Vezi VIDEO
Taierea pensiilor a fost declarata neconstitutionala. In schimb, masura taierii salariilor bugetarilor ramane valabila. Chiar daca au votat ”pentru”, parlamentarii PDL Maramures ridica din umeri si spun ca respecta decizia Curtii Constitutionale. Desi votul lor a fost in favoarea masurilor de austeritate, alesii dau de inteles ca sunt oarecum “satisfacuti” ca s-a intamplat asa, si ca pensiile nu vor fi taiate. Previziunile parlamentarilor sunt insa sumbre: vor urma majorari de taxe si impozite, cresterea TVA, dar si disponibilizari masive.
Parlamentarii PDL Maramures si-au nuantat declaratiile dupa ce au aflat decizia Curtii Constitutionale. Senatorul Gheorghe Mihai Barlea (PDL) a declarat ca are o satisfactie acum dupa ce a aflat despre aceasta hotarare. El spune ca alesii democrat-liberali au votat oricum pentru sprijinirea Guvernului Boc, si nu pentru masurile de austeritate.
“Noi am votat in acelasi timp pentru a sprijini Guvernul Boc. Intentia unora era de a darama Guvernul si erau mai putin interesati de solidaritatea sociala, dar asa este in politica, uneori e mai important ce afirmi. Personal sunt satisfacut ca s-a luat aceasta decizie pentru ca in discutiile pe care le-am avut nu putini am sustinut ca pensiile nu ar trebui reduse, cel putin cele sub 10 milioane de lei”, a afirmat Gheorghe Mihai Barlea.
Deputatul Doru Lese (PDL) s-a limitat in a afirma ca decizia Curtii Constitutionale trebuie “respectata”.
In schimb, liderul PSD Baia Mare, Mircea Dolha considera ca Guvernul trebuie sa plece, deoarece in acest moment este nelegitim. “De indata, acest Guvern trebuie sa plece. Demisia imediata a guvernului Boc, si sa vina un guvern competent care sa vina cu alte masuri de austeritate pentru ca nu este in regula. Din acest moment, Guvernul Boc este nelegitim total.”.
Parlamentarii anunta majorari de taxe si impozite
Alesii au previziuni sumbre pentru urmatorul interval. In opinia acestora, vor urma disponibilizari masive in sistemul bugetar si chiar cresteri de TVA.
“Probabil vor fi atinse alte cheltuieli mai mult decat s-a anticipat. Probabil ca unele reduceri de personal din minister vor fi mai mari si cheltuielile din administratia publica vor fi imputate. E posibil sa asistam si la o accentuare a reducerilor de personal in sistemul bugetar. De asemenea e posibil sa creasca TVA cu 2-3 procente”, a precizat Gheorghe Mihai Barlea.
De aceeasi parere este si deputatul Doru Lese care preconizeaza concedieri “serioase” de personal. “Cred ca daca am ramas doar cu salariile, vor fi reduceri foarte serioase in sistemul bugetar si cheltuieli chibzuite, personal mai bine dimensionat”, a concluzionat Lese.
Sursa: Camelia Tocaci