Centrul Regional pentru Refugiati Somcuta Mare deserveste intreaga regiune de nord-vest a tarii, mai precis noua judete. Comandantul unitatii, comisarul sef Ioan Mateuca, spune ca nu va fi vorba doar de cazarea imigrantilor, ci si de pregatirea documentatiei pentru azil.
“Li se va acorda ajutor pe perioada solutionarii cererilor de azil. Acesti refugiati nu vor sta insa inchisi in centru, ci vor avea dreptul sa circule in localitate. Putem prelua deja astfel de persoane, dar pana acum nu au venit solicitari. Mai mult ca sigur ca dupa 1 ianuarie se va umple centrul”, a precizat comisarul Mateuca.
Purtatorul de cuvant al Oficiului National pentru Refugiati, Mihaela Martescu, a confirmat, la randu-i, ca se asteapta un val de refugiati la Somcuta Mare dupa momentul aderarii. Ea a afirmat insa ca multi dintre imigranti vor pleca din Maramures dupa solutionarea dosarelor privind azilul.
“Multi dintre ei nu vin ca sa ramana in Romania. Statisticile arata ca doar un sfert din persoanele care au primit azil au ramas in tara. Deschiderea centrului de la Somcuta a facut parte din strategia pentru aderare. A fost, in fapt, o obligatie pe care Romania si-a asumat-o pentru integrarea in UE.”
Mihaela Martescu a explicat ca, pana in momentul solutionarii cererilor de azil, refugiatilor trebuie sa li se dea nu doar cazare, ci si bani de buzunar. “Este vorba de 1 milion de lei de persoana. A fost gandit un intreg program de integrare sociala la care trebuie sa participe si autoritatile. Daca in doi ani refugiatii nu isi gasesc un loc de munca nu mai au dreptul la ajutorul social”, a mai afirmat purtatorul de cuvant pentru eMaramures.ro.
Primarul din Somcuta Mare, Petru Butean, spera ca pe viitor comunitatea sa aiba beneficii de pe urma centrului pentru refugiati deschis in localitate. “Noi ii vom trata ca si pe ai nostri. Studiem legislatia si ne adaptam. Cei care vor vrea sa ramana si vor avea dreptul acesta, vor ramane la noi. Probleme nu cred ca vom avea. Cred ca, din contra, vor veni investitori la noi pentru ca va fi forta de munca”, e de parere edilul.
Se astepta ca acest centru regional de refugiati sa fie inaugurat cu mare fast luna aceasta. Unii vorbeau chiar de prezenta ministrului Vasile Blaga la eveniment. Oficialii de la centru au precizat insa ca nu au in plan o manifestare speciala si ca unitatea a fost deja deschisa.
Sursa: Larisa Tivadar