Magistratii brasoveni au fixat data de 17 noiembrie ca termen de judecata in dosarul de trafic de influenta al viceprimarului municipiului Baia Mare, Mircea Dolha. Stramutarea cauzei la instanta brasoveana a fost dispusa la 1 septembrie, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Viceprimarul municipiului Baia Mare, Mircea Dolha, a fost prezent astazi, 20 octombrie, la Curtea de Apel Brasov unde judeca dosarul in care este acuzat de trafic de influenta. Magistratii au fixat ca termen de judecata data de 17 noiembrie.
Mircea Dolha a fost trimis in judecata in 2008, sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita, incadrare care ulterior a fost schimbata. El este acuzat de procurorii DNA ca “in cursul lunii iunie 2006, a pretins de la o persoana denuntatoare suma de 15.000 euro, afirmand ca, prin influenta pe care o are asupra colegilor sai din cadrul Consiliului Local Baia Mare, ii va determina sa voteze un proiect privind vanzarea catre persoana denuntatoare a unei suprafete de teren aflat in proprietatea Consiliului Local Baia Mare”.
Dosarul pentru trafic de influenta intocmit pe numele lui Mircea Dolha a intrat pe rol la Curtea de Apel Cluj, dupa ce procurorii anticoruptie au facut apel la sentinta pronuntata in cazul acestuia de Tribunalul Maramures.
Sursa: Camelia Tocaci