Accesul restrictionat pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati este cauzat de lipsa de sustinere a statului si de o strategie disciminatorie despre care prea putini vorbesc, preferand sa ignore un fenomen care se repercuteaza negativ nu doar asupra celor altfel decat majoritatea, ci si asupra bugetului national. Insa fenomenul discriminatoriu a inceput sa fie inteles de cativa maramureseni care, prin deschiderea a doua intreprinderi unde au angajat persoane cu dizabilitati, au demonstrat ca sistemul poate fi invins si ca fiecare om, indiferent de conditia sa, poate fi productiv, cu conditia sa vrea si sa i se ofere o sansa.
Ne nastem toti egali. Apoi, ca-ntr-un cosmar absurd, conceput parca de Orwell, unii devin… mai egali decat altii. In tara noastra se cultiva grau, porumb, crestinism, umanitate, egalitate de sanse, insa multe „productii” sunt doar pe hartie. O butaforie pe scena vietii in care sutem distribuiti cu totii, si cei mai egali si cei mai putin egali, in rolul omului. In fapt, „rodul” acestor productii nu e nicicand recoltat, insa e raportat, propagandistic, pentru ca asta da inca o sansa „celor mai egali” locuitori: sansa umanoidului de a se crede vertical intr-o lume stramba.
In schimb, cei „mai putin egali” traiesc, ei cu ei, o drama ascunsa, generata de scuza eterna a celor mai mari dintre „cei mai egali” locuitori din tara Francescai: „N-avem bani pentru a ne permite sa fim toti egali”. Urmeaza o poveste din tara Francescai, a lui Dinu, Ciprian, Ludovic, Emerich si a celor 18.938 de maramureseni aidoma lor.
“Esti frumoasa, dar nu te putem angaja!”
Francesca are 22 de ani si s-a nascut cu un handicap, nu aude.
“De la varsta de trei ani am inceput sa fac logopedie. Mama mea s-a incapatanat si m-a dat la o gradinita normala, apoi la Scoala generala nr. 5. Am terminat Liceul Sportiv, unde am facut handbal. Profesorii m-au inteles si m-au ajutat foarte mult – au fost si copii care nu m-au inteles, dar nu i-am bagat in seama. Am facut curs de cofetar, curs de fotomodel si curs de bucatar la ASSOC. Am vrut sa ma angajez de multe ori, dar mi se spunea, politicos: „Esti frumoasa, dar nu te putem angaja”. Societatea nu m-a ajutat cu nimic…”, spune Lucia Francesca.
Pana la urma, ea a gasit intelegere la una din intreprinderile de economie sociala infiintate de ASSOC.
“Acum lucrez ca ajutor de bucatar si sunt foarte bucuroasa ca am devenit un om util societatii. Vreau sa fiu privita ca un om normal! Iubesc tot ce e frumos in jurul meu si le multumesc celor care au facut asta pentru mine si pentru ceilalti colegi ai mei. Nu o sa ii dezamagesc pentru sansa pe care mi-au dat-o”, e convinsa tanara.
Francesca, Dinu, Ciprian, Ludovic, Emerich fac parte din aria restransa a celor care au reusit sa-si implineasca cel mai mare vis al lor. Cei care i-au ajutat spun ca nu banii sunt impedimentul principal al perpetuarii unui fenomen eradicat in vestul Europei, ci comoditatea si mentalitatea. Aceeasi mentalitate care a generat intrebarea: „E oportun sa dezbatem lipsa locurilor pentru persoanele cu handicap, in conditiile in care atatia oameni valizi nu au locuri de munca?”.
A rosti aceasta intrebare cere un tratament pentru schimbarea mentalitatii. n pacate, pentru boala noastra nu exista pilule, insa, in loc de terapie, analizam fenomenul discriminarii pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati si concluzionam de ce e oportun sa-l dezbatem, raportandu-ne nu doar la clamata „egalitate”, ci si la argumentul economic.
Astazi, aproape 19.000 de maramureseni sufera de un anumit grad de handicap. Insa drama lor cea mai mare nu este generata de suferinta fizica cauzata dizabilitatea pe care o au, ci de dizabilitatea pe care o avem noi, ceilalti, de a-i trata ca pe niste egali, de a le oferi sansa sa fie utili.
In februarie 2012, pentru prima oara in ultimii sase ani, in Maramures s-a organizat o bursa a locurilor de munca pentru persoanele cu diazbilitati. Oferta este ridicola, daca o raportam la cei 19.000: 79 de locuri de munca, din care 11 pentru persoane cu studii superioare. Totusi, actiunea a fost considerata de organizatori un “succes istoric”, macar pentru ca a dat semnalul trezirii unei mentalitati adormite. Cate din locurile de munca oferite au fost ocupate, ramane inca un mister, angajatorii fiind inca in faza de analiza, dar startul a fost dat in urma cu aproape un an.
Fabrica de ambalaje…
In iunie 2011, in Baia Mare s-a infiintat prima intreprindere de economie sociala din nord-vestul tarii, tot personalul direct productiv fiind format din persoane cu dizabilitati. „Vinovati” de start au fost cei din organizatia neguvernamentala de asistenta sociala ASSOC, iar povestea pare una simpla.
„Intreprinderea de economie sociala ASSOC Packing a avut ca principal obiectiv angajarea a 11 persoane cu diferite tipuri de dizabilitati. Nu a fost necesara adaptarea utilajelor, ele corespund din punct de vedere al protectiei muncii, insa am adaptat spatiul la nevoile lor (toaletele, rampele, usile etc.). Fabrica proceseaza carton ondulat, producand toate tipurile de ambalaje, de la cutii de suveniruri, cutii de pizza, pana la cutii care presupun amabalarea mobilelor”, a declarat Ciprian Sarca, managerul intreprinderii de economie sociala.
Sintetizat, cei de la ASSOC au realizat un proiect, au obtinut fonduri europene, au facut, la iesirea din Baia Mare, o mica fabrica si au angajat 11 persoane cu dizabilitati. De ce s-au legat la cap? Pentru ca problema lipsei locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati poate fi rezolvata mult mai usor decat sustin cei din conducerea statului.
Cei de la ASSOC s-au uitat in curtea vecinilor si au aplicat metoda lor. Cu ajutorul unui test creat de olandezi, si a carui aplicabilitate vor sa o extinda in toata tara, se pot determina exact tipurile de activitati pe care le pot face fara risc persoanele cu dizabilitati. Asa s-au incumetat sa le ofere acestor persoane increderea pe care statul nu le-o da, sa inceapa productia si sa ajunga, in doar cateva luni, la previziunea ca in, urmatoarea jumatate de an, intreprinderea se va putea sustine singura, desi a intrat pe piata libera si se confrunta, ca si firmele concurente din domeniu, cu aceeasi criza economica.
„Sigur, angajatorii au o oarecare reticenta ca aceste persoane nu si-ar putea face suficient de bine treaba la locul de munca, ca n-ar avea productivitatea necesara, lucru care, sigur, este si o realitate, dar in momentul in care persoana cu dizabilitati ocupa locul potrivit la care poate face fata, aceste probleme dispar. Avand in vedere ca activitatile din cadrul intreprinderii sunt diferite, probabil ca singurul secret este acela de a evalua corect persoana si de a-i oferi postul potrivit in raport cu capacitatile pe care le are. Avem o echipa de experti formatori care pot furniza informatii despre abilitatile pe care le are persoana cu dizabilitati”, a mentionat managerul Ciprian Sarca.
… si “muncitorii speciali”
Fabrica de ambalaje produce pentru aproximativ 50 de clienti din Maramures, Satu Mare si Cluj. Oamenii lucreza patru ore pe zi, in doua schimburi, au transport asigurat, o masa calda si un salariu de 500 de lei net. Paradoxal, pentru blazarea care caracterizeaza sistemul cangrenat de criza economica, „cei mai putin egali” se incurajeaza singuri pentru a atinge performantele “celor mai mult egali”, desi deocamdata nu le cere nimeni acest lucru.
„Reusim, poate asta e cel mai greu lucru, sa avem stabilitate pe piata – fiind ca e greu sa intri pe o piata in care exista atat de multi producatori de ambalaje, cu o sectie mica si cu persoane cu dizabilitati. Si daca reusesti sa intri in competitie cu ceilalti si chiar sa le iei unele comenzi de la cei care au pornit mai inainte si care lucreaza cu personal valid si cu utilaje un pic mai bune, eu cred ca asta e o mare realizare”, spune Dinu Ciuvar (43 ani), o persona cu dizabilitati care este seful de productie al fabricii.
Ciuvar a lucrat pana in anul 2001 la fosta cooperativa de invalizi SC Drum Nou, apoi, in urma schimbarii legislatei, a fost pensionat.
“Stiti cum e? O persoana cu dizabilitati are tendinta de a se simti izolat de societate, iar in momentul in care vine cineva si iti ofera un loc de munca si posibilitatea de a lucra intr-un colectiv, de a fi util societatii si de a simti alaturi de alte persoane cu aceleasi probleme, esti implinit”, e convins Ciuvar.
Pentru ei e o schimbare mare, spune seful de productie. “Cand pornesti de la o viata in care stai acasa si astepti sa vina pensia si ajungi sa lucrezi, mai mult decat satisfactiile materiale castigi pe plan psihic, fiind ca, mai ales azi cand sistemul e schimbat fata de ce a fost inainte, multi dintre angajatori evita… mai bine platesc o anumita suma de bani statului decat sa angajeze o persoana cu dizabilitati. Nu-i prea bine inteleasa situatia persoanei cu dizabilitati… Angajatorul nu vrea sa se complice, sa vada un schiop, de exemplu, in fabrica lui”, spune Ciuvar.
Ludovic Cuc are 43 de ani, e casatorit si are un copil. El are un handicap locomotor si pentru boala sa statul ii da o pensie de 350 de lei, dar spune ca ii place sa munceasca, sa fie util. A lucrat mai mereu, ce-a putut, ba la fosta Avicola, ba la firme din industria lemnului, insa in urma cu doi ani si-a pierdut locul de munca. Nu si speranta ca va lucra din nou.
„Am lucrat ca paznic, dupa aceea in productie si apoi ca fochist. Cand mi-am pierdut locul de munca am cautat in tot orasul, dar, din nefericire, n-am gasit. Am observat ca nu ma primeau pentru ca am o dizabilitate… Mi-am pastrat speranta si cand am vazut la televizor o emisiune despre societatea asta, am zis: “Hai sa incerc”. Si acum am niste colegi minunati”, spune Cuc, astazi muncitor la intreprinderea de economie sociala de la marginea Baii Mari.
Si Ciprian Cebanar este o persoana cu dizabilitati. Are 24 de ani si locuieste impreuna cu mama lui, dar viata nu a fost prea darnica cu el. Cea mai frumoasa amintire? Cand a iesit prima data din Maramures, anul trecut, intr-o excursie de trei zile la Brasov, la ceea ce el numeste „discutii in grup ale micilor intreprinzatori din tara”. Cel mai mare vis? A fost deja implinit. Vroia lucruri simple: sa lucreze si sa socializeze, sa nu fie singur. Acum munceste la fabrica de ambalaje.
„Am incercat sa ma angajez de multe ori, dar n-a fost posibilitatea, n-au fost locuri de munca… Spuneau: “Asteptati, ca va sunam noi”… Vroiam sa lucrez pentru a ma descurca mai bine, sa ma integrez in societate. Mie imi place sa socializez cu oamenii si – cine stie? – poate o sa ajung sa lucrez chiar in strainatate”, crede Cebanar.
“Am simtit discriminarea…”
Si visul lui Emerch Biro s-a implinit, desi, la 31 de ani, inca e convins ca integrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati e doar o iluzie, fara acoperire in realitate.
„Sunt persoana cu dizabilitati, am o boala care se numeste hemofilie. Dupa mai multe incercari de a-mi gasi un loc de munca, aici, la receptia asociatiei ASSOC, a fost singurul loc unde am fost acceptat, inteles si unde s-a vazut o valoare in mine. Ei nu s-au uitat la dizabilitatile mele, ci la ceea ce pot sa fac si cum pot sa fiu de folos institutiei pe care o reprezint. Multe persoane isi doresc sa-si gaseasca un loc de munca, bineinteles este si o parte mai comoda, care prefera sa primeasca ajutoarele sociale, dar cei care vor sa lucreze ar gandi mult mai pozitiv despre viata si ceea ce e in jur daca asistentii sociali sau cei ce se ocupa de implementarea legilor care privesc persoanele cu dizabilitati le-ar ajuta sa faca cursuri de calificare, apoi de integrare, nu doar pe hartie, ci in practica”, spune Biro.
Tanarul spune ca atunci cand merge pe strada si simte cel mai acut sentimentul de disciminare, dar vrea sa pastreze doar amintirile frumoase. “Cea mai placuta experienta din viata mea a fost cand am venit aici, la ASSOC, si mi-au spus ca vor face tot posibilul sa imi gaseasca un loc de munca. Imi spuneam ca asta o sa se intample peste vreo 20-30 de ani, pentru ca tot de usi inchise m-am lovit, dar intr-un foarte scurt timp m-au sunat si mi-au spus sa vin pentru a ma angaja”, isi aminteste Emerich Biro, angajat la o alta intreprindere de economie sociala a ASSOC.
Restaurant si catering
Dupa punerea a functiune a fabricii de ambalaje, cei de la ASSOC au infiintat inca sapte locuri de munca pentru persoane cu dizabilitati si persoane din grupuri vulnerabile. Arpad Ciorba, care manageriaza cea de-a doua intreprindere sociala din Baia Mare, un restaurant, a explicat strategia prin care acest fenomen, ignorat de stat – crearea locurilor de munca pentru persoanele speciale – va fi perpetuat in Maramures.
„Am pornit in 9 decembrie, de la 0, iar acum avem 40-50 de clienti pe zi in restaurant si vreo 70 de meniuri livrate prin catering. Toata mancarea care o folosim e proaspata, nu folosim nimic congelat sau conserve. In fiecare zi avem meniuri de post, mancare vegetariana, mancare vegana, care nu trecuta prin foc. Mancarea este foarte buna, ajunge la timp si ajunge calda. La restaurant sunt angajate sapte persoane din grupurile vulnerabile, din care trei sunt cu dizabilitati. Scopul nostru este ca din profit sa cream alte locuri de munca pentru oameni cu dizabilitati”, a precizat Ciorba.
“Am reusit sa batem sistemul!”
Beneficiile economice pe care le-ar avea statul prin cresterea numarului locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati consta in reducerea presiunii de pe bugetele alocate celor asistati social. Trist e ca, din acest punct de vedere, masurile statului inca lipsesc, insa e imbucurator ca organizatii neguvernamentale si chiar unele firme inteleg importanta integrarii acestor persoane in societate.
„Primul pas este sa ne invingem ideile preconcepute vizavi de faptul ca persoanele cu dizabilitati nu pot avea o anumita productivitate. Daca fiecare persoana este distribuita in cadrul procesului de productie pe o functie pe care o poate face, dizabilitatile pe care le are sunt mai putin importante. Sigur ca nu toti putem face aceleasi lucruri, dar ati fi surprins sa vedeti ca persoane cu dizabilitati pot face mult mai bine anumite activitati decat persoane valide”, a precizat Ciprian Sarca, managerul primei intreprinderi de economie sociala din Maramures.
„Structura economiei nu a fost conceputa in asa fel incat persoanele cu dizabilitati sa lucreze. Ei sunt, oarecum, tinuti in casa, inchisi. Sa stiti ca deja in Baia Mare sunt multi care se gandesc sa angajeze in societatea lor persoane cu dizabilitati, mai trebuie ca si statul sa sustina aceste firme si cred ca asta se va intampla, insa mai trebuie sa treaca, probabil, ceva timp. Ideea e ca acest timp sa fie unul scurt”, a declarat Arpad Ciorba, managerul celei de-a doua intreprinderi sociala din Baia Mare.
Emerich Biro spune ca visul sau cel mai mare este sa vada pe strada cat mai multe persoane cu dizabilitati care tin capul sus, “stiind ca sunt folositori societatii, pentru ca societatea i-a acceptat si nu mai sunt un handicap pentru societate, ci sunt un plus”. Dinu Ciuvar e convins ca “cea mai mare realizare este ca reusim sa batem un sistem in care persoanei cu dizabilitati nu i se ofera prea multe”.
Sursa: Catalin Vischi
– Servicii de creare site web
