Postul Mare este timpul ascultării. În prima duminică a Postului am ascultat chemarea lui Isus lansată la începutul misiunii sale publice în Galileea:
„Timpul s-a împlinit şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (cf. Mc 1,14-15). Astăzi suntem invitaţi să urcăm cu Isus pe muntele schimbării la faţă pentru a contempla cu ochii credinţei misterul gloriei sale. „Isus Cristos, după ce le-a prevestit discipolilor moartea sa, le-a dezvăluit pe muntele sfânt strălucirea sa dumnezeiască, arătându-le, şi din mărturia legii şi a profeţilor, că prin pătimire se ajunge la slava învierii” (prefaţa Liturghiei duminicale). Dumnezeu confirmă calea de mântuire indicată de Isus şi ne cere să-l ascultăm: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” (Mc 9,7; 9,2-10 Evanghelia zilei).
Iarna, când cerul este întunecat sau vara când cerul este acoperit şi respiraţia este anevoioasă din cauza umidităţii, am vrea să străpungem acoperişul de nori ca să scăpăm de atmosfera cenuşie şi apăsătoare şi să dăm de strălucirea soarelui. În momentele când peste viaţa noastră se lasă norii şi ceaţa deasă a necazurilor ce închid orice perspectivă de viitor, căutăm pe cineva, vreun prieten care să ne ajute să recăpătăm încrederea. La începutul Liturghiei euharistice să privim încrezători crucea Domnului şi să repetăm cu psalmistul:
„Ţie îţi spune inima mea: Am căutat faţa ta! Faţa ta, Doamne, o caut. Nu-ţi ascunde faţa de la mine, nu îndepărta cu mânie pe slujitorul tău” (cf. Ps 26/27,8-9 Ant. la intrare). Este o rugăciune de speranţă în Dumnezeu pentru ceasul în care orice nădejde omenească ne părăseşte. Încrederea noastră se întemeiază pe faptul că Isus Cristos este acum la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi ca mare preot. Şi, „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine ar putea fi împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! Cine îi va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi” (Rom 8,31b-34 lectura a doua). „De aceea el poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor” (Evr 9,25). „Aşadar, să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit” (Evr 4,16). „Iată, acum este momentul potrivit, iată acum este ziua mântuirii” (2Cor 5,20).
1. Abraham, icoana omului credincios
Lecturile Liturghiei ilustrează continuu credinţa în Dumnezeu prin exemple luate din istoria biblică. Astăzi, episodul schimbării lui Isus la faţă este pus în legătură cu jertfa patriarhului Abraham. În toată tradiţia biblică Abraham, slujitorul lui Dumnezeu (Gen 26,25) este figura credinciosului adevărat şi părintele nostru în credinţă. Domnul i s-a adresat dându-i o poruncă şi făcându-i o promisiune: „Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un popor mare, te voi binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare” (Gen 12,1-2). Porunca şi promisiunea cer ascultare şi încredere. Credinţa nu este o alegere ce se face odată pentru totdeauna, ci este tot timpul în mişcare şi supusă încercării. Anii trec, copiii nu vin, promisiunile lui Dumnezeu pentru care Abraham a riscat totul, par tot mai departe de a se realiza. Dumnezeu nu se grăbeşte să-şi menţină făgăduinţele. Pare că le amână mereu.
Continuarea AICI
– Servicii de creare site web
