Conștient că în iunie sau septembrie își va încheia amărâta de carieră politică în care n-a reușit decât să nenorocească un județ și să pună loazele liberale incompetente la conducerea principalelor instituții, Ionel Bogdan încearcă în această perioadă să se salveze de la binemeritatul naufragiu.
Uită însă că nimic ce a fost acum patru ani nu se mai potrivește astăzi. Șmecheriile nu mai țin, lumea s-a prins ce hram poartă, liderii liberali locali nu mai sunt dispuși să-i accepte neștiința, nepriceperea și fumurile de mare speranță, convinși că Ionică îi duce direct spre fundul prăpastiei.
Vede și el că pe zi ce trece e tot mai singur, că nu se mai poate baza decât pe principalii profitori pe care i-a cocoțat în funcții nemeritate, așa că a căutat sprijin la centru. Numai că nici acolo nu are mai mare trecere, ușile le care bate nu se mai deschid, persoanele căutate se dau ocupate, altele îl evită pur și simplu.
Asta sigur se întâmplă pentru că în scurta sa evoluție politică s-a dovedit a fi un mare trădător al președinților PNL. Orban l-a făcut om dar la prima ocazie l-a trădat și a trecut în barca lui Cîțu, apoi l-a părăsit și pe nevolnic pentru doctorul Ciucă, pe care sigur îl va lăsa în tranșee dacă apare o altă ofertă. Nu mai ține nici vrăjeala cu susținerea lui Iohannis, sărmanul ratat și eșuat ajungând într-o postură mai jalnică decât a lui Ionică.
Se zice că recent a încercat să pună în practică una din rețetele salvatoare la care și alți liberali din țară apelează. Știind că nu are nici cea mai mică șansă să înhațe un al doilea mandat la șefia Consiliului Județean, s-a gândit să facă o înțelegere cu liderii locali ai PSD ca să-și împartă principalele funcții. Astfel, el cică ar fi dispus să renunțe la candidatură iar liberalii să-l susțină pe Gabriel Zetea. În schimb, PSD ar trebui să nu își pună candidat la primăria Baia Mare, urmând să-l susțină pe… Ionel Bogdan!
Nu-i prost deloc, doar îi umblă mintea la prostii. Cei de la PSD nici nu vor să audă de târgul propus, au refuzat din start, astfel că viitorul șomer politic s-ar fi dus la Capitală. Evident, PSD n-a vrut să discute, iar șefii din PNL i-au cerut, de fapt l-au obligat, să candideze la CJ conștienți că dezertarea președintelui ar crea haos în rândul primarilor liberali din județ lăsați fără conducător.
Și așa există semnale că o parte dintre aceștia sunt dispuși să plece și să candideze din partea PSD, după ce vreme de patru ani au fost amăgiți și mințiți de marele lider județean.
Ca să faci un târg la acest nivel trebuie să ai ce oferi ca să poți primi ceva la schimb. Asta n-a înțeles Ionică. Ori el nu are nimic de dat. Funcția actuală o va pierde sigur, așa că nu o poate vinde că nu o cumpără nimeni. În schimb, dacă PSD n-ar avea candidat, neputinciosul liberal are mari șanse să ajungă primar în Baia Mare. Adică n-a avut nimic, dar ar câștiga primăria reședinței de județ!
Comerț evreiesc, la care social-democrații n-au pus botul.
Obligat să candideze și sigur să piardă Consiliul Județean, Ionică a lui Bogdan nu va prinde un loc eligibil la parlamentare după dezastrul de la locale. Tot obligat va fi și să își dea demisia din fruntea PNL Maramureș, pierzătorii nu pot sta pe scaunul rezervat conducătorilor.
Se spune prin urbe că senatorul Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș și-ar fi comandat deja costumul pe care îl va purta la investire de președinte.
Croitorul l-a chemat la prima probă pe la mijlocul lunii iunie, dacă alegerile se vor comasa. Dacă nu o să amâne invitația pentru septembrie.
Oricum comanda rămâne valabilă, în orice situație…
Serios!! Chiar așa?! Sunteți patetici! Nici voi nu credeți asta. Știți că s-a întâmplat fix contrariul,dar na!… tre’ să slujiți! E ,totuși, foarte, foarte murdară tactică voastră de a-l defăima, mai ales, când știți prea bine că el( Ionel Bogdan), nici în campanie n-a aruncat cu noroi.