Dragi confrați Preoți și Călugări, Onorate Călugărițe, Iubiți Credincioși aflați în sărbătoare!
Anul Promisiunii ne invită, în dieceza noastră, să redescoperim fidelitatea, îndurarea și iubirea lui Dumnezeu pentru omenirea căzută prin primii noștri părinți, Adam și Eva. El le-a promis că va trimite un răscumpărător, Emanuel, adică pe Dumnezeu care va locui cu ei și le va deschide calea mântuirii. Această promisiune s-a împlinit în Isus Cristos, pe care Tatăl l-a îndreptățit, înviindu-l din morți.
În Paștele primului An al Speranței, îi salut pe toți, cu credință și iubire pline de bucurie, cu urarea străveche al Bisericii: „Cristos a înviat! Adevărat a-nviat!” Această veste bună este inima credinței noastre creștine, temelia vieții noastre și izvorul speranței noastre. Învierea glorioasă a lui Isus ne-a deschis posibilitatea unei relații cu El și, prin El, cu Tatăl în Spiritul Sfânt.
Frați și surori, cuvintele apostolului Petru din prima lectură ne vorbesc cu o forță cutremurătoare: „Am mâncat și am băut cu el după ce a înviat din morți”. Căci aceste cuvinte nu vorbesc despre teorie, ci despre experiență, despre întâlnirea cu Cristos cel înviat.
Mulți s-ar putea gândi cât de privilegiați au fost apostolii! L-au văzut pe Isus, au umblat cu El, au mâncat cu El. Dar, conform învățăturii Bisericii, pentru a da mărturie nu este necesar să mergem fizic alături Isus din Nazaret. Gândiți-vă la Sfântul Paul. El nu l-a cunoscut pe Isus în viața sa pământească, dar a devenit un mărturisitor. De ce? Pentru că l-a întâlnit pe Cristos cel înviat, care i-a transformat radical viața.
Și, iată că ajungem la esența Paștelui, la mărturie. Cine dă mărturie poate fi o persoană care a cunoscut că Isus trăiește: nu numai că a trăit o dată, nu numai că a învățat, ci trăiește și acum și dă viață. Frați și surori, este important pentru noi să înțelegem ce înseamnă mărturia creștină și cum diferă aceasta de un exemplu bun. Un exemplu bun nu coincide cu mărturia. A fi o persoană bună este ceva frumos și necesar, dar mărturia creștină este mai mult decât atât. Un adevărat mărturisitor al lui Cristos este cineva care a „trecut din moarte la viață”, așa cum spune Sfântul Paul. Adică, cineva care poate spune că, de când lumina lui Cristos l-a atins, viața lui s-a schimbat. El vede în mod diferit bucuria și suferința, succesul și eșecul.
De aceea, întrebarea care ni se adresează astăzi este: Are învierea cu adevărat un impact asupra vieții noastre? Când luăm decizii în familie, la locul de muncă, în chestiuni financiare sau, mai concret, când cumpărăm, vindem, împărțim o moștenire, în conversațiile noastre, când decidem să avem încă un copil, este oare în noi lumina Paștelui? Sau trăim ca și cum credința noastră nu ar avea nicio legătură cu viața de zi cu zi?
Cine L-a „văzut cu adevărat pe Domnul” nu mai poate trăi fără El.
Cât de frumos rezumă apostolul Petru esența credinței creștine. El nu vorbește despre teorii complicate, ci despre fapte simple. Isus a umblat printre noi, a făcut bine, a vindecat, a învățat. Dar oamenii L-au respins și L-au răstignit. Și ce a făcut Dumnezeu? L-a înviat din morți.
Acesta este centrul credinței noastre. Dumnezeu nu este Dumnezeul morții, ci al vieții. Omul ucide, Dumnezeu dă viață. Omul închide, Dumnezeu deschide. Omul pune în mormânt, Dumnezeu readuce la viață.
Și, care a fost misiunea apostolilor? Să dea mărturie despre aceasta. Nu despre ei înșiși, ci despre ceea ce au văzut și au experimentat.
Dar, dragi frați și surori, permiteți-mi să vorbesc și despre Evanghelie, despre această dimineață de Paște.
Maria Magdalena merge la mormânt când e încă întuneric. Acest întuneric nu este doar absența zorilor, ci și un semn de disperare. Moartea pare să fi învins. Totul este liniștit, nemișcat. Dar când vede mormântul gol, totul se schimbă. Începe o goană. Mișcare, viață, căutare. Doi ucenici pornesc la drum: Petru și „ucenicul iubit”. Acesta din urmă rămâne anonim – pentru că ne reprezintă pe toți. Cu toții am fost invitați să fim acest ucenic.
Diferența dintre ei este interesantă. Petru vede – dar nu înțelege. Celălalt ucenic vede – și începe să creadă. Care este diferența dintre ei? Ei văd același mormânt, aceleași giulgiuri. Dar inima celuilalt ucenic era mai deschisă. Era gata să treacă dincolo de aparențe și era gata să-I permită lui Dumnezeu să-l lumineze din interior.
Fraților și Surorilor, acesta este și drumul nostru. Credința nu este doar o chestiune de dovezi. Pornim de la semne: de la Sfânta Scriptură – mai ales acum, în Anul Promisiunii –, de la mărturia Bisericii, de la evenimentele din propria noastră viață, însă acestea duc la credință doar dacă ne deschidem inimile către cuvântul lui Dumnezeu. Dacă inimile noastre sunt deschise pentru a înțelege Scripturile și „Îl vedem pe Domnul”. Pentru aceasta, ce oportunitate minunată ne oferă întâlnirile de aprofundare a credinței! Ne ajută să experimentăm că Isus cel înviat este prezent printre noi. Îi încurajez cu dragoste pe frații mei preoți să inițieze și să organizeze astfel de ocazii și vă încurajez pe voi, dragii mei credincioși, să participați la aceste întâlniri. Dacă nu citim Biblia, dacă nu mergem la întâlnirile de aprofundare a credinței, mai putem spune că este vie în noi credința Paștelui?
Astăzi îi cerem lui Cristos înviat să ne deschidă ochii pentru a-L recunoaște în evenimentele vieții noastre. Să ne deschidă inimile pentru a crede și să ne facă adevărați mărturisitori care nu numai că vorbesc despre El, ci proclamă cu viața lor că Mântuitorul trăiește, este cu noi și prin El viața este mai puternică decât moartea.
Vă urez tuturor sărbători pascale binecuvântate, liniștite și pline de bucurie.
Satu Mare, anul 2026, în Solemnitatea Învierii Domnului
† Episcopul Eugen
– Servicii de creare site web
