O cantare a cantarilor din Maramures

Un cortegiu de uriasi trece prin codrii ducand cu ei lumina soarelui. Undeva trebuie sa opreasca, trebuie sa ridice o inalta cetate. Locul este ales intre Tisa si Mara, intre Iza si Viseu. Cingălău, stapanul cetatii, traieste bucuria deplina a puterii; in zorii zilei se naste unica lui fiica, fiica soarelui, Rozalina. Apele izvoarelor clipocesc liniste. Tara uriasilor pare vesnica, pana cand, de sus, din ceruri, i se pecetluieste destinul. Cingălău va ramane singur. Rozalina se va marita cu un pui de om si de aici semintia maramuresenilor va dainui cat veacurile.
Un text rascolitor, cules de un dascal din Ieudul Maramuresului in urma cu aproape un secol, Cetatea Cingălăului, este o replica fidela pentru o alta mare creatie populara culta, Ianos Vitez, semnata de Petofi Sandor.
Creatorii populari din Maramures au intrecut cu mult aceasta capodopera a celui mai mare poet ungur din toate timpurile.
Cetatea Cingălăului este culeasa si pe alocuri scrisa de Ion Biltiu Dancus.
Manuscrisul acestui poem epopee a zacut vreo 20 de ani intr-o pivnita din Sighetu-Marmatiei. Intamplarea fericita face ca marele etnofolclorist Pamfil Biltiu sa descopere acest tezaur literar si sa-l scoata la lumina. Cartile mari sunt acelea care vorbesc despre nasterea noastra si despre drumul omului prin univers.
Cartile mari ale omenirii sunt Biblia, Iliada si Odiseea, Epopeea lui Ghilgames.
Cetatea Cingălăului este o creatie populara nascuta din gura vrajitoarelor, in jurul focului sau direct in cantecul tanguit pe grumazul ceterii. Pamfil Biltiu a adus-o la lumina. Sa ne bucuram deopotriva de cantecul ei precum s-au bucurat crestinii de Invierea lui Isus. Balada aceasta in versuri reprezinta o epopee a Maramuresului. Uriasul Cingălău „clopotel”, „glas de tunet” povesteste cum neamul sau i-a invins pe balauri. Unica lui fiica, „ca gradul de mititea” este sortita pentru a da nastere unei noi lumi.
Poemul creeaza adesea inflexiuni filozofice profunde, framantari existentialiste, stari si trairi demne de maretia zeilor.
„Nu-i in jarul codrilor.
Focul tineretilor”
spune Cingălău in clipa cand simte ca imbatraneste si nu poate incalzi cu toata flacara padurile aprinse.
Epopeea aceasta scrisa de un autor popular precum Miorita sau balada Monastirea Argesului ne duce cu gandul la marele poet latin Publius Virgilius Maro (70-19 i.d.Hr.) cel care a scris Eneida epopeea nationala a romanilor. Poetul Virgilius scrie prin anul 30 i.d.Hr., la varsta de 40 ani, opera Geogicele (geo=pamant, geogos=agricultor) opera, in care canta frumusetile vietii si ale muncii la tara.
Si in Cetatea Cingălăului gasim asemenea descrieri si chiar mai mult, un tulburator poem de iubire:
„Rozalina se ura
Si la Iza scobora
Pe prundisuri se juca
Lant de papadii facea.”
Avem astazi bucuria de a oferi cititorului, coplesit de lumea virtuala, o carte-cantec despre nasterea noastra.
Inclin sa cred ca aceasta carte nu are varsta, nu este numai pentru copii, este pentru orice om dornic sa citeasca o biblie in versuri, o cantare a cantarilor din Maramures.
Sorgintea noastra nobiliara nu poate fi ascunsa, uriasii sunt inlocuiti de un alt popor:
„Si pe noi ne-a-nlocui
Alt neam la faptura mic
La trup mai putin voinic
Dar la minte luminat
Si va fi neam de-mparat.”
Un tablou din Brugel este descris in cea mai frumoasa poezie:
„Toata iarba misuna
Orisiunde se uita
De ciudatele fapturi
Mii de voinici mititei
Cu chip de om, sprintenei
Manau boii prinsi in jug
Rasturnau brazda din plug.”
Nu poate intelege oricine aceasta imagine idilica in fata tractoarelor staliniste sau programelor comunitatii europene. Este aici o lume sanatoasa, de un farmec aparte pe care artista Laura Tamas o surprinde in 13 tablouri relevante.
Chiar daca s-ar pierde in totalitate textul acestei carti si din intamplare am salva imaginea in care Rozalina primeste cununa de mireasa de la taranii din Maramures ar fi suficient ca intreaga opera sa fie salvata.
Citind aceasta carte, care ne apropie de lumea romana, am inteles mai bine de ce Cosbuc a facut traduceri din Virgiliu. Asistam aici la o metamorfozare, la o alta Nunta a Zamfirei, in care Turda Robonban si Rozalina se unesc pentru eternitate:
„Toti nuntasii se mirau
De rand nou care-l vedeau
Cingălău ochi-se freca
Si ce vedea nu credea:
Rozalina fata-sa
Se facea mai mititea,
Mirele mare crestea.”
Este aici ceva din poezia lui Mihai Eminescu – nuntirea dintre pamantean si cer si din creatia lui Ion Barbu – acea impletire dintre vegetal si uman, este aici ceva din esenta poporului roman, pentru ca asistam mereu la aceasta alternanta nastere-casatorie si moarte, o lume dispare si din cenusa ei se ridica alta in loc. „Rascrucea de vremi sosi
Lumea veche azi sfarsi
Cingălău azi vei pleca
Unde-s cei din vita ta.”
Lumea aceasta noua, noua cetate, este lasata urmasilor sub juramantul sa o aperesi sa o ridice spre ceruri intr-o dainuire vesnica:
„Dar sa fiti vrednici urmasi
Neamului de uriasi
Cat de brad crucea va fi
Numai ei l-or stapani.”
Putine popoare au aceasta sansa de a-si canta nasterea in versuri.
Tara Maramuresului are cea mai frumoasa legenda pe care ne-am straduit sa n-o lasam sa moara.
Aveti datoria sa o spuneti mai departe, sa fie cunoscuta in lume precum cuvantul Bibliei printre toate popoarele pagane.

Sursa: Nicoara Mihali