Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca s-a aprobat in sedinta Comitetului Executiv numirea in fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor a lui Ion Craciunescu, care va conduce acest for pana in 2014. „Craciunescu va avea un contract pe perioada in care am fost ales eu, deci 2010 – 2014. S-au facut cateva modificari de regulament. S-a aprobat ca incepand cu returul campionatului 2011/2012 baremul de arbitraj la Liga I sa fie varsat de LPF din drepturile de televiziune direct Comisiei Centrale a Arbitrilor. La Liga a II-a si a III-a, arbitri vor fi platiti de cluburi direct in cont. Nu se va mai lucra din returul acestui campionat cu cash pentru arbitri si observatori”, a spus Sandu. El a mentionat ca Ion Craciunescu a renuntat la functia de presedinte pe care o avea la clubul Chindia Targoviste.
Craciunescu, care acum il inlocuieste pe Vasile Avram, a mai condus CCA in perioada iunie 2003 – octombrie 2005 . Mircea Sandu l-a indepartat atunci pe Craciunescu de la conducerea CCA, dupa ce fostul arbitru l-a sustinut pe Gheorghe Popescu la alegerile pentru presedintia FRF din 21 noiembrie.
Tribunalul Bucuresti a admis, la sfarsitul lunii septembrie, cererea procurorilor anticoruptie de arestare preventiva a fostului presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, si a omului de afaceri Sorin Terbea, pentru fapte de coruptie. in acelasi caz sunt cercetati, in stare de libertate, Nicolae Iacobescu si Vasile Constantin Chiorean, persoane din anturajul omului de afaceri Sorin Ioan Terbea, de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), pentru complicitate la luare si la dare de mita.
La 23 septembrie, in urma unei perchezitii si a unor audieri, presedintele CCA, Vasile Avram, si Sorin Terbea, apropiat al clubului FCM Targu Mures, au fost retinuti, pentru 24 de ore, pentru luare de mita si, respectiv, dare de mita.
Sursa: Mediafax