![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Dupa victoria la scor inregistrata de HCM Baia Mare in fata danezelor de la Team Tvis Holstebro in meciul decisiv pentru calificarea in grupele Ligii Campionilor, reprezentantii celor doua echipe au recurs la exercitii de sinceritate. Astfel antrenorul Costica Buceschi a marturisit o noapte alba inainte de intalnirea cu detinatoarea Cupei EHF, in timp ce Oana Bondar a admis ca apararea le-a iesit baimarencelor mai bine decat ar fi crezut si meciul a fost mai usor decat ar fi putut spera. De cealalta parte, tehnicianul danezelor a felicitat HCM-ul, recunoscand ca a fost echipa mai buna, iar Norgaard Osterballe a spus, cu umor, ca dupa primele 10 minute de joc ea si coechipierele ei s-au simtit ca lovite de tren.
Niels Hjortlund Nielsen Agesen: „Nu e altceva de spus decat ca felicit Baia Mare, a fost cu certitudine cea mai buna echipa”
Cu 36-23 (20-10) s-a impus HCM Baia Mare in finala turneului de calificare in grupele Ligii Campionilor, finala disputata cu Team Tvis Holstebro, detinatoarea Cupei EHF. Si daca dupa prima zi de turneu tehnicianul danezelor considera ca viteza este un atu pentru echipa sa fata de o HCM cu mai multa forta, dupa confruntarea de ieri, declaratiile s-au mai nuantat.
„Nu e altceva de spus decat ca felicit Baia Mare, a fost cu certitudine cea mai buna echipa. Dupa 10 minute meciul era gata, nu mai aveam ce sa facem. Am pierdut in fata unei echipe care a fost mai buna decat noi. Trebuie sa admit ca in acest meci Baia Mare a reusit sa joace atat in viteza, cat si cu forta. In meciul cu Viborg am avut senzatia ca viteza baimarencelor s-a domolit destul de repede si nu ma asteptam la ritmul acesta de joc in compania noastra. Probabil ca atunci cand conduci la scorul de 10-1 capeti o viteza in plus… Dar in acest joc, clar, Baia Mare a avut si viteza, si putere„, a considerat antrenorul echipei Team Tvis Holstebro, Niels Hjortlund Nielsen Agesen.
Costica Buceschi: „Fetele au fost foarte montate, de public nici nu mai are rost sa vorbim”
„A fost o noapte cam lunga pentru mine. Am pregatit foarte bine apararea. Am anihilat punctele lor forte. Din punctul de vedere al vitezei, nu joaca mai rapid decat noi. Cu Viborg noi am jucat cu o linie de 9m, pentru meciul cu Holstebro am schimbat. Am jucatoare si de viteza, am jucatoare si de forta, asa ca am de unde alege. Punctul tare al echipei noastre este lotul: avem 16 jucatoare care au evoluat plus inca trei care pot face oricand fata unor astfel de meciuri. E bine cand castigi de o asemenea maniera, la o diferenta atat de mare, dar sa stiti ca nu e ceva intamplator: am pregatit foarte bine jocul. Fetele au fost foarte montate, de public nici nu mai are rost sa vorbim pentru ca s-a vazut clar ca le-a facut pe daneze sa intre timorate in joc”, a declarat antrenorul Costica Buceschi.
Norgaard Osterballe: „Ne-au lovit ca un tren: au trecut peste noi”
Primul gol al danezelor a venit in minutul 10, in timp ce prima ratare a baimarencelor a fost inregistrata in minutul 20. Doua detalii care descriu suficient inceputul de meci al finalei.
„Am avut un inceput de meci oribil, am ratat: daca am fi inscris in primele minute macar doua goluri din aruncarile noastre pe poarta, probabil ar fi fost un alt inceput de meci. In schimb ne-au lovit ca un tren: au trecut peste noi si nu am mai reusit sa intram in joc. Am inceput sa fim frustrate ca nu inscriem. 5-0, 6-0. Am devenit si mai nervoase ca nu inscriem. Au jucat foarte bine, iar noi nu le-am dat o replica suficient de puternica in aparare, asa ca a fost destul de usor pentru ele sa puncteze. Suntem o echipa relativ noua, avem jucatoare noi pe posturi cheie si in acest meci a fost foarte clar ca nu am jucat destul de mult impreuna. Asa ca atunci cand un tren ne loveste, ai nevoie de o forta mai mare ca si echipa ca sa poti opri dezastrul inainte sa se ajunga la 9-0″, a declarat Norgaard Osterballe.
Oana Bondar: „Asteptam sa vina Hypo si celelalte echipe la noi, sa vada cum e iadul pe pamant!”
„Nu ma asteptam sa fie asa de usor. Dar ne-am pregatit foarte bine pentru atacul lor. Ne-a mers apararea super. Nu ne asteptam sa mearga chiar asa de bine. E ceva unic in viata noastra. Pentru mine, personal, e ceva fenomenal. Stiam ca echipele nordice lupta pana in ultimul minut indiferent daca sunt sau nu conduse, stiam ca au spirit de luptator. Dar cu noi se pare ca nu l-au avut… Acum asteptam sa vina Hypo si celelalte echipe la noi, sa vada cum e iadul pe pamant!”, a declarat Oana Bondar.
Evolutia scorului i-a permit tehnicianului baimarean sa schimbe garnitura din teren. „Am stiut ca in subconstientul unei jucatoare, indiferent de situatie, atunci cand conduce la 10 goluri intervine relaxarea, asa ca am trimis in teren jucatoarele de pe banca pentru ca ele erau dornice sa se afirme, sa demonstreze ca pot da gol. Au intrat, au tinut acelasi ritm si le-a fost foarte greu celor de la Holstebro sa mai revina pana la pauza. Dupa pauza ne-am jucat „de-a soarecele si pisica”. A iesit bine, mi-as dori sa fie toate meciurile din Champions League asa, dar nu cred ca vom avea ocazia asta. De acum vorbim de alt nivel, de genul meciului cu Viborg, cand se joaca pana in ultimele secunde. Vor fi alte meciuri”.
Costica Buceschi: „Ne vom bate!”
In 6 octombrie este primul meci al HCM Baia Mare, in deplasare la campioana Germaniei, Thuringer. Va urma – in 12 sau 13 octombrie – prima confruntare de pe propriul teren, in compania titratei Gyor. „Sa vina oricare echipa! Pentru Baia Mare va fi o sarbatoare indiferent cine va veni. Ne vom bate. Din punctul meu de vedere voi incerca sa castigam indiferent ca e joc acasa sau in deplasare. Desigur ca adversarii sunt de alt calibru, acum se joaca totul pentru victorie. Pentru mine ar fi ideal sa terminam pe locul 3 si sa continuam parcursul in Cupa Cupelor undeva in optimi pentru ca eu cred ca echipa asta daca ar juca in oricare alta cupa decat Liga Campionilor ar avea sanse la finala. Pentru ca Holstebro este echipa care a castigat Cupa EHF”.
Cu 26-25 in compania Viborg si 36-23 impotriva Team Tvis Holstebro, baimarencele de la HCM, au castigat grupa 3 preliminara si se califica in premiera in grupele Ligii Campionilor. Gruparea din Baia Mare este a patra din Romania care ajunge la acest nivel competitional, dupa Oltchim Ramnicu Valcea, Silcotub Zalau si Universitatea Jolidon Cluj.
Sursa: Ramona-Ioana Pop