Vezi VIDEO – START VOT – primii alegatori la urne
Vezi VIDEO – vot printre troiene in Cavnic
Vezi VIDEO – sectie de vot fara curent la Borsa
Vezi VIDEO – alegatori matinali
Vezi VIDEO – incident la Somcuta Mare
Vezi VIDEO – STOP VOT – numaratoarea voturilor
Vezi GALERIE FOTO – deschiderea urnelor
Vezi GALERIE FOTO – lapuseni la vot
Vezi GALERIE FOTO – localnici din Codru si Chioar la vot
Azi, 9 decembrie, in ziua alegerilor parlamentare, eMaramures are un program special la radio si tv, respectiv materiale speciale in ziarul electronic. Jurnalistii se vor afla in sectiile de votare pe tot parcursul zilei, urmand sa informeze maramuresenii despre cele mai importante evenimente de la urne. In studioul de televiziune se vor organiza dezbateri si la ora 18.00 se va face un rezumat al principalelor momente, in cadrul “Stirilor Zilei”, iar la radio animatorii vor intra in direct cu reporterii aflati in teren. De la deschiderea urnelor si pana la anuntarea rezulaltelor alegerilor, ziarul electronic va transmite in format ”Live text” date despre procesul electoral, pentru ca la finalul zilei sa anunte castigatorii.
ORA 7.00 START VOTPresedintii birourilor electorale din sectiile de votare, in prezenta celorlalti membri, au verificat, in aceasta dimineata la ora 6.00 urnele, listele electorale, buletinele de vot, stampilele si celelalte materiale electorale necesare desfasurarii procesului electoral, iar mai apoi au inchis si sigilat urnele, aplicand stampila de control a sectiei de votare. Presedintele Biroului Electoral Judetean Maramures, Maria Codrea, a declarat ca la ora 7.00 a inceput procesul electoral in toate cele 428 sectii de votare constituite la alegerile parlamentare din judet.
ORA 7.30Extrem de matinali au fost unii dintre alegatorii din cartierul Sasar Baia Mare. La sectia 4 din incinta fostului Liceu 2, imediat dupa ora 7.00 s-au prezentat la urne trei baimareni. Prima a votat o femeie, exact la cinci minute de la debutul alegerilor parlamentare. Ea a declarat pentru eMaramures ca prin votul de azi, 9 decembrie, isi doreste sa se rezolve o parte din problemele municipiului resedinta si judetului. Ceilalti doi alegatori au spus ca isi doresc ca Maramuresul, impreuna cu Romania sa se indrepre spre Europa, iar nivelul de trai sa creasca. Alegatorii treziti cu noaptea in cap ca sa mearga la urne au explicat ca au ales sa fie prezenti de dimineata la vot pentru ca au de plecat din localitate.
ORA 7.40Pe o vreme deloc prielnica pentru drumurile pe afara s-au aventurat spre sectia de votare si doi baimareni, unul presat de faptul ca trebuie sa ajunga la serviciu, altul dornic sa isi exprime optiunea electorala chiar la prima ora. Acesta din urma, un barbat de varsta a treia, a spus ca s-a grabit la urne chiar daca e dezamagit dupa campania electorala. „Am venit la vot desi nu sunt tocmai multumit de candidatii care apar pe lista. Speram intr-o oferta ceva mai buna, dar asta este… Sa vedem acum ce o sa faca”, a spus el imediat dupa ce si-a exercitat dreptul de vot in Sectia 5 Baia Mare, aflata tot in incinta fostului liceu minier de pe strada Victor Babes.
ORA 8.00In majoritate, persoane de varsta a treia s-au numarat printre primii alegatori in sectiile de votare din incinta Scolii „Victor Babes” Baia Mare, ale caror presedinti nu au semnalat probleme in prima ora de la inceperea procesului electoral. Aproximativ 15 persoane s-au prezentat la urne in acest interval la unitatea de invatamant locala.
ORA 9.00
Vezi primele imagini din sectiile de votare baimarene si declaratiile unora dintre primii alegatori care s-au grabit sa se prezinte la urne pentru a-si exprima optiunile electorale.
ORA 9.50Alegatorii din Cavnic nu s-au grabit sa mearga la urne, insa absenta lor este justificata pentru ca vremea este rea, iar strazile sunt greu circulabile din cauza ninsorii si viscolului. Un strat gros de zapada s-a asternut peste micuta localitate, astfel incat doar cavnicarii care au iesit din case pentru a merge la slujba de duminica s-au oprit si pe la una dintre cele trei sectii de votare deschise in aceasta zona.
La Sectia 148 din incinta liceului din Cavnic, in prima ora de vot s-au prezentat la urne doar 9 alegatori din totalul de 1.840, la Sectia 149 amenajata in scoala generala, in acelasi interval, au fost 15 alegatori din 1.750, iar la Sectia 150- scoala din Handal s-au prezentat la urne 12 persoane din totalul de 816.
CITESTE SI:
ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – Ninsoarea deasa a tinut alegatorii din Cavnic departe de sectiile de vot (VIDEO)
Ora 10.30Reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie si cei ai Biroului Electoral Judetean dau asigurari ca vremea rea nu creeaza probleme in desfasurarea procesului electoral la nivelul Maramuresului. Toate cele 428 de sectii de votare din judet sunt deschise iar autoritatile au mentionat ca pana la aceasta ora nu s-au inreigstrat incidente electorale.
ORA 10.50Cinci barbati au fost prinsi aseara, 8 decembrie, in timp ce distribuiau afise electorale pe strada Ioan Slavici din Baia Mare, in perioada interzisa campaniei electorale. Acestia au fost reclamati politistilor de catre o persoana care i-a zarit in timp ce imprastiau materialele. Echipajul de siguranta publica deplasat la fata locului a identificat un grup de lipitori de afise, la care au gasit 30 de materiale electorale nedistribuite. Acestia au fost sanctionati contraventional, fiecare cu suma de 1.000 de lei.
CITESTE SI:
INCIDENTE ELECTORALE – Campania a continuat in Maramures si in ziua interzisa actiunilor electorale
ORA 11.00 Biroul Electoral Judetean pregateste primele raportari privind prezenta la vot in Maramures. Informatiile vor fi date publicitatii la ora 11.30, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta de catre presedintele Maria Cordea. Sunt avute in vedere, pentru aceasta raportare partiala 89 de sectii de votare din judet iar statisticienii au mentionat ca marja de eroare este de maximum 3%.
ORA 11.15 Cu lacrimi in ochi s-au prezentat la vot mai multi alegatori din satul Lapusel. Ei au marturisit ca sunt foarte suparati pe ceea ce se intampla la ora actuala in tara si ca ii intristeaza mult faptul ca tot mai multi tineri pleaca in strainatate. „E foarte greu pentru noi acuma, la batranete. Am ramas singuri si vedem cum tara asta e furata”, a spus, plangand, una dintre alegatoarele care au fost dimineata la sectia 352 din comuna Recea. Pana la ora 11.00 in acest punct destinat scrutinului s-au prezentat 79 de alegatori din totalul de 991 inscrisi pe listele electorale.
CITESTE SI:
ALEGERI PARLAMENTARE – RECEA – Cu lacrimi in ochi, la votul pentru desemnarea viitorilor parlamentari din Maramures (VIDEO si GALERIE FOTO)
ORA 11.30
Maramuresul este printre judetele codase in privinta prezentei la vot, conform raportarilor Biroului Electoral Central, cu 3,16% dintre alegatori inregistrati la urne, pana la ora 10.00. In mediul rural, votantii nu s-au grabit sa isi exprime optiunile electorale, doar 2,75% dintre ei fiind prezenti. In schimb, la orase prezenta a fost de 3,42%. Clik AICI pentru a afla cati romani au fost la vot pana la ora 10.00
CITESTE SI:
PREZENTA LA VOT – ORA 10.00 – Maramuresul, locul 36 pe tara la prezenta la vot – 3,16%
ORA 12.00Potrivit oficialilor BEJ Maramures, in prima parte a zilei nu s-au inregistrat evenimente deosebite in sectiile de votare din teritoriu. Totusi, s-a semnalat un incident mai deosebit pentru ca la Sectia 140 din Borsa a fost oprit curentul pentru cateva minute, putin dupa ora 7.00.
CITESTE SI:
ACTUALIZARE 2 – INCENDIU – O gospodarie s-a aprins ca o torta pe o straduta din Borsa (VIDEO si GALERIE FOTO)
ORA 12.05
In comuna Satulung prezenta la vot a redusa in cursul diminetii. Reporterii eMaramures, care se afla in teren, au aratat ca in sectia cu numarul 381 erau inregistrati, pana la 12.00, doar 90 de alegatori din cei 1.183 inscrisi pe liste, ceea ce reprezinta 7,6%.
ORA 12.30Un incident a fost surprins de catre reporterii eMaramures in cadrul sectiei de votare 164 din Somcuta Mare. Doua femei au intrat, pret de cateva secunde, impreuna in cabina de votare. Cele doua sunt surori iar una dintre ele a vrut sa afle amanunte despre numarul de casute de pe buletine in care trebuie sa aplice stampila. Abaterea a fost observata la timp si de catre membrii biroului electoral.
CITESTE SI:
CONSULTANTA ELECTORALA – Alegatori maramureseni derutati la vot de candidatii minoritatilor
ORA 13.00Prezenta la urne a trecut de 12% in satul maramuresean Lapusel, invecinat municipiului Baia Mare. Pana la ora 13.00, potrivit presedintelui din sectia de votare numarul 354, si-au exprimat optiunile electorale 140 de persoane din totalul de 1.154 care sunt inscrise pe listele electorale permanente.
ORA 13.50
Cu multe sperante s-au dus la vot alegatorii din Maramuresul istoric, care dupa ce si-au spus rugaciunile in biserica s-au indreptat spre sectiile de votare. „Daca mergm macar avem dreptul sa speram”, a spus unul dintre alegatorii din Budesti. In comuna maramureseana, in Sectia 258 era multa aglomeratie la orele pranzului. Aici pana la ora 12.30 votasera 100 de persoane din totalul de 1.240 aflate pe listele electorale. Si la Calinesti, in Sectia 261, maramuresenii s-au inghesuit la urne dupa sfanta liturghie, aproximativ 100 de persoane prezentandu-se la urne din 1.205.
CITESTE SI:
PARLAMENTARE 2012 – Pe Valea Cosaului, alegatorii au rostit intai o rugaciune si apoi s-au dus la vot (VIDEO)
ORA 14.00
De multa incapatanare a dat dovada presedintele Sectiei 338 de la Ocna Sugatag, care, in ciuda faptului ca a fost sesizat verbal despre incalcarea prevederilor legale, nu a luat nicio masura pentru indepartarea afiselor electorale aflate vizavi de locul in care se voteaza. Materialele de propaganda ale mai multor candidati au ramas langa sectia de votare, desi presedintele ar fi avut obligatia sa anunte politia sau reprezentantii administratiei locale si sa ceara indepartarea lor. A fost nevoie de reclamarea acestuia la BEJ Maramures.
CITESTE SI:
INCIDENT ELECTORAL – Presedinte de sectie de votare din Ocna Sugatag, prins cu legea electorala neinvatata
ORA 14.10
In Sighetu Marmatiei prezenta pana la ora 14.00 a fost de aproximativ 18%, conform unor sondaje facute de catre reporterii eMaramures. La Gradinita nr. 9, unde se afla sectia de votare 100, presedintele a semnalat ca 256 de persoane si-au exprimat optiunile electorale, din totalul de 1.561, ceea ce reprezinta peste 16%. La Scoala Generala 8, din cartierul Iapa, (sectia 86), din 1.186 de alegatori au votat 210 (17,7%), iar la Universitatea Babes Bolyai (sectia 90), au pus stampila pe buletinele de vot 240 de persoane din 1.200 inscrise in listele electorale (20%).
ORA 14.30
In numeroase sectii de votare din orasul Borsa prezenta ramane scazuta chiar si la ora 14.00. Presedintii celor doua birouri electorale din cadrul Scolii Poiana au aratat ca numarul celor care si-au facut aparitia la urne a ramas sub 120. Astfel, in sectia 141, prezenta a fost de doar 11% iar in sectia 140 a ajuns la 13%. In schimb, la sectia 139, care functioneaza la Scoala Repedea, procentul votantilor a trecut de 17%, 60 de persoane din cele 800 fiind prezente la vot pana la ora amintita.
ORA 14.50
De la deschiderea sectiilor de votare pana la ora 13.00, Inspectoratul de Politie al Judetului Maramures a fost sesizat cu privire la producerea a doua incidente electorale. Unul dintre acestea a fost semnalat in Baia Mare, iar politistii incearca acum sa afle autorul unei scrisori denigratoare la adresa unor candidati la alegerile parlamentare.
CITESTE SI:
INCIDENTE ELECTORALE – Candidati denigrati prin scrisori distribuite in casutele postale din Baia Mare
ORA 15.10
Pentru a doua oara in istoria alegerilor parlamentare, romanii voteaza conform sistemului uninominal, bazat pe principiul proportionalitatii. Modelul de repartizare a mandatelor deste unul contestat inca din 2008, dar niciuna dintre formatiunile care s-au aflat la guvernare nu l-au schimbat.
CITESTE SI:
ALEGERI – PROCEDURA REDISTRIBUIRII – Cum se repartizeaza mandatele de parlamentar prin redistribuire
ORA 15.40
Maramuresul ramane in coada clasamentului national in privinta prezentei la urne din cadrul alegerilor parlamentare. Potrivit raportarilor Biroului Electoral Central, judetul se afla pe pozitia 38 in tara, cu doar 15,5% dintre alegatori la urne pana la ora 14.00. Spre deosebire de alegerile parlamentare si alte procese electorale, in cadrul scrutinului de astazi interesul aratat votului este mai mare in mediul urban.
CITESTE SI:
* PREZENTA LA VOT – ORA 14.00 – Maramuresul a coborat in clasamentul national – locul 38, cu o prezenta de 15,5%
*PREZENTA – NATIONAL – Pana la ora 14.00, 20,56% dintre romanii cu drept de vot si-au exprimat optiunea electorala
ORA 15.50
Transporturi speciale pentru alegatori se pare ca au fost puse la dispozitie de catre unii dintre candidatii la parlamentare, care nu au dorit sa piarda voturi din cauza vremii nefavorabile si a comoditatii unora. La BEJ Maramures s-a semnalat ca peste 270 de persoane ar fi fost duse la urne in comunele Botiza si Poienile Izei. Cazul a fost predat pentru ancheta la IPJ.
CITESTE SI:
ANCHETA – TRANSPORT LA URNE – Politistii maramureseni verifica cum au ajuns la vot 214 de persoane din Botiza si Poienile Izei (VIDEO)
ORA 16.20
Multi alegatori maramureseni s-au aflat in dificultate in momentul in care au ajuns in cabinele de vot pentru ca nu s-au asteptat ca pe buletine sa regaseasca si alti candidati decat cei despre care au aflat in timpul campaniei electorale. Prezenta unor nume straine, mai ales pe buletinul de vot pentru Camera Deputatilor, i-a dezorientat, astfel incat au aparut si problemele.
CITESTE SI:
CONSULTANTA ELECTORALA – Alegatori maramureseni derutati la vot de candidatii minoritatilor
ORA 17.40
Alte doua incidente au fost semnalate IPJ intre orele 13.00 si 17.00. La Cavnic, politia a fost sesizata despre faptul ca in cursul zilei, intre orele 13.00 – 14.00, un post local de televiziune a redifuzat un reportaj filmat in urma cu 3 saptamani, in care apar reprezentanti locali ai unui partid politic, semnalarea vizand continuarea propagandei electorale dupa incheierea acesteia. In cauza se efectueaza cercetari pentru clarificarea aspectelor semnalate.
ORA 18.00
Biroul Electoral Judetean Maramures a inregistrat o plangere din partea unui candidat din Colegiul Sighet pentru Camera Deputatilor, care a reclamat ca s-a transmis prin SMS mai multor alegatori sigheteni un mesaj din care rezulta ca se retrage din cursa electorala si care ii indemna sa voteze competitori ai sai. Sesizarea urmeaza sa fie verificata, dupa cum au anuntat reprezentantii biroului electoral.
ORA 18.00
Maramuresul a ajuns pe penultimul loc in privinta prezentei la vot, conform datelor centralizate pentru ora 18.00. La nivelul judetului s-au prezentat la urne doar 28,73% dintre alegatori. Singurul judet din tara in care numarul votantilor a fost mai mici este Timisul, unde prezenta a fost de 26,73%.
CITESTE SI:
PREZENTA LA VOT – ORA 18.00 – Maramuresul ramane in coada clasamentului national, cu cea mai slaba prezenta la vot
Cu aproape 16 procente a crescut numarul votantilor, la nivel national, in ultimele patru ore de vot. Conform prezentarilor facute de catre reprezentantii Biroului Electoral Central, la ora 18.00 prezenta la vot era de 36,54%. In documentul oficial se arata ca la tara s-a votat mai mult, 38, 95% dintre persoanele prinse pe liste fiind inregistrate la urne. In schimb, in mediul urban, doar 34,78% dintre alegatori si-au exprimat optiunile electorale.
CITESTE SI:
PREZENTA – NATIONAL – 36,54% dintre romanii cu drept de vot au fost la urne pana la ora 18.00
ORA 19.00
Alegerile s-au desfasurat fara incidente in Baia Sprie, dupa cum au relatat presedintii sectiilor de votare. Prezenta a fost destul de scazuta la urne, in primele ore de la deschidere, insa numarul baisprienilor veniti la sectiile de votare a mai crescut putin dupa orele amiezii. Majoritatea votantilor intalniti in sectiile din acest oras au marturisit ca au votat cu gandul la o schimbare in bine.
CITESTE SI:
ALEGERI PARLAMENTARE – BAIA SPRIE – Numar mic de alegatori prezenti la urne, in orasul de sub Gutai
ORA 21.00
Presedintele Biroului de Electoral de Circumscriptie nr. 26 Maramures a declarat ca procesul electoral s-a incheiat in toate sectiile de votare constituite in Maramures. Nu au mai fost semnalate incidente.
Ultima actualizare: ORA 21.00
Exit Poll – pentru ora 18.00, realizator societatea Megatronic WorldProduction
Colegiul 1 Senat, Baia Mare Liviu Titus Pasca – USL – 64,65%
Colegiul 1 Camera Deputatilor Baia Mare Vest – Mircea Dolha – USL – 62,65%
Colegiu 2 Camera Deputatilor, Baia Mare Est – Florin Tataru – USL – 67,53%
Nu au raspuns 28,5%
CITESTE SI:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE – EXIT POLL – Posibilii castigatori pe colegiile din zona Baia Mare
Ultima actualizare: ORA 22.30
• REZULTATE PROVIZORII – ALEGERI PARLAMENTARE – Castigatorii colegiilor din Maramures (date neoficiale)
In ajutorul alegatorilor, eMaramures pune la dispozitie un motor de cautare specializat, astfel incat fiecare sa afle rapid la ce sectie de votare sunt arondati, care sunt colegiile uninominale la care sunt arondati si candidatii pe care au posibilitatea sa ii voteze.
Utilizatorii trebuie doar sa execute o cautare dupa localitate si strada sau sat, dupa caz, astfelotinand informatiile dorite, precum si numele si prezentarea fiecarui candidat atat de la Senat, cat si de Camera Deputatilor.
In cele 428 de sectii de votare din Maramures, de la ora 7.00 si pana la ora 21.00, sunt puse la dispozitie cate doua documente destinate votului. Alegatorii vor avea voie sa aleaga doar candidatii care sunt arondati colegiului lor de domiciliu si isi vor putea exercita dreptul la vot strict in sectiile de votare pe listele carora au fost plasati. La nivelul judetului sunt 53 de politicieni inscrisi in competitia electorala iar acestia sunt impartiti in trei colegii pentru Senat si sapte colegii pentru Camera Deputatilor.
Sursa: eMaramures.ro