva legume, hrana la animale si prune de fiert la cazan pentru a se incalzi in iernile geroase cu licoarea condensata-n alambicuri. Nu le trebuie mai mult. Traiesc modest, in casele de lemn, tencuite pe dinafara si varuite in culori vii – albastru ultramarin sau verde intens.

Locuintele sunt in intregime ecologice, caci lemnul tencuit mentine vara racoarea, iar iarna izoleaza perfect de frig. Un rol esential in pastrarea echilibrului termic il au acoperisurile de paie, despre care localnicii spun ca nu le-ar schimba pe nicio tabla sau tigla, oricat ar fi de bune. „Iarna-i foarte cald, vara-i racoare. N-as da casa asta p-un apartament de la oras” – zice tanarul Ioan Gherghel.

O alta localnica, intrebata daca simte criza financiara, mi-a raspuns, incurcata, ca nici vorba sa o simta. „Dar ati auzit de ea?” – am continuat sa o intreb, banuind ca nici macar nu a inteles cuvantul „criza”. „Nu, n-am auzit.” – a replicat cu o simplitate dezarmanta. „De criza financiar n-ati auzit, nu stiti ce-i aia?” – am punctat si mai direct. „Nu… Nu” – a raspuns sec femeia si si-a continuat repede drumul temandu-se sa nu o mai descos cu alte lucruri de care sa se rusineze ca nu le stie. 

Daca eu am reusit sa-i surprind pe oamenii din Aspra cu criza, Maria Giurgiu, prima mea gazda, m-a dat gata cu biblioteca personala in care se afla o intreaga colectie de literatura universala. O simpla femeie de la tara care dupa ce termina cu muncile campului isi potoleste pasiunea pentru lectura.

Are carti pe care le-a citit de zeci de ori si nu se mai satura de ele, altele sunt noi si asteapta cu sufletul la gura sa vada cum se vor termina: „Nici televizor nu-mi trebuie. Mie nu-mi trebe de-acelea. Eu cand vreau a ma distra am aici carticele, citesc. Ia, amu n-am gatat de citit cartiuca asta, ni, Maria Golieti, doamne mandra poveste are. Pana aci am citit astazi, ni. Amu o las, ca ma duc la vacuta.” „Deci va petreceti timpul liber cu lectura, cititi” – o intreb mirat si imi raspunde cat se poate de firesc „Sigur, sigur. Numa’ cu lectura”. „Si acum ce carte cititi?”. „Maria Golieti”. „Despre ce-i vorba, imi puteti spune?” „Despre o fata care si-o pastrat curatenia, da un ucigas o omorat-o si… foarte mare intamplare o fo”. „Da de unde va faceti rost de carti?” „Fai de mine, ca am aicea carti pana-i lume. Am carti din batrani, din vechi. Uite aici ce vitrina… si nu-s numai astea. Cate mai am…” – spune batrana rasfoind tomurile unul dupa altul, ea insasi parand un personaj de roman.

Se apropie seara si ma indepartez incet de catunul Aspra cu nostalgia unei lumi pe care o credeam de mult apuse. Am uitat complet de criza financiara, de alegerile europarlamentare gripa aviara si gripa porcina. Imi amintesc brusc de capodopera lui Thomas Hardy, „Departe de lumea dezlantuita”, si ma simt eu insumi un erou al unei carti pe care am citit-o de multe ori in copilarie.

Sursa: Alexandru Pintea