Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Minute in sir au rasunat aplauzele astazi, 3 noiembrie, in sala Teatrului Municipal Baia Mare. Publicul baimarean a asteptat cu mare drag reintalnirea cu mari actori de comedie reveniti in municipiu dupa ani de zile. Artistii Stela Popescu si Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir si Alexandru Lulescu au marturisit ca au simtit o dubla emotie in momentul in care au jucat pe scena teatrului baimarean, mai ales ca in urma cu cativa ani obisnuiau sa vina des aici, pentru a-i incanta pe spectatori.
Marii actori ai Teatrului de Revista “Constantin Tanase” au revenit in Baia Mare in cadrul minifestivalului de teatru de revista desfasurat in acest sfarsit de saptamana. Ei au jucat, azi, in doua spectacole de exceptie „Revista revistelor” si „Aplauze, aplauze”.
Sotul Stelei fugea in Baia Mare
Artistii au marturisit ca s-au bucurat sa revina in Maramures si ca ii leaga amintiri speciale de acest colt de tara. Actrita Stela Popescu spune ca sotul sau, textierul Mihai Maximilian, obisnuia sa lipseasca des de acasa pentru ca venea de multe ori aici, pentru a se intalni cu colectivul teatrului baimarean. „Acest teatru datoreaza foarte mult sotului meu, Mihai Maximilian. Imi lipsea mereu barbatul de acasa, ca iubea Baia Mare! Era indragoistit de oras, dar si de colectivul de aici”, a spus Stela Popescu.
Artista a fost incantata de publicul gasit in sala mare a Teatrului Municipal. „ E un public special. Prima data ai senzatia ca nu reactioneaza. O fac din respect… dupa care la final explodeaza. Dovedesc ca e un public educat. E mare lucru ca s-a revigorat aceasta sectie de revista, pentru ca oamenii au nevoie de divertisment, traim timpuri foarte incrancenate, derutante si atunci comedia iti da avant sa mergi mai departe”, a adaugat Stela Popescu.
Snitelul de parizel al lui Arsinel
Si partenerul sau de scena, Alexandru Arsinel s-a declarat impresionat de revenirea in Baia Mare. El si-a etalat pe scena si una dintre pasiuni – cantatul, dovedind ca e un artist complex. Actorul a marturisit ca ar fi si dansat, dar ca a trebuit sa fie mai rezervat, deoarece vine pe scena dupa o operatie. „ Sunt lucruri ce tin de artistul de revista, care trebuie sa faca mai multe. As fi si dansat daca n-as fi fost dupa o operatie, dar asa am strans din dinti. Nu e greu, daca publicul te aplauda, daca esti hranit cu aplauzele publicului si mai vine si ceva de la Guvern”, a precizat Alexandru Arsinel.
Actorul a marturisit ca isi aminteste ca in Baia Mare a mancat inainte de 1989, intr-un restaurant de lux, snitel de parizer. Pe de alta parte, a aratat ca are multi prieteni in Maramures si ca spera intr-o colaborare fructuoasa intre Teatrul de Revista din Baia Mare si Teatrul „Constantin Tanase”.
Spectacol pe trepte pentru baimarence
Pe scena a urcat si un alt cuplu celebru care a starnit ropote de aplauze: Nae Lazarescu si Vasile Muraru. Acestia au aratat ca scena politica este, ca pe vremea lui Caragiale, o buna sursa de inspiratie. „Revista e mai aproape de sufletul romanului simplu, amarat – ca la noi nu o sa vina cei cu bani niciodata. Ce mai vine Tantareanu si Prigoana mai venea, dar de cand e om politic nu mai vine nici el. Noi injuram cu autoservire, noi injuram, noi auzim, ca ei fac tot ce vor. Sunt o groaza de subiecte. E musai sa supravietuiasca teatrul, au fost si vremuri mai grele”, a punctat actorul Nae Lazarescu.
„Mi-era tare dor de publicul baimarean. N-am mai fost de tare multi ani aici. Sunt multe amintiri – una foarte draguta: de-a lungul timpului avem de-a face cu fel de fel de organizatori si unul dintre acestia a dat bilete la fabrica de confectii. A venit publicul, insa organizatorul nu mai era. Asa ca noi am jucat pe treptele casei de cultura, din respect pentru public”, a precizat la randul sau actorul Vasile Muraru.
Publicul s-a declarat impresionat si de prestatia dansatorilor de la Teatrul „Constantin Tanase”, dar si interpretarea solistilor vocali care au urcat pe scena – Daniela Cristea, Ana Maria Mirea si Adrian Enache.
Sursa: Camelia Tocaci