Jurnalista Claudia Sitaru a pierdut tocmai clipa de ramas bun

O veste socanta s-a raspandit cu viteza fulgerului printre jurnalistii din Baia Mare in fatidica seara de 9 iunie 2008. In scurt timp, ceea ce parea incredibil s-a confirmat: jurnalista Claudia Sitaru a spus adio vietii, fara sa aiba macar o clipa de ramas bun. Dupa aproape doua decenii de gazetarie, Claudia devenise un reper pentru presa locala si regionala, fiind un nume respectat inclusiv in marile redactii din capitala. Multi au avut ocazia sa lucreze si sa invete meserie de la ea. Cu draga inima, Claudia Sitaru iti spunea ce e o stire, cum trebuie scris un articol, dar mai ales, cat de important, e sa spui mereu lucrurilor pe nume. Din pacate, tocmai inima ei cea mare s-a oprit brusc, intr-o zi de 9 iunie, la numai 43 de ani.

Cu toate ca in ultimii 2-3 ani s-a retras discret de pe prima pagina a ziarelor si chiar din casetele redactionale, dedicandu-si timpul ramas fiului ei si firmei de publicitate pe care o administra, Claudia Sitaru a ramas cu sufletul un incurabil jurnalist. Era suficient sa stai cu ea 5 minute la o cafea ca sa vezi cum ii zboara pe retina titlurile de-o schioapa, subiectele tari, dezvaluirile senzationale si stirile de ultima ora. Multi din generatiile noi de jurnalisti isi amintesc cu nostalgie ca s-au format langa ea ca oameni de presa si chiar ca oameni. Acum sunt in Baia Mare, Cluj-Napoca, Bucuresti si vreau sa cred ca fiecare ii poarta respect.

Personal, sunt legata de Claudia Sitaru inca dinainte sa ma apuc de presa. Intai i-am citit articolele in ziarul ”Clipa”, dupa care a venit vremea sa o privesc pe viu, la lucru. Era prin 1996, in plina campanie electorala pentru alegerile locale, cand, la Radio Galaxia, ii chestiona pe candidati despre ce vor sa faca la primarie ori in consiliul local. Era greu sa ii rezisti intrebarilor directe, dar multi dintre candidati, chiar daca i-au purtat dusmanie pentru un timp, i-au apreciat public calitatile de jurnalist.

Peste vreo doi ani, in care am avut timp sa fur cate ceva din meserie si sa o cunosc mai bine pe Claudia, a venit o propunere din partea ei: sa lucrez la primul ziar regional din Romania. Era vorba de Transilvania Jurnal, a carui aparitie pe piata a avut loc intr-o zi din primvara lui ’98. De atunci am inceput munca impreuna si tot atunci s-a nascut prietenia cu ea.

Obisnuita cu munca la radio, unde stirile nu trebuiau sa depaseasca trei minute, a trebuit sa ma formez de la zero ca ziarist in presa scrisa. Claudia m-a dadacit cu rabdare, m-a invatat sa scriu articole la “numar de semne”, sa fiu atenta la limbaj si expresivitate. Cu rabdare, a inceput sa imi explice, sa ma indrume si sa ma dojeneasca atunci cand era nevoie. Asa am inceput sa scriu… sa umplu cu ”semne” mai intai o jumatate din ecranul calculatorului, apoi tot ecranul… sa scriu nu doar stiri, ci si articole mai lungi si reportaje, stil in care Claudia era greu de intrecut.

E suficient sa spun ca numele ei a aparut in dreptul a numeroase reportaje emotionante din Maramures publicate in revista AS, dar si in alte ziare centrale la care colabora. A scris la Clipa, Transilvania Jurnal, Gazeta de Maramures, Evenimentul Zilei si alte publicatii, insa niciodata doar ca sa umple paginile din ziar, pentru ca nu concepea sa scrie un rand numai asa, ca sa se afle in treaba. Asta a incercat sa ma invete si pe mine sa fac, la fel si pe ceilalti colegi de-ai mei.

Asa au trecut anii fara sa stim, lucrand alaturi zi de zi in subredactia din Maramures a cotidianului “Transilvania Jurnal”, condusa de Claudia Sitaru. Am avut suficient timp sa ma conving de sufletul ei mare… Din pacate, viata nu ne-a acordat acum, la despartire, macar o clipa sa-i si spun asta. M-am gandit mereu ca va fi vreme destula pentru confesiuni…

Post Scriptum:
Rudele si prietenii o vor conduce pe Claudia pe ultimul drum joi, 12 iunie, ora 14.00, de la casa parinteasca din orasul Cavnic. Fie-i tarana usoara!

Note si marturii in memoria Claudiei Sitaru: