Un baimarean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat ca a furat trei biciclete in decurs de cateva zile. Marian Berlea a fost trimis dupa gratii ca urmare a deciziei judecatorului de drepturi si libertati de la Judecatoria Baia Mare.
Din ordonanta de punere in miscare a actiunii penale, intocmita de procurori, au rezultat ca „in perioada 5 – 14 februarie, inculpatul Marian Berlea a sustras prin efractie trei biciclete din incinta unor imobile situate pe raza municipiului Baia Mare, cauzand partilor vatamate F.D., B.O.N. si B.D. un prejudiciu total in valoare de 1.960 lei”.
Judecatorul de drepturi si libertati de la Judecatoria Baia Mare a admis cererea procurorilor si a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 30 de zile, respectiv din data de 15 februarie pana la data de 16 martie.
Sursa: Emm