• Contact
eMaramures
  • Acasa
  • Actualitate
    • 112
    • Cultură
    • Educaţie
    • Sănătate
      • COVID-19
    • Social
    • Știri Externe
    • Știri Naționale
  • Timp Liber
    • Monden
  • Sport
  • Politică
    • Alegeri Locale
    • Alegeri Europarlamentare
    • Alegeri Prezidentiale
  • Utile
    • Anunturi
    • Publicitate
  • Editorial
    • Opinii
  • Blogurile eMM
    • Postari recente
    • Cele mai comentate
    • Lista bloggeri
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
eMaramures
  • Acasa
  • Actualitate
    • 112
    • Cultură
    • Educaţie
    • Sănătate
      • COVID-19
    • Social
    • Știri Externe
    • Știri Naționale
  • Timp Liber
    • Monden
  • Sport
  • Politică
    • Alegeri Locale
    • Alegeri Europarlamentare
    • Alegeri Prezidentiale
  • Utile
    • Anunturi
    • Publicitate
  • Editorial
    • Opinii
  • Blogurile eMM
    • Postari recente
    • Cele mai comentate
    • Lista bloggeri
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
eMaramures
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasa Actualitate Cultură

Istoria pe care o trecem cu vederea. Redescoperind Baia Mare medievală

andreea.denisa de andreea.denisa
23 martie 2026
in Cultură, Știrile Zilei
8 min
Istoria pe care o trecem cu vederea. Redescoperind Baia Mare medievală
Share on Facebook

 „Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”, afirma Nicolae Iorga. 

Istoria unui oraș este a tuturor celor care locuiesc în el. E important să o cunoaștem și să o recuperăm. E o formă de omagiu pentru cei ce nu mai sunt, pentru părți din oraș care au dispărut de-a lungul timpului. – Embassy of the Netherlands in Romania.

 

Deși este locuit și traversat zilnic, orașul rămâne, pentru mulți, un spațiu cunoscut doar la suprafață.

Acest articol își propune o incursiune în istoria Băii Mari, pornind de la informațiile oferite de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, valorificând în special cercetările publicate în lucrarea din 2012 semnată de Lucia Pop și Oana Leșu. Pe baza acestor surse, articolul de față nu este doar o simplă prezentare, ci o încercare de a readuce în conștiința publică un trecut medieval adesea trecut cu vederea, dar esențial pentru identiatea orașului.

Orașul medieval Baia Mare

Orașul Baia Mare s-a format și s-a dezvoltat dintr-o veche așezare minieră situată pe malul râului Săsar, la poalele munților Gutâi.

Bogăția subsolului în zăcăminte cu o mare concentrație de metal prețios, aur și argint, a determinat configurarea unui oraș în care cea mai mare parte a locuitorilor a practicat, sute de ani la rând, meșteșugul mineritului, cunoscând astfel atât prosperitatea, cât și stagnarea sau regresul economic.

Cele mai vechi documente scrise păstrate, care ne transmit valoroase informații despre trecutul orașului Baia Mare, sunt două diplome privilegiale emise de cancelaria regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou (1307-1342), din anul 1327, respectiv 1329. În lumina acestor documente și a altora emise în secolul al XIV-lea și în secolele următoare, Baia Mare a fost un oraș bogat și prosper, bine organizat, un oraș liber regesc, a cărui comunitate beneficia de numeroase libertăți și privilegii. Astfel orașul avea dreptul de a-și alege liber judele, jurații și parohul, avea dreptul de a judeca, de a pronunța și a aplica pedeapsa capitală, de a organiza anual târg de 15 zile, de a se apăra cu ziduri trainice de piatră, precum și alte privilegii, în special economice, care asigurau locuitorilor o oarecare bunăstare și o accentuată autonomie în organizarea internă.

Baia Mare a beneficiat de statutul privilegiat acordat orașelor libere regești până în anul 1876 când pierde și dreptul de judecată, trecând în administrația publică a județului Satu Mare.

Orașul medieval Baia Mare, cunoscut de-a lungul timpului sub mai multe denumiri, precum Rivulus Dominarum (Râul Doamnelor), Nagy Banya, Assonypataka, Frauenbach, are un trecut foarte bogat în evenimente consemnate documentar care se constituie în istoria locală.

(Fotografie din lucrarea „Baia Mare – orașul meu” de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, aceasta surprinde o reprezentare cartografică a orașului din anul 1783, oferind o imagine extrem de valoroasă asupra organizării urbane de tip medieval târziu. Planul evidențiază orașul bine fortificat, înconjurat de ziduri continue și bastioane, ceea ce sugerează importanța sa strategică și economică în epocă. Elementele numerotate din imagine, zidurile, bastionul, turnul și monetăria, indică funcțiile esențiale ale orașului: apărare, organizare militară, putere religioasă și activitate economică. Prezența monetăriei este deosebit de importantă, sugerând rolul Baia Mare ca centru minier și comercial relevant în regiune. De asemenea, râul care înconjoară parțial orașul nu este doar un element natural, ci și unul strategic, contribuind la apărare și la dezvoltarea economică. Forma aproape ovală a incintei fortificate arată o adaptare la relief și la nevoile defensive ale epocii.)

 

Mărturii de necontestat ale trecutului istoric, mai îndepărtat sau mai apropiat al orașului Baia Mare, sunt și vechile construcții ridicate de membrii comunității băimărene în diferite momente ale vieții lor cotidiene legate de nevoile economice, sociale, spirituale, culturale sau militare. Aceste edificii, cu inerentele schimbări survenite în timp, sunt astăzi monumente istorice emblematice pentru orașul Baia Mare, sunt parte componentă a identității culturale.

 

Bastionul Măcelarilor

Sistemul de fortificații al orașului medieval Baia Mare începând cu secolul al XV-lea era format din ziduri trainice de piatră și cărămidă întrerupte din loc în loc de turnuri (bastioane) puternice, care măreau considerabil capacitatea de apărare în fața unor atacuri venite din afara cetății, sporind astfel siguranța locuitorilor din interior.

Documentele scrise, păstrate astăzi în patrimoniul arhivistic al județului, consemnează existența în structura vechii centuri de apărare a orașului a mai multor obiective strategice de acest fel: Bastionul Măcelarilor, Turnul Roșu, Bastionul Dogarilor, Turnul de Sânge. Dintre acestea a dăinuit în timp până astăzi Bastionul Măcelarilor, care a străjuit odinioară Poarta Maghiară sau Poarta de Sud, una dintre porțile importante de intrare în oraș.

Breasla măcelarilor, numeroasă și puternică vreme îndelungată, avea îndatorirea administrativă de a întreține turnul și obligația militară de a apăra orașul când era atacat din acest punct strategic. În caz de primejdie, locuitorii erau avertizați cu trei focuri de armă.

Construcție specifică sistemelor de fortificații medievale, turnul, ridicat în jurul anilor 1500, mai este cunoscut și sub numele de Bastionul de Muniții, deoarece încăperea boltită aflată la primul nivel a servit într-o anumită perioadă la depozitarea muniției folosite în apărare. Afectat de-a lungul timpului de evenimente consemnate în documente, Bastionul Măcelarilor a fost refăcut de mai multe ori. De acesta este asociată moartea vestitului haiduc Grigore Pintea, cunoscut și sub numele de Pintea Viteazul, semnalat în împrejurimile orașului în jurul anilor 1699. În contextul răscoalei anti-habsburgice, conduse de principele Francisc Rakoczi al II-lea (1703-1711), Pintea Grigore, care se număra printre conducătorii militari din armata acestuia, în timpul unui atac asupra orașului, este ucis prin împușcare la 14 august 1703, în zona Porții de Sud.

 

Turnul “Sfântul Ștefan”

În anul 1376 a fost finalizată construcția monumentalei biserici gotice “Sfântul Ștefan”, iar zece ani mai târziu a fost inaugurată. Aceasta biserică, ridicată în zona pieței centrale (Piața Cetății de astăzi), a dominat orașul Baia Mare sute de ani la rând ajungând, după succesiunea unor evenimente consemnate documentar, în stare de paragină pentru a dispărea cu totul la mijlocul secolului al XIX-lea. Turnul-clopotniță a fost ridicat după finalizarea lucrărilor de construcție a bisericii luând numele acesteia de “Sfântul Ștefan” și păstrându-l până astăzi. Se presupune că, în conformitate cu obiceiurile timpului, voievodul Ioan de Hunedoara prin ridicarea acestui turn a dorit să imortalizeze strălucita victorie împotriva turcilor în luptele de pe râul Ialomița din anul 1442. Turnul “Sfântul Ștefan” a avut în timp o importanță deosebită pentru  comunitatea băimăreană. Pe lângă rosturile sale de clopotniță “turnul mare” era un loc ideal pentru observarea atentă a orașului și a împrejurimilor iar din primele decenii ale secolului al XVII-lea funcționalitatea și utilitatea se amplifică prin montarea primului orologiu. Mecanismul, montat on 1628 de către meșterul ceh Iacob, a fost acționat de greutăți mari de piatră care se păstrează și astăzi la muzeul de istorie din oraș. Nu se știe cât timp a funcționat vechiul mecanism, dar cel de al doilea orologiu, montat probabil la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost recuperat și supus tratamentelor de conservare, aflându-se, de asemenea, în colecțiile muzeale. Pe angrenajul roților dințate care acționează mecanismul este inscripționat numele meșterului ceasornicar, Daday Josef, anul 1895 și locul unde a fost confecționat, respectiv un atelier de orologerie din Oradea. Oaspeți de seamă au vizitat orașul de-a lungul timpului. Marele istoric Nicolae Iorga a fost unul dintre iluștrii vizitatori (în anul 1905) ai vechiului edificiu fiind impresionat de măreția și povestea lui cum, de altfel, a consemnat în scrierile sale.

 

Monetăria orașului Baia Mare

Orașul Baia Mare și localitățile din împrejurimi s-au format și s-au dezvoltat ca urmare a practicării mineritului fiind, la un moment dat, principala sursă de procurare a metalului prețios (aur și argint) din regatul ungar. Aceste bogății au atras atenția și interesul principilor, despoților, regilor și împăraților din acele timpuri dar și a nobililor de rând, provocând deseori neînțelegeri a căror soluționare de către  instituțiile abilitate era transmisă chiar din generație în generație.

Unul dintre cele mai importante privilegii de care orașul a beneficiat de timpuriu a fost dreptul de a bate monedă. Exploatarea organizată și intensă a zăcămintelor neferoase, bogate în aur și argint, a determinat înființarea și funcționarea, timp de peste 450 de ani a Monetăriei în Baia Mare. La monetărie s-au bătut monede de aur și de argint (ducați și taleri) pentru regii Ungariei, pentru voievozii și principii Transilvaniei, pentru imperialii habsburgi, cunoscând o activitate aproape neîntreruptă. Din anul 1748 activitatea minieră din Baia Mare, Baia Sprie și împrejurimi a fost condusă de Inspectoratul superior minier, în subordinea căruia se afla și Monetăria. În jurul anilor 1850-1860, în urma unui puternic incendiu, monetăria își încetează activitatea, în clădirile respective funcționând în continuare instituțiile de coordonare a mineritului până în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Astăzi aici își are sediul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

 

 

Baia Mare medievală nu este doar un capitol din trecut, ci fundamentul pe care s-a construit orașul de astăzi. Chiar și printr-o prezentare succintă, bazată pe cercetările Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, devine evident că acest trecut merită mai multă atenție.

Poate că primul pas nu este să știm totul, ci să începem să ne întrebăm ce a fost înaintea noastră.

 

 

(Colecția de fotografii vechi a Bibliotecii Județene Petre Dulfu Baia Mare,

„Baia Mare-orașul meu”, de Lucia Pop și Oana Leșu, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș)

Cristian Andreea

 

Tags: baia marebaia mare medievalacultura si istorieidentitate localaistoria baia mareistorie localaistorie urbanamaramuresoras medievaltrecutul orasului
Stirea anterioara

Karina Rus, la doar 10 ani: gimnastă de performanță și artistă în devenire, cu primul pas în muzica populară

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni de folosire si Politica de Confidentialitate.

Bloguri eMM recente

4 martie 1977, ora 21:22.

de andreea.denisa
4 martie 2026
0
4 martie 1977, ora 21:22.

Era o seară destul de rece, ca de început de primăvară, mulți români se aflau în fața televizoarelor, iar pe...

Citeste mai mult
Anterior Urmator
eMaramures

eMaramures | Știri și informații la zi
office@emaramures.ro

orice media logo –  Servicii de creare site web

Stiri Recente

Istoria pe care o trecem cu vederea. Redescoperind Baia Mare medievală

23 martie 2026

Karina Rus, la doar 10 ani: gimnastă de performanță și artistă în devenire, cu primul pas în muzica populară

23 martie 2026

Schimbări pentru trenurile Baia Mare – Viena până în decembrie

23 martie 2026

Comunitatea din Baia Mare s-a unit pentru a sprijini familiile nevoiașe

23 martie 2026

Jandarmii maramureșeni, la datorie în weekend, zeci de misiuni și sancțiuni aplicate

23 martie 2026

Navighează după categorie

  • 112
  • Actualitate
  • Alegeri Europarlamentare
  • Alegeri Locale
  • Alegeri Prezidentiale
  • Anunturi
  • Bloguri eMM
  • Chipuri de poveste
  • COVID-19
  • Cultură
  • Editorial
  • Educaţie
  • Fără categorie
  • Monden
  • Opinii
  • Politică
  • Publicitate
  • Război în Ucraina
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
  • Știri Externe
  • Știri Naționale
  • Știrile Zilei
  • Timp Liber
  • Utile

Stiri recente

Istoria pe care o trecem cu vederea. Redescoperind Baia Mare medievală

Istoria pe care o trecem cu vederea. Redescoperind Baia Mare medievală

23 martie 2026
Karina Rus, la doar 10 ani: gimnastă de performanță și artistă în devenire, cu primul pas în muzica populară

Karina Rus, la doar 10 ani: gimnastă de performanță și artistă în devenire, cu primul pas în muzica populară

23 martie 2026
  • Termeni de folosire
  • Politica de confidentialitate
  • Politica cookies
  • Cazare Baia Mare
  • Pensiune Sighișoara
  • MrBet

© 2020 eMaramures. Toate drepturile rezervate.

Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Acasa
  • Actualitate
    • 112
    • Cultură
    • Educaţie
    • Sănătate
      • COVID-19
    • Social
    • Știri Externe
    • Știri Naționale
  • Timp Liber
    • Monden
  • Sport
  • Politică
    • Alegeri Locale
    • Alegeri Europarlamentare
    • Alegeri Prezidentiale
  • Utile
    • Anunturi
    • Publicitate
  • Editorial
    • Opinii
  • Blogurile eMM
    • Postari recente
    • Cele mai comentate
    • Lista bloggeri

© 2020 eMaramures. Toate drepturile rezervate.