În fiecare an, pe 21 noiembrie, lumina se apleacă altfel peste biserici. Pare că zorii vin cu mai multă cumințenie, ca și cum ar însoți pașii unui copil de trei ani, purtat spre Templu cu un destin mai mare decât orice poate cuprinde gândul omenesc. Este sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, o zi în care taina începe să bată încet, ca o inimă ce se pregătește pentru marele ritm al mântuirii.
Tradiția, păstrată cu evlavie în scrierile apocrife și în memoria Bisericii, spune că Sfinții Ioachim și Ana – părinții bătrâni și binecuvântați – au adus pe Maria la Templul din Ierusalim pentru a-și împlini făgăduința făcută lui Dumnezeu: aceea de a-L dărui pe copilul lor Celui care le dăruise minunea.
Fetița a urcat singură treptele înalte ale Templului, ca și cum ar fi fost condusă de o lumină nevăzută. Acolo, în Sfânta Sfintelor, a crescut în rugăciune, tăcere și har, pregătită pentru a deveni Maica Luminii.
Sărbătoarea a intrat în calendarul creștin foarte devreme, iar în secolul al VI-lea, împărăteasa bizantină Iustina a ridicat o biserică impunătoare chiar pe locul Templului, consacrând astfel această zi ca un omagiu adus celei ce avea să devină „templu al Dumnezeirii”.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică nu este doar o amintire istorică; este începutul începuturilor. Este clipa în care Dumnezeu pregătește tainic vasul cel curat prin care Fiul Său va veni în lume. Este un preludiu al Crăciunului, o deschidere de ușă între Vechiul și Noul Legământ.
În icoană, Maria este reprezentată mică, înveșmântată în albastru, culoarea cerului așezat pe pământ, și ridicându-și ochii spre Zaharia, marele preot, care o primește cu uimire și binecuvântare. Totul este o mișcare ascendentă, o urcare spre Dumnezeu, dar și o coborâre a harului în lume.
Această zi ne învață că și cele mai tăcute începuturi pot purta în ele izbăvirea. Că micimea nu este slăbiciune, ci adesea poarta prin care intră măreția divină.
În popor, sărbătoarea mai este cunoscută și ca Ovidenia, Vovidenia sau Stratenia, zi a luminii. Se spune că în această zi cerurile rămân deschise și rugăciunile ajung mai repede la Dumnezeu. Este un timp în care oamenii aprind lumânări pentru sănătate, pentru pace și pentru sufletele celor plecați.
În unele zone se ține post mai aspru, ca o pregătire sufletească pentru întâlnirea, peste câteva săptămâni, cu Pruncul Hristos. Se aduc ofrande, se împart colăcei calzi, iar copiii sunt binecuvântați, amintind de fetița care, într-o dimineață de acum două mii de ani, a urcat treptele spre Dumnezeu fără să privească înapoi.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este sărbătoarea delicateții divine. Nu are strălucirea marilor praznice, ci ceva din simplitatea unui mugur ce promite floare. Este un început smerit, un pas mic din care va ieși o lume nouă.
Astăzi, Biserica ne invită să intrăm și noi, cu pași încuviințați de lumină, în templul inimii noastre. Să facem loc curățeniei, liniștii, ascultării. Pentru că acolo, în adâncul cel tăcut, Dumnezeu pregătește întotdeauna ceva.
Și poate, în această zi de noiembrie, când frunzele cad iar lumânările ard mai blând, vom simți și noi chemarea aceluiași drum: urcarea treptelor spre lumină, spre pace, spre început…
– Servicii de creare site web
