Europa a fost in mare parte paralizata azi, 5 februarie, din cauza gerului si a ninsorii, care s-au soldat in ultimele zile cu aproape 300 de morti pe intreg continentul si au oferit imagini mai putin obisnuite cu orase din sud acoperite de zapada. Bilantul deceselor a continuat ca creasca, ajungand in cursul zilei la 297 de morti, in mare parte din estul continentului. Ucraina si Polonia au fost cele mai afectate, cu 184 de persoane decedate numai in cele doua state. In Bulgaria, cea mai saraca tara a UE si unde mai multe regiuni se aflau azi in stare de alerta, gerul a ucis cel putin 16 persoane, in mare parte oameni din mediul rural inghetati pe drumuri sau in casele fara incalzire, iar Dunarea a inghetat in proportie de 60%.
Bilantul deceselor provocate de valul de frig in alte tari ale Europei este urmatorul: 15 in Lituania, 10 in Letonia, sase in Cehia, patru in Austria, doua in Croatia, doua in Grecia si cate una in Slovacia, Muntenegru si Macedonia.
In Rusia, peste 12.000 de persoane au ramas fara caldura intr-un mic oras din apropiere de Sankt-Petersburg, unde temperaturile au scazut azi pana la -23 de grade Celsius. In vestul continentul, bilantul victimelor nu este atat de ridicat, insa paralizarea traficului este pe alocuri mai mare din cauza conditiilor mai putin obisnuite.
In Franta, frigul puternic persista in intreaga tara. Circa trei sferturi din tara se afla in stare de alerta din cauza gerului si/sau a zapezii si a ploilor inghetate. Cu straturi de zapada asteptate a ajunge intre 5 si 10 cm si cu temperaturi care nu depasesc -3 grade Celsius, autoritatile au facut apel la vigilenta sporita din partea soferilor si a persoanelor vulnerabile. Cinci persoane si-au pierdut viata in Franta in urma frigului.
In Italia, intemperiile au ridicat azi bilantul victimelor la sapte, in timp ce Roma este practic paralizata, iar in mai multe orase locuitorii au luat cu asalt magazinele pentru a-si face provizii. In timp ce armata a fost solicitata pentru a incerca sa deszapezeasca orasele, sute de persoane au petrecut inca o noapte blocate in trenuri, iar politicienii au inceput sa se invinuiasca pentru “reactiile necorespunzatoare” pe aceasta vreme neobisnuita.
In Finlanda, termometrele au aratat temperaturi de -40 de grade Celsius pe timpul noptii, in timp ce combinatia de polei, furtuni de zapada si vanturi arctice a provocat ciocnirea a 200 de masini in apropierea capitalei Helsinki. Frigul nu a impiedicat totusi functionarea normala a aeroporturilor, echipate pentru temperaturi scazute, si nu i-a tinut in case nici pe electori care voteaza in alegerile prezidentiale.
In Germania, noaptea de sambata spre duminica, 4/5 februarie, a fost cea mai geroasa din aceasta iarna, cu temperaturi variind intre -9 grade Celsius si -20 grade Celsius. Micile insule turistice precum Juist si Wangerooge erau inaccesibile, Marea Nordului fiind partial inghetata.
Marea Britanie se afla in continuare in stare de alerta, stratul de zapada atingand in cursul zilei 16 cm la Suffolk (estul Angliei). In centrul tarii, soferii au fost nevoiti sa-si petreaca noaptea in masinile blocate de zapada. Aeroportul Heathrow din Londra, cel mai important din Europa, si-a anulat aproape o treime din zborurile prevazute pentru azi.
Sursa: Agerpres