Vezi GALERIE FOTO
Pasiunea pentru natura si eco-turismul montan civilizat fac parte din primii pasi ai cunoasterii si ai educatiei unui individ apoi, consecventa, tenacitatea si cateodata chiar si micile sacrificii conduc la fixarea si cultivarea acestei pasiuni care, in caz fericit, de-a lungul timpului, se dovedeste a fi una de-o viata, prin nimic concurabila, comparabila ori substituibila.
Cu siguranta, din astfel de demersuri izvorate din familie si apoi programatic si metodic (dar nu didacticist, stereotip ori coercitiv !) construite in vacantele scolaresti ori studentesti alaturi de colegi si prieteni mei, ulterior in cercurile tot mai initiatilor companioni de drumetii, se formeaza adevaratii turisti, alpinisti, speologi…geografi, botanisti, biologi, silvicultori, geologi etc.
Precum in orice alt domeniu al vietii insasi, in turism ai nevoie, pe langa multe altele, de sansa. In primul rand, aceea a fastelor intalniri cu educatorii cu vocatie, apoi a mentorilor demni de urmat si, in fine, a maestrilor. Desi totul, pentru a se fixa, structura, consolida si dezvolta trebuie sa se subordoneze ( nu doar aparent) ludicului, firestii bunei dispozitii capabile sa starneasca pasiunea, metoda nefiind defel neglijabila.
M-am gandit adesea la toate acestea nu o data si nu doar azi, plimbandu-mi nepotelul de cinci ani in jurul Lacului Mogosa-Baia Sprie, amintindu-mi de primele excursii facute alaturi de parinti si frati incepand de pe la vreo 3-3 1/2 ani apoi, incepand de la 6 ani, ca elev de scoala primara alaturi de invatatoarea-mi de neuitat Sabina Cozma ( de la Scoala nr. 7 din cartierul baimarean Valea Borcutului).
Ulterior, mi-au venit in minte ineditele circuite turistice realizate in Muntii Gutai, Ignis, Tibles, Rodnei, si pe urma in tara, multumita sansei extraordinare numite IPEG Maramures si a colectivului lor de turism in care m-am regasit alaturi de frati si parinti pana la absolvirea liceului Gheorghe Sincai.
Turismul montan te incita, relaxeaza si dezvolta prietenii inubliabile, cu atat mai de pret cu cat ortacii fac parte din varii medii si preocupari (profesionale) cotidiene, de la acestia putand mereu afla si invata lucruri nebanuite, largindu-ti orizonturile educatiei si pe cele ale cunoasterii, stimulandu-ti constructiv nobilele aspiratii.
Prin anii 1956-1970, in Baia Mare de exemplu a merge cu grupa mare de la gradinita ori cu clasa in mici si interesante excursii era ceva absolut firesc, ca si excursiile facute in modestele tabere scolare maramuresene ( de la Izvoare, Plesca, Sighet, Gardani de ex.).
In timp, desi mijloacele de informare-comunicare si deplasare au cunoscut extraordinare mutatii pozitive, pare-se ca gustul si pasiunea pentru excursiile montane scolare au regresat treptat, fiind probabil considerate ca ceva anacronic si chiar desuet, comparativ cu navigarea pe internet, jocurile video, defularile in discoteci etc. iar asta se poate constata indiferent de anotimp, parcurgand potecile alpine, arar dand peste grupuri de elevi gimnazisti ori liceeni insotiti de dascalii sau parintii lor.
Fericiti (copiii) aceia care dau in viata peste cate un dascal ori mentor demodat, pasionat de natura si munte, dornic si cu mare har sa-i indrume !
Par fortate, pretioase, anoste chiar cele mai sus scrise de mine dar, daca veti privi curiosi (poate chiar si sincer invidiosi) imaginile atasate, surprinse de mine intr-o absolut banala plimbare de decembrie meteo-atipic in jurul Lacului Mogosa, alaturi de crudu-mi nepotel (crescut pe-asfalt in Cluj Napoca) si un vechi amic de drumetii, geolog de profesie, imi veti da cel putin nitica dreptate.
Vazand, a cata oara, acea superba locatie facil abordabila de la poalele Mogosei si Gutaiului, constatand ca, desi nu era o zi insorita, nici macar senina, dar totusi nespus de calda tinand cont ca trecusem de Sfantu Nicolae, ne-am intrebat cum oare e posibil sa fim singurii (la acea ora) curiosi sa admire si deguste cu pasiune inestimabila oferta a naturii (Maramuresului).
Totul sa se datoreze oare majorei confuzii conform careia turismul montan e sinonim cu picnicareala ? Nu ma credeti ? Nicio problema, mergeti singuri si convingeti-va, lasandu-va obrajii ciupiti de briza inghetata ce abia mangaie crestetul argintiu-chiciuros al varfului Mogosa, incantandu-va ochii cu siluetele gratiosilor mesteceni tineri, culmilor cu fageturi brun-intunecate, tremuranda oglinda verde smarald a lacului si ascultand fascinati clipocitul valurilor marunte la atingerea debarcaderului acum pustiu si veti fi fericiti, pe pariu.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
