Kovesi urmărește „oameni bogați și puternici”, nu fapte penale

Într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef european, afirmă, printre altele, că „trebuie să lucrăm cu cazuri complexe, în care să investigăm oameni puternici și bogați”.

„Dezideratul” enunțat la nivel european pare exact ce îi solicita doamna în cauză (atunci când conducea DNA) procurorului Uncheșelu (potrivit unei înregistrări difuzate public prin iunie 2017), respectiv „să decapați instituțional (…) și să ajungem la domnul premier”, îngrijorată fiind „de ce nu îi înhățăm”.

Sau exact ce le solicita domnia sa procurorilor din subordine (potrivit unei alte înregistrări devenite publice), respectiv „după decizia CCR, mi-aș fi dorit să ieșim cu un dosar de ministru, să presăm, sau măcar pe un dosar important”.

Dincolo de mici detalii, precum acelea că „rule of law” înseamnă că atât cetăţenii, cât şi instituțiile, trebuie să respecte legea, acționând în limitele stabilite de către legiuitor și în conformitate cu valorile democrației și ale drepturilor fundamentale, între dorințele doamnei Kovesi și realitatea obiectivă au existat și există diferențe uriașe, după cum urmează:

La nivel național (Parchetul UE urmând a lucra în strânsă colaborare cu autoritățile naționale de aplicare a legii), obiectul urmăririi penale îl constituie, în primul rând, strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor (adică a acelor fapte prevăzute și pedepsite de legea penală).

Abia ulterior discutăm despre identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiunile respective (evident, NU doar „oameni puternici și bogați”) și despre stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata, dacă este sau nu cazul, să se dispună trimiterea în judecată (pe baza unui probatoriu complex, administrat exclusiv în scopul aflării adevărului).

Acesta este și motivul pentru care, atunci când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la FAPTĂ (adică IN REM), chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

Explicitând procedura urmăririi penale IN REM, prin Decizia nr. 260/2016, Curtea Constituțională a stabilit că „Această dispoziție are caracter imperativ și este aplicată chiar și în ipoteza în care în cuprinsul actului de sesizare este indicată o anumită persoană ca fiind cea care a săvârșit infracțiunea care face obiectul sesizării/ori când starea de fapt descrisă permite identificarea sa”.

Prin Decizia nr. 236/2016, Curtea Constituțională a confirmat că „începerea urmăririi penale IN REM legitimează organul de cercetare penală să demareze activitățile specifice care duc la realizarea obiectului urmăririi penale, sens în care, după sesizare, are obligația să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunii, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acesteia și să strângă și să administreze probele necesare cu respectarea exigențelor consacrate de art. 100 și 101 din Codul de procedură penală referitoare la administrarea probelor în acord cu principiul loialității.”

Prin aceeași decizie, instanța de control constituțional a mai arătat că „faza procesuală a urmăririi penale IN REM este o fază destinată strângerii de probe în baza cărora se pot contura indicii rezonabile care pot sta la baza unei învinuiri aduse unei persoane. Curtea reține că învinuirea adusă unei persoane concretizată în ordonanța procurorului prin care se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale, IN PERSONAM, are caracterul unei acuzații în materie penală, în sensul dat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului acestei noțiuni. Prin consecințele pe care formularea unei învinuiri IN PERSONAM le are în planul drepturilor persoanei, aceasta NU poate fi consecința unei simple înregistrări a unei sesizări împotriva unei persoane, aceasta trebuind fundamentată de o serie de elemente – indicii rezonabile – administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege”.

Ceea ce convenabil uită doamna Kovesi (obișnuită cu „decapări”, „înhățări” și cu investigarea oamenilor „puternici și bogați”) este împrejurarea că reglementarea etapei urmăririi penale IN REM garantează caracterul echitabil al desfășurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadru procesual și nicio persoană să NU fie pusă sub acuzare în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Pentru că, în caz contrar, lucrurile se întâmplă, spre exemplu, întocmai ca în cazul „DNA vs. Toni Greblă”.

În această speță, prin decizie definitivă, pe baza aceluiași probatoriu administrat de DNA, ICCJ l-a achitat pe Toni Greblă pentru TOATE infracțiunile reținute în sarcină de către DNA, arătând fie că acuzația DNA este formulată în mod deficitar și imprecis, fie că ale procurorului concluzii NU au avut un suport probator în sensul acuzației penale aduse inculpatului, fie că interpretarea dată de procuror convorbirilor telefonice și de tip SMS NU este susținută de materialul probator administrat în cauză și concluzionând fie că faptele NU EXISTĂ, fie NU sunt prevăzute de legea penală!

Privind restrospectiv (prin raportare la afirmația recentă a doamnei Koveși), putem lesne concluziona că „dezideratul” DNA a fost, la acel moment, „să investigăm oameni puternici”, chiar dacă faptele nu au existat sau nu erau prevăzute de legea penală!

Acuzat, încătușat, prezumat de procurori vinovat, supus disprețului public, determinat să renunțe la funcția de judecător al CCR (acesta și-a prezentat demisia tocmai pentru a nu afecta imaginea și prestigiul instanței de control constituțional), Toni Greblă și-a probat nevinovăția, după 4 ani de umilințe…Înțelegem însă că doamna Kovesi, fidelă „principiilor” „decapării” și „înhățării” și uitând că procurorul este obligat ca doar în momentul în care există bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană, caută noi „Toni Greblă” la nivelul statelor membre ale UE.

Problema pentru doamna Kovesi este că, similar/identic principiilor legale stabilite de legiuitor la nivel național, nici la nivel european obiectul urmăririi penale NU este reprezentat de investigarea oamenilor „puternici și bogați”, ci a faptelor prevăzute și pedepsite de o normă penală.
Simpla lecturare (chiar și în limba română) a informațiilor de siteul https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eppo/ ajută la înțelegea misiunii/scopului Parchetului UE, respectiv „combaterea fraudei împotriva finanțelor UE”, investigarea infracțiunilor „care aduc atingere intereselor financiare ale UE” și a cazurilor de „fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10.000 EUR sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane EUR”.